kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Mădălina Ghenea – o buzoasă din astea „și-a făcut fanii să suspine” scriu presașii. „Întinsă senzual pe stânci, îmbrăcată într-un corset auriu”. Aiuriu, uliu!

 

Daaa, în urbea noastră, afirmam, susținându-ne unii pe alții, ca să fii cineva, trebuie să fii cât mai vizibil. Mi-a zis cineva în bodega din… în fine, într-o bodegă că, dacă vrea să fiu cineva, trebuie să fiu cât mai vizibil în preaevlaviosul oraș, chiar și în bodegă. În orice fel. Să fiu dependent de „substanțe”, bunăoară, sau să intru cu mare tămbălău în presă; ca Steven Tyler, solistul trupei „Aerosmith”, într-un program de reabilitare; să mi se facă dosar la DIICOT pentru trafic de heroină; să conduc fără permis un ciclomotor; să ajung un mitică intelectual ca Alfred Bulai și să țin un discurs discriminatoriu la adresa moldovenilor; să-mi retrag banii inexistenți din băncile rusești, neuitând să fac tam-tam în presă pe chestia asta; să rezolv problema TIR-urilor din CUG. Și să scriu zilnic la roman! Tot așa să rezolv și problema dotărilor medicale de șase milioane, care zac sub lacăt în Copou de patru ani, dând astfel peste nas primarului Iașilor și administrației; să-mi bat crunt soția și să apar frecvent în presă pentru chestia asta; să trag palme și să ciomăgesc pe toți constructorii, care bocănesc toată ziulica la un bloc din apropiere; să scriu un roman tulburător ca al lui Haruki Murakami, cel care să face să micționeze toate doamnele și domnișoarele din urbe, asemenea cântecului Beatles-ilor Norvegian Wood. Și să scriu zilnic la roman! Să sclipuiesc un articol celebru, „Cum am devenit celebru”; să folosesc cât mai des hashtag-urile, ca să mă dau mare, cât mai vizibil, mai remarcat; să-mi vând toate păcatele ca personajele lui Iulian Ciocan din romanul Clovnul; să mă abonez la newsletters, beautiful newsletters every time, deși nu-mi folosește la nimic; să-mi deșert sufletul de fotbal și de toate bulibășelile astea; să nu mai citesc postările inoțente ale liceenelor, studentelor, bibliofilelor, mamelor venerate și venerabile; să scriu pe teme „la modă”, de pildă, despre un film din box-office-ul american. Și să scriu zilnic la roman! În fine, să o admir pe șanteoza (sau cantatricea) Cristina Ștefănescu, în costum de baie, roz, pozând senzual pe un șezlong (șezând lung adică) la piscină, „accesoriindu-și” fizicul cu un set de coliere lungi și cu un cerceluș în buric; să fiu Rex Iassiensis et Tomestensis al scribălăilor din partea locului și să mă sui pe Blănarul, cel mai înalt deal din satul meu, un Ceahlău local, și să țip din toți bojogii: Sunt scriitor, breee! Nu ca Bejinaru, care… eh, ce să mai vorbim. Și să scriu zilnic la roman! Iar soția să-mi îmbrace (pentru mine vreau să zic) un „body” din dantelă foarte senzual, ca Antonia, Manuela sau Lizbeth (habar n-am cine sunt, dar e musai să știu, dacă vreau să fiu vizibil). Și să mănânc fără prăjeli, fără grăsimi, altfel mă pricopsesc și cu o hipotiroidie, kilogramele încep să se depună încet-încet, bineînțeles apare colesterolul si el puțin ridicat. În asemenea condiții cel mai mult am slăbit trei kilograme. Important este că sunt mai vizibil. Toate cocoanele întorc ochii după mine pe stradă. Și am cincizeci și. Nu ca Bejinaru, care nu face nimic în acest sens. Dar, bineînțeles, nu voi fi celebru. Era să spun că nici nu vreau. Dar vizibil voi fi. Cel puțin așa cred. E musai să fac sacrificii – să mă antrenez, să sar peste masă (1,50 înălțime). Și să nu pomenesc nimic de obezitate. Pe când Bejinaru, zis și Beșinariu… e gras, pfuai, mai bine nu mai zic. Și se fâsâie.

