A fost teoretician, profesor de artă militară, participant la al doilea război balcanic și la primul război mondial S-a născut la 15 august 1864, în comuna Răscăieți, județul Dâmbovița. Studiile militare le-a început la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București în perioada 1883-1885, iar în urma finalizării cursurilor a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 2 Artilerie, îndeplinind funcția de comandant de secție și baterie. Pentru că nu se afla în specialitatea sa, se înscrie în toamna anului 1885 și susține examen la Școala de Aplicație și Geniu, după care se întoarce în cadrul Regimentului 2 Artilerie (1887-1890), cu funcția de comandant de secție și baterie, timp în care este avansat în 1888 la gradul de locotenent. Cariera militară este completată prin urmarea cursurilor Școlii Superioare de Război (1890-1892), la absolvirea căreia este avansat la gradul de căpitan și este repartizat pentru stagii de pregătire la Marele stat Major și Regimentul 26 Infanterie (1893-1896), iar ulterior este numit comandant de companie în Regimentul 2 Cetate (1897-1898), dar cu o activitate concretă și în armata austro-ungară (1898-1899).
În perioada anilor 1899-1902, Nicolae Rovinaru îndeplinește funcția de Șef birou organizare-mobilizare în cadrul Marelui Stat Major, timp în care este avansat în 1901 la gradul de maior, după care este numit Șef de Stat Major al Diviziei 1 Infanterie (1902-1905). Până în anul 1907 când este avansat la gradul de locotenent colonel, a îndeplinit diferite funcții în Secretariatul General din cadrul Ministerului de Război, a fost profesor de artă militară la Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (1905-1907). În paralel, Nicolae Rovinaru a predat cursul de artă militară la Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină, unde s-a remarcat și dovedit reale calități de teoretician militar, publicând două cursuri de artă militară: „Curs de artă militară. Organizarea armatelor” (1906) și „Tactica armelor întrunite” (1907). Între anii 1907-1909, este mutat în funcția de comandant de divizion în Regimentul 3 Artilerie, iar ulterior este numit Șef birou operații în cadrul Marelui Stat Major (1909-1910), fiind avansat în 1910 la gradul de colonel, timp în care a elaborat și un „Studiu pentru o completă organizare a armatei” (1910).
Apogeul carierei militare este atins între anii 1910-1912, când Nicolae Rovinaru a deținut funcția de Șef de Stat Major al Corpului 4 armată (1910-1911) și la Corpul 2 Armată (1911-1912). În timpul celui de-al doilea război balcanic, Nicolae Rovinaru a participat în calitate de comandant al Regimentului 19 Artilerie (1912-1913), iar în perioada neutralității României (1914-1916), a îndeplinit funcția de comandant al Brigăzii 10 Artilerie. Odată cu intrarea României în Războiul pentru întregirea națională, s-a aflat în vâltoarea luptelor de la capul de pod de la Silistra și bătălia Bucureștilor, comandând Brigada 10 Artilerie, respectiv Brigada 9/19 Mixtă, iar spre sfârșitul războiului a îndeplinit funcția de Inspector al Artileriei Armatei a 2-a (1917-1918). După terminarea războiului, Nicolae Rovinaru a deținut funcția de comandant al Artileriei Corpului 1 Armată (1918-1920), iar ulterior pe cea de Inspector al stabilimentelor militare din cadrul Ministerului de Război (1920-1921).
În același timp, Nicolae Rovinaru a elaborat și un proiect de buget militar în valoare de 200 milioane lei, care asigura existența a 7,5 corpuri de armată (14 divizii), limita maximă la care se putea ridica puterea militară a României, astfel încât, calculul său prevedea, existența unui corp de armată raporta la 1 milion de locuitori.
CORNEL MĂRCULESCU este doctor în istorie și, desigur, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
