Sunt un scriitor care a trăit un moment important al scriitorimii mondiale: trecerea de la scrisul pe hârtie la scrisul pe computer. S-or fi petrecut lucruri importante în interior. Dar oare are rost să stau să le judec?
S-a oprit ploaia. Grupuri de păsărele trec vesele (așa mi se pare mie) în zbor. Am fost „la vale”, cum se zice pe aici, adică la magazin. O mulțime de nuci pe jos. Trebuie să le culeg și să le caut un loc ca să se usuce. Trebuie să caut să fac ceva… fizic. Probabil, strămoșii mei țărani își spun cuvântul și în mine. Să sap, să… dracu! Să mă belesc mereu în computer – nici așa nu e bine.
Mă uit la fetele noastre care se întorc de la nu știu ce campionate de canotaj unde au luat, ca de obicei, niște medalii. Întâmpinate cu flori de rude, de cei din Federație, iar ele zâmbesc timid. Nu-s învățate cu atmosfera sărbătorească, să se rânjească fotogenic spre camere, ca tot felul de vedetuțe. Ele sunt învățate cu munca. Da, dar câștigă bine. Îmi amintesc că am auzit cândva la o berărie (să fi fost la Constanța, la Mamaia?) o discuție între doi tineri. Erau lipoveni, vorbeau pe rusește. Unul încerca să-l convingă pe celălalt că ce bine este să faci canoe, câștigi o grămadă de bani ca „master sporta.”
Ora 3. Mă trezește clipocitul ploii de toamnă. Deschid fereastra și o ascult. Într-adevăr, ploaia e stăpână. Nici un alt zgomot. Doar câte o nucă care cade. Câinii tac. Și-au băgat, probabil, nasul sub coadă și trag la aghioase. M-am trezit cu gândul să scriu ceva, dar nu prea știu ce. Gânduri alandala, în majoritate negre, încerc să mi le alung. Hai să-mi fac o cafea – poate-mi readuce optimismul! Mama, de la înălțimea vârstei ei, remarca că s-au înmulțit câinii în sat: „Acuma toți au câini. Înainte numai cei cu ceva snagă”(adică avere, cei bogați). Mda! Suntem mai avuți, dar oare mai fericiți? Nu vreau să fac semănătorism aici, dar trăim într-o lume tare confuză. Ori poate speculațiile astea pesimiste apar datorită vârstei? Răspund și eu ca Beligan într-un scheci comic, care tot era întrebat de nepoțel: „Bunicule, dar de ce…” „Dracu știe, Irinel!” S-a instaurat ideea că bătrânii sunt mai înțelepți. La noi este o întreagă literatură cu bătrânii înțelepți. Ei, bine, eu nu prea cred. Ca să nu mai vorbesc că sunt unii proști de dau prin gropi. În fine, nu neapărat să mă credeți. Mai bine nu citiți ce am scris aici într-un moment de descurajare.
De dimineață am strâns nucile (avem doi nuci: unul cu nuci mai mari și mai bune, cu coaja mai subțire; celălalt la gardul de la drum, țigănușii și trecătorii îi mănâncă nucile), apoi… am uitat ce am făcut, dar, credeți-mă pe cuvânt, am mai făcut ceva. Pe urmă am frunzărit Caniba
Iulia Iakovleva, traducerea care mi-a apărut la „Lebăda Neagră”… Trebuie să fiu nebun s-o citesc, are 760 de pagini, dar poate-poate vreun cititor mai curajos…. Pe editor nu-l plâng. Mi-a spus că a scris la ruși și primit o stipendie grasă pentru traducere. Io am primit ceva și urmează, conform contractului, să mai primesc la epuizarea tirajului. Eh, paște, murgule, iarbă verde! Apoi m-am gândit la câte și mai câte, la Vietnam unde avem de gând să mergem (fata de suflet a băiatului cel mic, Mihăiță, e vietnameză). Și uite așa o să avem o familie mare „internaționalistă”. S-ar întoarce Ceaușescu în mormânt să audă: români, români basarabeni și vietnamezi laolaltă. Ca să nu mai spun că Maria e nemțoaică maghiarizată. Pe socru-meu îl chema Bauer. Și noi suntem români, noi suntem români!
