E deja întuneric. Se aud căruțașii – trec spre casă. Și câte-o chiuitură. Vin de la crâșmă. Păcat că s-a închis. Nu, nu sunt ironic. Atmosfera asta îmi face bine – o cunosc din copilărie.
Pe la 6.30 am udat roșiile, castraveții și altele prin grădină. Broccoli pe care le (îl) pusese Maria s-a sfrijit de tot. Mai am de udat pentru o dată, maxim două. Sigur, pot uda cu apă de la robinet, dar nu e atât de bună. Apa pe care o dă Doamne-Doamne din cer e altceva. Plus că apa asta costă. Sperăm să plouă, dar…
Părul meu se tot rărește. Mă uit în oglindă, mă chitesc – nimic. Sunt ca ăla căruia i-au rămas trei fire de păr. Merge la frizer: „Cum să vă tund, domnu?” „Taie-mi un fir de păr”. Frizerul taie un fir. Se duce a doua oară cu două fire de păr. „Cum să vă tund, domnu?” „Mai taie un fir” Îi taie Se duce omul a treia oară cu un singur fir de păr pe cap. „Cum să-l fac, domnu?” „Vâlvoi”.
Ora 2.30. Mă trezesc probabil pentru că sunt frământat de ceea ce vreau să scriu – momentul în care m-am întâlnit în studenție pe Dumbrava Roșie cu camaradul meu din armată, viitorul prieten, Radu Pârvu. Radu a murit anul trecut. Va rămâne veșnic (eh, cât poate fi de „veșnic” un om) în inima mea. El mi-a propus atunci să mă mut la el la gazdă, mi-a spus că se plictisește singur. Mi-a mai spus că va plăti el gazda. Avea de unde, taică-său era doctor la Pitești, maică-sa era profesoară la liceu. Am acceptat pe loc, cu nebunia tinereții. Eu făceam naveta la Tomești, nu aveam nevoie de gazdă (oarecum), dar am mers la madam Paraschiva Cheptea, născută la Montreal (oo, e o întreagă poveste aici, cu părinții ei care au emigrat în antebelic în Canada și acolo s-a născut), o băbuță de la țară. Stătea la o casă din spatele Agronomiei. Noaptea era liniște ca la țară, se auzeau doar câinii din mahala. Pe strada noastră nu pătrundeau mașinile. Baba (așa ni se părea atunci – o babă) avea vreo 60-65 de ani, dar se ținea bine. Avea doi copii maturi: Ea cercetătoare științifică la Institutul de istorie parcă (n-am cunoscut-o), el arhitect, proiectase multe clădiri importante din Iași (știam de la sora mea, căreia domnul Cheptea, cam infatuat mi s-a părut, i-a fost prof la Arhitectură). În fine, sunt multe de povestit. O să le pun într-o carte. În noaptea asta încep să scriu. O, și ce frumoasă e bucuria începutului!
Cățelușa Duca stă tolănită pe iarbă. Când mă vede, se ridică respectuos și vine către mine: să se frece de mine, să mă lingă.
-Stai, mă!
Nu încetează.
-Dar mă mai iubești, nu?
-Da, dar…
Ofteză bucuroasă și se așează din nou pe iarbă. Face câteva ocoluri în jurul ei, apoi buf! se trântește jos.
E mare lucru să prinzi momentul bun ca să scrii. Uneori pur și simplu n-ai chef. Alteori scrii, scrii, dar iese prost. Alteori e ca sexul după 60 de ani: Ți se pare că… dar nu e. Cert este că o să mor cu boala asta. Eh, e mai bine decât cancerul.
E octombrie și așa frumos! Nucii s-au defrunzit, dar văd că la vecina de peste drum, tanti Verginica, nucul e încă cu frunze. Aronia pe care a pus-o Maria înspre fundul grădinii e roșie ca focul. Restul pomilor sunt de la verde-gălbui spre roșiatic. O aripă de vrăbiuță în fața ușii. „E de la câine ”, zice Maria. „Nuuu, asta-i obiceiul mâței. Se vede că ești orășeancă. A adus-o mâța în fața ușii ca să se laude. De, legea naturii”. Scriu la un jurnal pe Facebook pe care am de când să-l includ într-o lucrare mai mare, poate un roman. Acum toată lumea cumpără roman (dar nu le citește mai nimeni). Poate mergem la Baia Mare, la rudele Mariei. Îmi voi lua Enciclopedia amabilă de Alexandru Tacu. Să o citesc în vacanță mai pe îndelete.
RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