 

Azi am fost cu Maria prin oraș. Ceva impresii am să vă spun mai încolo. Dar mi-am amintit o întâmplare din 91, când noi, un grup de tineri, majoritatea de 33-34 de ani (vârsta la care a propovăduit Iisus), am înființat revista Timpul. Timpul își propunea, printre altele, unirea Basrabiei cu România. Credeam și militam sincer pentru asta. Țineam și un fel de conferințe pe temă. La o astfel de întâlnire Ștefan Prutianu, liderul nostru nedeclarat, vorbea publicului despre necesitatea unirii cu Basarabia. Atunci se ridică un om trecuțel, înalt, îmbrăcat cu un suman parcă de legionar (așa cum erau prezentați legionarii în filmele de pe vremea comunistă). Omul ridică o mâna, cămașa îi cade și se vede o mână schilavă. Dacă mai adăugăm și faptul că era neras, parcă era un personaj dintr-un vestit tablou, cu țărani la 907. Așadar, omul ridică o mâna, strânge pumnul și adaugă la vorbele lui Ștefan:

-Și Bocovina, domnule, și Bocovina!

 

În jur de 9 mănânc. Aș lucra prin grădină, dar azi e duminică. La biserică cântă „Fericirile”, se aude în microfon: „…Fericiți cei pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.” Da, dar toți cred că au dreptate. Și Putin. Iar dacă mergi la Moscova sau Sankt Petersburg cei mai mulți ruși îi dau dreptate. Gazetele scriu că rușii pleacă în Occident. Aiurea. Doar o mică parte. Cei mai mulți ruși, calmâcii, kazahii și toți ăia cu ochii așa nu știu mai nimic despre Occident. Așa că atunci când câte-un komandir învechit în rele strigă la ei: „Kiska materi, na voennuiu slujbu, svoloci!” se supun imediat.

Beau un ceai (cu pâine și nuci, evident) și scriu pe Facebook. Un meșter lucrează la ferestre la „bunica” (așa m-am învățat și eu să-i spun mamei de când erau copiii mici, plus că e chiar „bunică”, are peste nouăzeci și va face suta, e convinsă Maria), că vine iarna. Și nu mi-e atât milă de mama, cât de bănișorii pe care va trebui să-i dăm pentru energie. Mașinile trec duium pe drum, se înmulțesc an de an, avem casa destul de depărtată de drum, dar ar fi fost bine să fie și mai depărtată. Dar prin 1953, când tata și frații lui au ridicat casa, mașinile treceau din an în Paște. Îmi amintesc când eram copii, eu și sora mea, Doina, fugeam la gard când auzeam un jaf de camion. Și vedeam câteodată pe zeul modern – șoferul, coborând, în salopetă pătată de motorină și murdar de vaselină până-n albul ochilor. O manea cântată de un țigan parcă din buric (o fi Florin Salam?) se aude de la un vecin. Bineînțeles, e dată la maximum – altfel nu ar fi manea ca lumea, omul vrea să distreze toată mahalaua, că, nu-i așa, manelele sunt „hiturile care nu mor niciodată”. Și uite așa mai trece o minunată zi de toamnă la țară. Uraaa! Am citit o știre despre soldații ruși care fură până și mașinile de spălat din regiunile ucrainene. Asta îmi amintește de istoriile din satul meu cu soldați ruși cînd au intrat în România. Era un cetățean aici, Baran îl chema, a fost și primar. Am discutat cu el când avea vreo 90 de ani, iar eu eram student. Când au intrat rușii în sat, întrebau pe drum: „Barana, barana?” berbecii adică, unde-s berbecii, ca să-i taie. Și o babă, baba Ioana, am prins-o și eu când eram copil, a crezut că-i vorba de Baran: „Aaa, Baran, uite colea”… Au intrat soldații ruși la Baran și i-au luat tot ce au găsit: vinul din beci, slănina…” Noroc că Baran își ascunsese fetele în huceagul din fundul grădinii (când eram copil ne jucam aici, la „moș Gavril” , ziceam, era un frate de-al bunicului meu, fostul proprietar aici, acum terenul era al colhozului). Văd că au trecut vreo 70 de ani de atunci și nimic nu s-a schimbat: Rușii năvălitori sunt tot… ruși.

