TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Iernile parcă erau mai ierni pe vremea aceea! Ori poate să mă fi prea moșnegit eu și să văd binele numai în trecut? Nu ştiu copil să nu fi mers cu uratul sau cu colindatul, că pe atunci găseam porțile larg deschise; ne lăsau părinţii, nu se temeau că o să păţim nu ştiu ce chestii nasoale şi nu ne dădeau o sută de lei sau de euro numai să stăm cuminţi acasă; şi răsuna tot satul pe atuncea de hăăăi-hăi, de pristandaua la muzicuţă, de zornăitul salbelor cu clopoţei ale mascaţilor sau de mugetul buhaiului (oare ştiţi ce-i acela „buhai” sau vă trebuie şi pentru asta o expoziţie etnografică?), cum nu găsiţi voi pe internet oricât aţi căuta.

 

Cu ce rămînem după pandemie?…  În primul rînd, vom rămîne cu masca: cu mormanele de măști aruncate care pe unde, dar mai ales cu masca de la serviciu separat de cea de acasă, cu măștile politicienilor de dinainte și de după alegeri, tot cu mincinoșii și nevolnicii a lá Ponta. Mass media – fără o pîine de mîncat, fără subiecte de care să tragă ca o haită de cîini flămînzi. Însă rămîne cu celelalte subiecte: că, dacă ninge, rămînem cu străzile pline de zăpadă, rămînem cu entuziasmul la fotbal, cum zice Rădoi, steliștii cu istoria și palmaresul, rămînem cu drumuri sparte, nu cu autostrăzi, rămînem acasă de Sărbători, cum zice Iohannis, ca să fim sănătoși, rămînem cu economia pe butuci, cu Ținutul Secuiesc, cu un singur reactor la Cernavodă, cu americanii (ați auzit, Frau Merkel?). Rămînem cu pensiile speciale, adică rămîn ei, lua-i-ar boalele, rămînem la Chișinău (Kișiniov) cu limba moldovenească, cu cel mai stufos guvern din Europa, rămînem cu aceeași apă și canalizare, după ce pierdem milioane de euro. Teodosie Șpagoveanu rămîne cu autonomia față de stat, iar noi cu alcoolul în palme, în loc să-l ducem la gură. După cum vedeți rămînem (dacă vom mai rămîne în genere pe pămînt, zic ăi mai fricoși) rămînem cu ochii în soare, adică… cum am fost așa rămînem.

Cine conduce Țara Românească?… Când venea seara de la cârciumă, bunicul meu îl chema pe tatăl meu, copil fiind, şi îl aşeza pe laiţă: „Şezi! Măi, ia să-mi spui tu mie, cine conduce Ţara Românească?” „Măria Sa Regele”, urla tata din toţi rărunchii. Sau într-o vreme: „Legiunea şi Căpitanul”. Bunicul îi trăgea o scatoalcă şi pe urmă îi dădea o acadea.
După ce întârzia pe la bufet, tata mă chema şi-mi spunea: „Şezi! Măi, ia să-mi spui tu mie, cine conduce Ţara Românească?” „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu”, răcneam cât ce puteam. Tata îmi trăgea un dupac după ceafă şi-mi dădea o bomboană cu lapte. Când vin târziu de la „non-stop”, îl chem pe băiatul meu şi-l aşez în fotoliu: „Stai, te rog! Măi, cine conduce Ţara Românească?” „Dracu’ ştie, tată. Dracu’!” vine răspunsul. Îl mângâi pe cap şi-i dau un drops cu vag iz de ananas.

Moara hodorogită a literelor române… Știm cu toţii că România are pantalonii rupţi în c.. . Sărăcia însă n-o împiedică să aibă sute de instituţii culturale, fiecare cu bugetul ei, modest, dar sigur, în care se culcuţesc şi rod ciolanul cam descărnat preadestule persoane. Funcţionarii acestor instituţii trebuie să-şi justifice existenţa şi fac „planuri de activitate” din care nu lipsesc concursurile literare, festivalurile de poezie, simpozioanele, mesele rotunde, pătrate, ovale, urmate de trapeze bahice, şi alte „acţiuni”. Moara hodorogită a literelor române se pune în mişcare cu aceşti bani care – fie, nu fie evenimente literare – trebuie cheltuiţi, ca nu care cumva, Doamne fereşte şi apără! să fim nevoiţi să-i dăm înapoi statului. Armate de scriitori fără har, formate din cei care scriu, scriu, scriu, care nu concep să mai şi taie, să mai şi arunce la coş, mărşăluiesc prin respectivele concursuri şi festivaluri ale mediocrităţii. Ce nu găseşti la aceste talciocuri literare! Dacă ajungi să le cunoşti bine, te apucă sila de mediul literar şi te depărtezi de literatură, aşa cum ginecologul se îndepărtează de dragoste. Să te ferească Dumnezeu de birocraţia literaturii instituţionalizate! Sunt mai întâi, cum spuneam, masele de veleitari surâzători şi ameninţători, pe care îi dai afară pe uşă şi îţi intră pe fereastră, cei care bombardează editurile, concursurile şi revistele, care tămânjesc internetul zi de zi cu „creaţii”. Sunt foarte uniţi între ei, se apără reciproc, o ţin o gură tot cerând ajutoare, subvenţii, ca să-şi publice „producţiile”.

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…