Bârboră BEATRICE… Țesătoare la Moldova Tricotaje, a ajuns primăriță după ce, fiind ajutoare de băgătoare de seamă pe la sindicatele întreprinderii, s-a culcat cu un șir de tovarăși de prin birouașe și birouri mai înalte (s-a aflat de la unii veleșteni, care lucrau la Moldova Tricotaje). Era cepeleagă și cu o privire cerească. Se lăsa condusă de secretarul Primăriei, care o frigea până și în Primărie. Habar nu avea de treburile acesteia. Semna actele cu doi de B mari, unduioși și gata! Ca Brigitte Bardot.
E drept, își însușise limba de lemn a epocii pe care o turuia pe la ședințe. De fapt asta făceau pe atunci cam toți, doar că limba ei de lemn era și mai calpă, și mai stearpă; vorbea gura fără ea. Încolo se plimba cu șareta, mergea prin livezi, prin pădure la Cosoaia, mânca miere de albine și ciuperci marinate la nea Grigore pădurarul. „Si frumos îi asi la mata!” se entuziasma cu lacrimi cepeleaga.
Însă n-a stat mult în funcție, fiindcă a venit Decembrie ’89. Unul Tărăbuță, care se ocupa cu distribuirea buteliilor în sat, și altul Vasilescu, profesor de sport, au făcut revoluția la Velești. Au urcat la Primărie cu câțiva elevi fluturând steaguri și bărăbănind tobițele luate de la organizația de pionieri. În drum au luat și câțiva bețivani de la bufetul local. Tărăbuță i-a luat cheile Bârboroaicei, i-a tras câteva șuturi în fund și i-a zis: „Știi bancul cu dealul?” „Nu”, zice icnind de plâns Beatrice. „Valea!”. După aceea Tărăbuță s-a autointitulat primar.
Alt primar… Sârbu Petre, mecanic de locomotivă. Oamenii au simțit de la început că are inimă bună. De la gazdă și până la Primărie avea de mers o sută de metri și de fiecare dată se oprea pe drum de șase-șapte ori să vorbească cu diverși veleșteni de una, de alta. Avea un obicei Sârbu. Îi plăcea să glumească, rostind cuvintele cu silabele inversate. De pildă, zicea „Lutsa!” nu „Salut!”, „Ce mai cifa?”, adică „Ce mai faci?” sau „Nebi” în loc de „Bine”. Ridica pălăria din cap când întâlnea femei pe drum, de se împiedicau de bolovani femeile de uimire. Până atunci nici un primar din ăsta pus de comuniști nu scotea pălăria din cap în fața femeilor. Sârbu urca copiii pe batoză, scotea din buzunare și le dădea niște bomboane năclăite și pline de fire de tutun. Îi plăceau tare mult copiii. Cică acasă avea vreo șapte. La strânsul cotelor era îngăduitor, îi păsuia pe oameni. Din cauza asta n-a stat mult primar. L-au schimbat că era prea moale și „pactizează cu chiaburii și mijlocașii greșit orientați politic”. L-au acuzat că a anunțat de cu seară pe boierul Osoianu că a doua zi dimineață urma să fie arestat, iar acesta a fugit. Însă nu au avut dovezi. A fost totuși chemat la Securitate, anchetat, numai el știe ce-a tras. După aceea Sârbu s-a întors la meseria lui. Și atunci când câte-un veleștean îl vedea la Depou cocoțat pe locomotivă, îi striga: „Ce mai cifa, nea Petrică?” „Nebi, mă, nebi”, zîmbea el cu toată fața mânjită de unsoare.
RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…
Facebook
WhatsApp
TikTok
