TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

   Organul central al Partidului comunist gruzin se chema ca și la noi – Scânteia. În gruzină Scânteia se zice Pârțola. Na!

 

   Public și la Gazeta Dâmboviței unde scriu de asemeni: Dorin Tudoran, Șerban Foarță și scriitorii de seamă ai Târgoviștei. E onorant pentru mine.

 

   Cică în comentariile televizate, Putin le-a spus mamelor că este mai bine ca fiii lor să moară în Ucraina decât „de vodcă”. Cinic!

   Un banc vechi, dar bun:

Când Prunariu a fost în spațiu cosmic, a fost primit după aceea de Ceaușescu:

-Măi, nu prea mi-a plăcut de tine, că nu te-ai băgat și tu mai în față, când s-au dat imagini din cosmos. Numai rușii, numai rușii! Să arătăm cine suntem noi, românii.

-Știți, tovarășe Secretar General, este și legea asta a gravitației…

Vine Nicu acasă și o întreabă pe Lenuța:

-Măi, Lenuțo, am dar eu vreo Lege a gravitației?

-Nu știu, dragă, că tu ești cu legile. Eu-s cu știința.

 

   Ioana, o rudă de-a Mariei, când era adolescentă, ținea regim ca să slăbească. Își pusese pe perete o hârtie cu ce să mănânce la mese. Și scria acolo : „Masa de seară – o fructă”. Iar taică-său, care era medic și avea un umor ardelenesc de prima-ntâi, îi zicea: „Bine, măi Ioana, o fructă poate să fie și o lebeniță (pepene) de șase kile.”

   Un cronicar polon, Matei Mieclowski, relatează ce s-a întâmplat cu polonezii după lupta de la Codrii Cosminului, la care moldovenii lui Ștefan cel Mare au obținut o mare victorie: „Și mulți poloni legați unii de alții de păr erau bătuți în fața lui Ștefan voievodul, iar restul au fost vânduți ca sclavi în Turcia sau în alte țări. O parte din prada luată de poloni a fost trimisă de Ștefan cel Mare sultanului Baiazid al II-lea. Oastea regală care a scăpat, a fost urmărită și atacată zi de zi, o săptămână întreagă. Și mare jale a fost în Polonia din cauza acestei nenorociri”.

   Cu vreo lună înainte de a muri tata, mama a văzut pe unul „mort” în mijlocul drumului.

-Ia vezi, măi – mi-a zis – n-o fi taică-tău?

Am mers în drum: Era un țigan, Costică Munteanu îi zicea. Avea o casă de copii și când bea… apoi bea. Băuse și adormise în mijlocul drumului.

Când a venit tata acasă și i-am povestit, s-a supărat:

-Adică cum? Tu mă crezi pe mine că pot fi așa?!

Tata, cum spuneam, a murit curând după aceea. Avea dinainte probleme, amețea, dar nu a spus niciodată acasă. Am mers odată cu el cu „marfă” (struguri) în oraș și el s-a oprit brusc și a lăsat coșurile jos. M-a apucat de mână și m-a ținut strâns

-Tată, tată, ce ai?

Nu mi-a răspuns nimic. Și-a revenit apoi și ne-am continuat drumul.

 

 

   Ora 3.14. De la 2 n-am somn. O moștenesc pe mama care din adolescența mea se plângea că nu poate dormi noaptea. Dar uite că are 94. Încerc să contracarez chestia asta, să nu mă frământ în pat ca un pește pe uscat: Scriu aici, citesc. Dar mi-am făcut și o cafea.

 

   Afară întuneric păcură. Se mai aude câte un câine. Nici mașini nu trec. Am scris un text – Mătușa Tincuța. E de fapt o amintire din copilărie cu mătușa mea. Trebuie să mai scriu cum mergeam cu uratul la ea, tocmai în vârful dealului. De vreo 15 ani în sat la noi copiii nu mai merg cu uratul. Freacă menta în fața televizorului sau computerului.

   Primarul de Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a decis să se spele Poarta Sărutului cu jet de apă. Mare-i grădina Ta, Doamne! Îmi amintesc de un film românesc cu Motoi însurat cu o nemțoaică jucată de Gina Patrichi. Motoi aduce de la el de la țară o strachină, iar nemțoaica, zâmbind (of, și ce zâmbet de căprioară rănită avea Gina), o spală cu șampon. Ea credea că îi face plăcere.

   Domnule, nu producem gunoi. Am mers să scot la poartă tomberoanele și am constatat că sunt aproape goale. Un lucru pozitiv însă: mă trezesc marțea cu ideea în cap – trebuie să scot tomberoanele. Sau o fi negativ – oi fi obsedat. Dracu!

   Dacă aș avea parai suficienți, aș scoate un ziar numai cu informații bune. N-aș vorbi, de pildă, despre mizeriile din politică, despre primarul Iașilor Mihai Chirica, despre Avi Maoz, adeptul supremației evreilor, despre Politehnica Iași de la fotbal, despre casele de bătrâni în care personalul administrativ le fură rația, despre costel alexe, șeful de șefi de la Iași, ci despre cadourile de Crăciun pentru toți copiii de la grădinițe, despre energia electrică oferită de România Republicii Moldova, despre copiii născuți la maternități de Crăciun și Anul Nou, despre ex-amanta miloasă a Regelui Salamurilor Ieftine…

Dacă aș avea parai, dar nu am.

 

   Aproape 2 noaptea. Nu pot să dorm. Nici de lucru n-am chef. Draci! Afară burnițează. Și nesurile îmi fac cu ochiul.

 

   Ora 15. În ziar spune că la ora asta e burniță – nu-i nici pe dracu. Însă e ceață, dealul din față nu se mai vede aproape deloc. Pomii au rămas fără frunze. În nuci sunt doar cojile zbârcite. Trec mașinile grăbite către casă. Se lasă întunericul.

   Am găsit într-un dulap o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul. Mi-am pus-o pe masă. Doamne, de ce oare am ținut-o în dulap până acum?

 

   Curtea Supremă din Noua Zeelandă a hotărât că actuala vârstă minimă pentru vot, 18 ani, este discriminatorie, forţând parlamentul să discute dacă aceasta ar trebui să fie redusă, relatează Reuters. Cazul este judecat de instanţele din Noua Zeelandă din 2020 şi a fost iniţiat de grupul Make It 16, care vrea ca vârsta minimă pentru a avea drept de vot să fie 16 ani.

Nu, frați neozeelandezi sau zurlandezi, cum să vă mai zic, vârsta minimă ar trebui să fie 6-7 ani, când puștii merg la școală și deja pot înjura pe tata și pe mama. Sau și mai devreme, patru ani. Propun să voteze cu căcălică, un gogoloi- un vot, un gogoloi – un vot. Democrație, bre!

 

   E frumos, dar o mulțime de frunze peste tot. Mai ales în drum, căzute din nuc. E musai să le strâng. Știu că pensionarii își găsesc o ocupație din asta, dar mie nu-mi place. Nu-mi place, nu-mi place dar trebuie s-o fac.

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…