Azi am fost cu Maria în Iași și am nimerit (chiar nu știam, asta spune ceva despre slaba promovare) peste un târg de carte în Piața Unirii. Tot întâmplător am nimerit la editura Lebăda Neagră cu care am colaborat. Astfel mi-au dat Canibalii un roman de Iulia Iakovleva, apărut anul acesta, de 760 de pagini. Doamne, eu îs ăla care l-am tradus! 760 de pagini, închipuiți-vă! Cred că eram oleacă sărit de pe fix! Dar n-aș putea spune că îmi pare rău. Dimpotrivă. Ne-am întâlnit și cu Domnul Christescu, șeful editurii, precum și cu factotumul editurii Simina Jitariu. Ce să vă mai spun? Să ne urăm la mai mare.
Zece sfaturi pentru berari și berărițe… 1. Ţine minte! Berea nu se bea, ci se serveşte şi se consumă, iar responsabil de o servire civilizată eşti tu, berarul (berăriţa), iar clientul este stăpânul tău. 2. Înainte de a-l servi, clientului trebuie să-i asiguri o ambianţă civilizată, muzică, antren. Ambianţa şi-o asigură clientul singur, fumând şi discutând cu ceilalţi despre orice îi pofteşte inima. Privitor la muzică însă alegi tu: numai casete de virtuozi ai muzicii noastre populare – Adrian Copilul Minune, Vali Vijelie, fraţii Peşte, Fulgerică de la Bolintin etc. Ai grijă ca sonorul să fie dat la maximum, căci numai aşa poţi satisface pe deplin clientul. 3. Atenţie cum te adresezi clientului! Nu te trage de şireturi cu acesta şi nu lăsa loc de pertu, că pe urmă îşi ia nasul la purtare şi ţi se urcă în cap cu cine ştie ce pretenţii; dacă le întinzi un deget îţi iau toată mâna. Noroc că limba noastră este foarte bogată şi dintre atâtea nestemate şlefuite la perfecţiune de geniul popular românesc, poţi alege să i te adresezi cu formule de genul: bă, nea Caisă, papleaşcă, bulangiule, eşti chiaun? Taci şi bea până crăpi ş.a.m.d. 4. Dacă vreun nesimţit face gât, vociferează sau îndrăzneşte să-ţi facă vreo observaţie cât de mică, nu-i da nas şi nu i te uita în coarne. Când îl vezi că se-ncontrează şi se pune de-amboulea, spune-i să-şi ţină leoarba acasă şi din „boule!”, „animalule!” şi „golanule!” să nu-l scoţi nici o clipă. Numai aşa ajunge să înveţe buna purtare şi să ştie cine este adevăratul stăpân în bar sau la terasă că şi-aşa e destul că-ţi mănânci zilele printre beţivani. Totodată să fii atent(ă) la alde Pleaşcă care nu consumă nimic şi chibiţează la mesele altora, doar-doar i-o plăti cineva vreo berică. Sau chiar de consumă, stăăă ca o balegă toată ziulica cu deştu-n cur, clocind ca tăfâlca o singură halbă ca pe un ou de aur. Ăstora dă-le papucii rapid, nu-i lăsa să te oftice. Nu-i crede dacă încearcă să te aburească şi-ţi toarnă goange, c-o fi, c-o păţi. Valea! Dacă nu se conformează, mergi la şef şi spune-i că ţi-a vorbit urât dar că nu poţi să reproduci în faţa şefului asemenea obscenităţi. 