TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Premierul Ciucă în drum spre Kiev! Premierul Ciucă în elicopter, în drum spre Kiev, privind pe geam:

-Dumnezeule! Câtă distrugere, câtă suferinţă, câtă disperare….ce tragedie trăiesc aceşti oameni!

Pilotul:

-Domnule Prim-ministru, să ştiţi că încă zburăm deasupra României.

 

Știți cum era înainte pe la nunți la țară. Cu o zi înainte, seara, până adânc în noapte, se adunau femeile, rudele, vecinele, și făceau sarmale pentru nuntă, treabă migăloasă. În familia noastră este o poveste cu o mătușă care mergea la făcut sarmale, dar făcea niște ghilimoațe ca vai de lume. Și la un moment dat mătușa iese afară. Iar un bărbat, moș Costică, de colo: 

-Ia luați și stricați ghilimoațele mătușii Lisaveta.

Strică femeile ghilimoațele mătușii. Când aceasta vine, zice:

-Ehei, câte sarmale nu am făcut la viața mea.

Dar moș Costică:

-Și eu câte n-am stricat.

Femeile râdeau, iar mătușa Lisaveta nu pricepea de ce.

 

Azi e sărbătoare, așa că avem parte de distracție. Trec țiganii cu cățel și purcel pe drumul din apropiere. Cu țipete și strigăte. Numai de la distanță, altminteri nu pot vorbi. Mai înainte au trecut doi beți turtă. Era în jur de ora 8. Când au avut timp să se îmbete? Mi-am făcut o cafea și mă uit la tenis: Sabalenka – Stephens. Voiam să mergem în oraș, dar mi-am amintit că azi e Sfânta: aglomerație pe stradă, înghesuială în tramvaie și autobuze, bagaje, alintați silindu-se să plângă, automobile peste tot, de popi, de creștini și ne, călcat pe picioare. Ca să nu mai vorbesc că e ziua benefică a hoților de buzunare. Și totuși, poate se ridică aburi de mici pe Ștefan cel Mare. Dar într-o asemenea zi sfântă cred că sunt eliminați și micii – prea necreștini, atei de-a dreptul. Eh, și când venea Ceașcă se închideau toate bodegile. Cum știm noi, românii, să băgăm mizeria sub preș! Cum vor fi fost Ieșii când a fost adusă Sfânta pe vremea hospodarului Vasilie Lupu? În orice caz, trebuie să fi fost multă popime greacă: Kyrie eleison! Ar merita imaginat și scris. Parcă a scris Sadoveanu ceva, că lui nu i-a scăpat mai nimic nescris. Or fi oare niscai documente? Dacă sunt, în orice caz au fost epurate, desigur, eliminate amănuntele necreștinești.

 

Prin 91-92 Florin scria la Monitorul (actualul Ziarul de Iași). Formam o gașcă de prietenași: Vasile (s-a însurat și acum e pe undeva prin Occident), Toni, actualul redactor-șef al Ziarului de Iași, Scutelnicii, adică Adina și Ovidiu, Dorin Spineanu, acum mort din cauze bahice (și ce talentat era!), celălalt Dorin… Și cine mai erau? Nu-i mai țin minte pe toți. Eram prieteni la toartă, la toarta halbei. Florin a ajuns la un moment dat redactor-șef. Era foarte înzestrat. De ce se apuca – reușea. Avea și un fel de spirit al aventurii. E drept, când a ajuns șef, s-au stricat toate prieteniile trecute. Ca șef era cam zbir. Pesemne că de aia l-au pus șefii redactor-șef. Florin a făcut teologia, și, deși eu nu-l „vedeam” preot, a ajuns preot. Țin minte că i-am spus să vină preot în sat la mine, la Tomești, că era un post liber. Mi-a răspuns: „Băi, Radule, tu vorbești de lucruri sfinte. Îți trebuie pilă mare ca să ajungi popă la Tomești, aici, aproape de Iași.” Apoi Florin a plecat în Occident. În Belgia parcă. Nu, în Scoția, mă corectează Florin Pavel. E preot la comunitatea românilor de acolo. În rest, nu mai știu nimic de el. În general vorbind, Florin e o fire necunoscută pentru mine. Nici nu prea semănăm, ca să fim prieteni adevărați.