 

Ora 1 noaptea. Duca latră ca proasta, deși nu are la ce: nu sunt alți câini pe drum, până și bețivii s-au liniștit și s-au dus la culcare. Dar ea latră. Probabil așa se mai încălzește și își face de lucru. „Ce latri, nebuno?” Ea își lipește nasul rece de mâna mea: „Să am iertare! Așa-s eu, certăreață!”

Un politician, Viorel Blăjuț, enumeră meritele pe care le-a adus României Iașul de-a lungul istoriei române. Domnul Blăjuț nu zice nici cârc însă de faptul că în 1989 de aici a început Revoluția Română. Probabil nici nu știe chestia asta, după cum, în general, nu este prea pomenit: Revoluția Română a început la Iași! Iar oamenii care au pornit revoluția, modești de felul lor, nici nu le place să amintești acest lucru. Eu însă, ca fost coleg cu ei la CCSITUMP, o fac.

 

Ora 4.25. Nu pot să dorm, dar nici să scriu. Stau cu ochii bleojdiți și nu mă hotărăsc: Să citesc ceva din Gâsca sălbatică de Mori Ogai? Îmi pare o carte pentru cocoanele ambetate.

Ora 8.15. Îmi fac un ceai. Îl voi bea cu pâine cu nuci. Prin geamul de la ușă Duca mă privește țintă: Nu-mi dai ceva? Deschid, îi arunc două felii de pâine cu salam în mijloc. Mănâncă salamul întâi, bineînțeles, apoi miroase pâinea: Hai să mănânc și asta. Când deschid ușa, niște vrăbiuțe cu pene în cioc se întorc din zbor: și-au făcut cuib sub streașină și îl pregătesc pentru iarnă. Vor fi auzit și ele că se scumpește căldura. Ca în fiecare dimineață graurii, vreo zece, fluieră în înaltul salciei. Aș ieși cu ceaiul afară să-i ascult, dar e cam frig. Ce vreți, e șase octombrie. Luna intră în Pești, zodia mea. Astăzi sunt mai inspirat ca de obicei, scrie o cucoană la Zodie.

 

O bătrână de 103 ani din Vaslui s-a prefăcut că moare pentru a scăpa din mâinile unui hoț agresiv, am citit în Ziarul de Iași. Hoțul i-a pus o lumânare în mână și a fugit. Bătrâna a declarat că își iartă agresorul. „Eu îl iert. N-am nicio pretenţie, dar Dumnezeu să facă ce-o vrea cu el”, a spus ea. După atac, bătrâna a stat în spital cu trei coaste rupte, cu o ureche tăiată și cu alte răni.

 

Părintele Florea din Tomești mi-a povestit cândva o întâmplare de la o pomană. S-a dat oamenilor un borș. Dar nu avea carne. După o vreme apare o femeie și zice: Părinte, să iertați că nu avem carne în borș, dar a venit brânca de câine, a scos-o din borș și a mâncat-o!

Gustav Weigand, un neamț, a fost primul lingvist care a cercetat dialectele limbii române. El a mers prin satele românești și a aflat direct de la români cum vorbesc. Va trebui să-i mulțumim veșnic acestui neamț pentru efortul său. Totuși se vedea că nu e român. Domnul Profesor Zugun ne povestea că Weigand a întrebat într-un sat bănățean un țăran cum se spune la aia cu care se bărbierește. Iar țăranul: „Aaa, aia cu care să rage”. Și în Dicționarul lui Weigand apare la brici sinonimul „sărage”.

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media