5. În privinţa intelectualilor, a oamenilor subţiri, poţi să fii mai indulgent(ă) şi s-o laşi mai moale când li te adresezi. Dar unuia ca ăsta poţi să-i pui bine merci Bucegi în loc de Ciuc şi Caraiman în loc de Bergenbier că ăştia se pricep la bere şi mai puţin decât ceilalţi. Şi chiar dacă se pricep, sunt oameni rafinaţi, delicaţi, nu se pretează să te ia la întrebări, fiindcă s-ar înjosi sau, cum zic ei, ar fi ofuscaţi, vexaţi, le-ar fi jenă, s-ar sfii. Na, scârţ Marghioală! Dacă totuşi se burzuluiesc, fă-te niznai şi spune-le ca altădată să vorbească clar, nu de parcă ar avea prune în gură, că tu de aia n-ai înţeles. În afară de asta îţi poţi rotunji veniturile cu ăştia deoarece bagă restul în buzunar fără să-l numere. 6. Nu te obosi să cureţi mesele din bar că oricum se scurge berea din halbe şi mesele se spală singure. La terasă e şi mai bine: le spală ploaia şi nici nu mai este nevoie să mături. Plus de asta, e ştiut: terchea-berchea ăştia se simt mai liberi şi mai bine între zoaie, seminţe şi muci pe jos; nu ca acasă unde se simt strâmtoraţi, stingheri, ba nevasta îl mai şi sileşte să păstreze curăţenia. 7. Nu te osteni să strângi halbele goale de la mese. Sunt destui alconauţi prunari care atâta aşteaptă. Câte o sugativă din astea stă cât îi ziua de lungă lipcă lângă bar şi se uită cu ochii înceţoşaţi la televizorul cu negromanii ăia care se scălâmbăie. Dacă-i dai cincizeci de grame de scursoare de votcă, îţi aduce halbele goale cât ai clipi. Dar vezi ce faci, să nu-i dai porţia prea des ca să nu se matrafoxeze prea tare şi să adoarmă ca vita, neavând după aceea cine să te mai ajute. Tot pilangiul de serviciu are rolul să-ţi facă puţină curăţenie la W.C. N-are de ce să se plângă că nu-i nevoie de mult efort: două-trei găleţi de apă aruncate în budă o dată la o săptămână e prea destul, că oricum, se murdăreşte imediat. Dacă vine controlul, dă vina pe porcii de beţivani şi anunţă că „focarul de infecţie” va fi pus sub cheie. 8. Când speli halbele, lasă pe fund un deget-două de apă amestecată cu detergent sau şi mai bine cu sodă caustică, că nu le crapă gâştereaţa şi face bine la digestie. Iar berea va fi mai puţin călâie şi trezită. 9. Plus de asta gulerul berii va fi şi mai impunător, iar lichidul propriu-zis va fi mult sub liniuţă. Numai aşa poţi să strângi şi tu nişte bani albi pentru zile negre. N-aştepta bacşiş de la sărăntocii care-şi beau banii de maxi-taxi daţi de neveste, preferând să meargă pe jos până le iese limba de un cot, numai ca să bea zoaia asta păcălită cu un rom mic. 10. Nu uita ca berea scursă în tava de sub dozator s-o verşi din când în când în halbe. Înainte de asta însă, mai toarnă în tavă două-trei halbe pline ochi cu apă; tot aşa, stoarce bine spălătorul tot în tavă (cele mai bune storcătoare sunt cele aduse de acasă, făcute din vreo cârpă cu care ai curăţat parchetul sau din vreo treanţă). E păcat să se piardă atâta amar de bere iar clientul însetat, mai ales după patru-cinci beri cu rom cu tot, oricum, nu mai observă. Ca să nu mai vorbim că, dacă nu eşti econom şi nu strângi paraua cu zece noduri, din cât mălai îţi dă patronul, nu-ţi faci de maşină nici la paştele cailor. Plus că poate vrei să-ţi deschizi şi tu un băruleţ, să mai huzureşti un pic, să te mai mângâi şi tu. Că ţi-ajunge după ce atâţia ani ţi-ai mâncat ficaţii cu toate lepădăturile.
RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
