Mandatarul numelui Dalles în România este Ioan G. Dalles (1816-1886), fiind reprezentantul unei familii bogate şi însemnate din secolul XIX, şi care a intrat în lumea negustorilor încă din tinereţe, ocupându-se de afacerile cu cereale. Printre colaboratorii săi în afaceri, se numără şi Hagi ( Iane ) Anastasescu, mare negustor din Giurgiu de origine macedoneană, care este unul din ctitorii bisericilor din Hăbeni şi Racoviţa, moşii ce ulterior vor intra în posesia lui Ioan G. Dalles. Legăturile dintre Iane Anastasescu şi Ioan G. Dalles nu se vor rezuma doar la afaceri, aceştia vor deveni rude prin căsătoria lui Ioan G. Dalles cu fiica sa, Elena Anastasescu născută în anul 1849 la Giurgiu.
Jan (Ioan G. Dalles) se naște în anul 1879, fiind al treilea copil al familiei Dalles, iar cu sora sa Dora Dalles (1875-1892), o fetiţă de o frumuseţe aparte, a fost crescut la moşia de la Bucşani, de către mama lor Elena Dalles (1843-1921), în bunătate şi dragoste faţă de semenii lor. După ce la 7 noiembrie 1892 Dora Dalles moare, la numai vârsta de 17 ani, Elena şi Jan Dalles rămân singurii supravieţuitori ai acestei tragedii. Speranţele de supravieţuire ale familiei se legau acum de Ioan I. Dalles (Jan), ultimul vlăstar al familiei Dalles, ce părea că va duce istoria familiei mai departe. Jan merge să studieze dreptul la Paris, luându-şi aici şi doctoratul. Se înscria astfel printre tinerii burghezi români care îşi desăvârşeau studiile în străinătate alegând nivelul cel mai ridicat de cultură şi modernism manifestat de şcoala franceză.
Întors în ţară, Ioan I. Dalles profesează ca avocat dar totodată se dedică împreună cu mama sa acţiunilor de binefacere şi activităţii culturale, susţinând din fonduri personale acte de cultură şi umanitate. În anul 1912, Ioan şi mama sa Elena Dalles, primesc decoraţia „Răsplata Muncii” clasa a I-a, iar Ioan Dalles este decorat cu ordinul „Coroana României”, pentru servicii culturale. Tot în această perioadă, Ioan Dalles a îmbrăţişat cariera militară, fiind repartizat în cadrul Regimentului 2 Artilerie Cetate, unde a primit aprecieri elogioase din partea generalului Coandă, aşa cum reiese din foaia calificativă pe anii 1911-1913: ,,Ioan Dalles, este unul dintre ofiţerii de rezervă cu foarte multă dragoste pentru armată şi cu un excelent spirit de comandă”. Experienţa militară l-a propulsat până la gradul de căpitan, obţinut în baza Î.D. nr.2087/10 mai 1914.
Având aceste atribute, Jan Dalles promitea astfel să devină o figură de marcă în societatea vremii şi un adevărat aristocrat. În ceea ce priveşte convingerile politice, Jan Dalles s-a numărat printre admiratorii lui Nicolae Filipescu și era un apropiat al lui Constantin Olănescu şi Mihail Desliu, şefii organizaţiei Partidului Conservator din Judeţul Dâmboviţa. Profitând de afinitățile politice ale tânărului Jan Dalles, Prefectul de Dâmboviţa, Victor Baranga îl convinge să se înscrie în Partidul Conservator, astfel încât, Ioan I. Dalles era de acum membru în clubul Conservator din Târgovişte, cel care din 3 februarie 1908 îşi avea sediul în strada Primăverii, și edita ziarul „Credinţa”, pentru a explica astfel trecerea în partidul lui Take Ionescu a unei importante fracţiuni din partid.
Printre membrii comitetului executiv ai clubului conservator din Târgovişte, figura şi Jan Dalles alături de Costică Olănescu, Victor Baranga, Elie Angelescu, Mihai Calinderu, Mihail Deșliu, Constantin Carabella, Niculae Cantacuzino. Şeful organizaţiei conservatoare, evidenţia că Partidul Conservator este indispensabil, fiind „singurul care evoluează, deoarece este un partid deschis, mereu în contact cu poporul, ascultând suferinţele lui şi desidenţa întâmplată nu-l poate slăbi sau desfiinţa”.