 

Ora 2.43. Luna are „țarcalan”, adică o tivitură roșie în jur. Mama spune că atunci când luna are țarcalan o să fie război în lume. Așa credea, în inocența lui, țăranul înainte. Nu știa că în lumea asta mare mai mereu este război în lume. Noi, cei de azi, mai deștepți până la genunchiul broaștei, cum zicea Creangă, și mai cinici, știm asta. Și la ce ne folosește? Până una alta țarcalanul este tare frumos. Am stat și am căscat afară gura la lună până m-a apucat frigul. După o vreme apare Duca de cine știe unde și-și lipește nasul umed de mine. Unde-ai fost, măi ticăloaso? „M-m-m”, vine răspunsul. Apoi oftează și se trântește jos.: „Nu așa că-i frumos?”

 

Mărturisesc că nu vreau să scriu aici pentru „telectuali”, adică pentru ăia care se boldesc seară de seară în televizor. Dar cum dracu să aflu care-s ăia?

 

Tanti Frăsina, „țața”, adică sora mai mare a mamei, a crescut-o pe Felicia la casă, în Ciurchi (o, ce casă aveau, avuseseră pe vremea aia crâșmă aici, „Radule, cred că am făcut două vagoane de mâncare la viața mea”, îmi spunea tanti Frăsina), fata nanei Jănica, fiica lui tanti Frăsina. Îi spun „nana” fiindcă ea m-a botezat. Din păcate, nici tanti Frăsina, nici nana Jenica, nici Felicia, care în ultima vreme o cam luase cu „agaliu”, nu mai sunt pe lumea asta.

Și tanti Frăsina se juca cu nepoata Felicia. Și-i spunea:

-Hai, Felicia să culegem curul-găinii. Uite ce frumos îi!

-Mamă – îi spunea nana Jenica, profesoară de socialism la medicină – ți-am zis: Nu-i mai spune fetei curul-găinii, ci păpădie.

-Bine-bine.

După un timp iar.

-Felicia, hai la curul-găinii.

-Mamă, dar ți-am spus…

-Da, știu, dar iaca tot uit. Cum ai spus că-i zice?

 

Medicii avertizează toate cuconeturile că toamna „intensifică alergiile la mucegai şi acarieni, având în vedere că oamenii petrec mai mult timp în spaţii închise, şi recomandă prezentarea la specialistul alergolog care poate stabili, în urma analizelor, care sunt factorii declanşatori ai unei reacţii alergice şi care este tratamentul adecvat”. Gata! Am strivit vigilent un păienjenel, un ticălos de declanșator, care traversa mârșavul masa cu o mie de picioare. O fac pentru o cauză sfântă, mai ceva ca împlătoșații ăia care luptau pentru Sfântul Mormânt: uciderea acarienilor. Iar nenea Tudor de la Mărțișor, știm bine, ne somează: „Din bube, mucegaiuri și noroi…” Așa că pot spune cu mândrie: Bă, nene, alerg ologule (dar aș prefera o alergoloagă, dacă e „damă bine”) raportez: io muncesc numa pe afară. Alături de Duca: ea cu lătratul , io cu săpatul. Și pe urmă poa mă apuc mai cu energie de scris. Aferim, nenilor! Bine că mi-ați zis.

 

Am nimerit ieri la teatrul de vară la un concert folcloric. Nu ne propusesem să mergem acolo, pur și simplu am nimerit, plimbându-ne prin zona Palatului Culturii. Dintre multele care mi-au plăcut și pot fi citate: soliștii și dansatorii din Deleni (pregătiți de o doamnă învățătoare), călușarii din Romanați și Zinaida Bolboceanu, de o modestie și frumusețe morală care m-au înduioșat. Ca să nu mai vorbesc de ce cântăreață minunată este. În final am avut un sentiment puternic de mândrie că sunt român. Nu exagerez deloc, deși este greu să vă explic de ce.

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…