Discursurile conservatorilor dâmboviţeni evidenţiau încrederea în şeful Partidului P. P. Carp, acesta fiind considerat „unul din cei mai mari oameni politici pe care îi are ţara”. Conservatorii lui Constantin Olănescu, al cărui susţinător era şi Ioan I. Dalles, trimiteau cu ocazia inaugurării clubului partidului o telegramă lui P. P. Carp, în care afirmau că: „Subsemnaţii… vă asigură de dragostea şi devotamentul lor, necondiţionat ce vă va însoţi întotdeauna.”
Jan Dalles politicianul, participând la prima campanie politică din județul Dâmboviţa, reuşeşte să evidenţieze din nou nobleţea şi sensibilitatea ce îl caracterizau. D Athanasiu Tache mărturisea despre omul politic Ioan I. Dalles: „mă ruga să nu-l duc întâi la locul de întrunire, ci să-l duc la biserică şi la şcoală. Şi acolo, după ce vedea şi chibzuia cam ce lipseşte, mă lua departe şi îmi punea aşa ca să nu vadă dreapta ce face stânga, câte o mie de lei să o dau preotului, învăţătorului sau primarului ca să facă ce trebuie la biserică, şcoală sau la vreun pod şubred. În comuna lui făcuse un splendid pod de lemn peste Ialomiţa numai cu cheltuiala lui.” Acţiunile sale de binefăcător nu urmăreau obţinerea unui prestigiu politic în rândul oamenilor nevoiaşi sau îmbunătăţirea imaginii conservatorilor. Era poate o campanie proprie, şi nu una politică, în care s-a implicat pentru a ajuta acolo unde era nevoie fără să aştepte laude sau să obţină privilegii. Concepţia sa despre desfăşurarea unei campanii politice era privită cu oarecare rezerve de către colegii lui de partid. Astfel, colegul său de partid Niculae G. Cantacuzino îl atenţiona pe Jan Dalles, mai în glumă mai în serios, după prima vizită făcută pe valea Dâmboviţei: „Jane dragă, nu mai merg cu tine, că cu dărnicia ta, mă faci şi pe mine să dau bani, şi, ce vrei să rămân sărac!?” .
Iniţiativa sa pare că a fost preluată şi de colegul său de partid Mihail Deşliu. Astfel, în ziarul conservator Credinţa din 24 februarie 1908, apărea un articol care titra că acesta, sosit la Târgovişte pentru a lua parte la şedinţa comitetului clubului conservator, dădea primăriei orașului 100 lei în folosul copiilor săraci.
Ioan Dalles şi mama sa s-au dovedit a fi buni creştini oferind oamenilor ajutor ori de câte ori era nevoie. D. Athanasescu Tache mărturisea că Jan şi mama sa simţeau o plăcere să creştineze copiii fie la ţară, fie la oraş. Fiica acestuia, născută în anul 1910, a fost botezată de Ioan şi Elena Dalles: „Mie, născându-mi în 1910 soţia mea o fetiţă şi evenimentul fericit atunci – cam nefericit acum, că dau din colţ în colţ după bani, să mă împrumut şi plătesc taxele şi parataxele universitare ce se pun pe capul nostru – aducându-mi-se la club, în prezenţa şi a lui Jan Dalles, acesta îmi propuse să o boteze el. Încântat, – cine nu ar fi vrut să aibă un cumătru ca Dalles? – primii şi atunci el mă ruga să o declar, să-i pun numele Elena Dora şi fetiţa mea Elena Dora a fost botezată ca în poveşti”.
Din nefericire, pe când se afla în floarea vârstei, destinul tragic ce urmărea familia Dalles, și-a urmat cursul implacabil, şi pe 22 decembrie 1914, în ajunul Crăciunului, ultimul vlăstar al familiei Dalles, a decedat în casa părinţilor săi din Bucureşti aflată pe strada I. C. Brătianu la nr. 12. În mod absurd, Ioan I. Dalles moare de dalac ( o infecţie datorată unui coş la buză ). Acesta se stinge în preajma unor evenimente ce prevesteau începerea luptei de reîntregire naţională, primul război mondial. Bolnav şi ţintuit la pat, Jan Dalles suferea că nu poate pleca pe frontul de luptă alături de armata română, şi se plângea mamei sale: „O, mamă mor ca orice netrebnic!”.
Elena Dalles rămâne singură să îşi îngroape ultimul copil şi să îşi înfrunte destinul tragic şi absurd. Ultima speranţă, fiul său Jan piere, lăsând fără speranţă o mamă care a suferit cât pentru două vieţi, plătind parcă pentru toate păcatele neamului său şi ale lumii întregi.
Facebook
WhatsApp
TikTok
