În vremuri vechi această biserică se numea „Sf. Vineri cea domnească”, pentru a putea fi deosebită de o altă biserică, „Sf. Vineri”, care era zidită pe locul unde astăzi se găsește Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”. De la zidirea ei, prăznuiește hramul „Sf. Paraschiva”, biserica fiind ridicată între anii 1446-1455, în timpul domnitorului Vladislav al II-lea Basarab, de către o doamnă Sultana, despre care se pomenește într-o inscripție din altar, care precizează că „din vechime s-au fost zidit de o doamnă Sultana”.
Mult mai târziu, în anul 1517, biserica a fost reparată de către Manea cluceru Perșanu și jupâneasa Vlădaie, nimeni altul, decât același ctitor al Bisericii Sf. Nicolae Andronești din Târgoviște. Cu toate acestea, data exactă când biserica a fost ridicată rămâne una incertă. Într-un fragment de ancadrament din piatră, ce se află la uşa de pe latura nordică a naosului, se află o inscripţie în limba slavonă: „Rugăciunea robului lui Dumnezeu jupan Manea Clucer şi a jupaniţei Vladaie, veşnica lor pomenire la anul 7025 (1517), luna iulie, 15 zile”, însă, prima atestare sigură a lăcaşului de cult, datează de la începutul secolului al XVII-lea, respectiv din 15 mai 1613, când, în vremea lui Alexandru Mircea Voievod, paharnicul Muja, fiind încă în viaţă, în testament scrie că urmaşii lui „să-i îngroape trupul lui la Sfânta Biserică din Târgovişte, ce se numeşte hramul preacuvioasei Parascheva”.
Cert este că în anul 1640 această biserică exista, aceasta fiind amintită de către episcopul catolic Baksici, un motiv în plus care să ateste veridicitatea zidirii bisericii în timpul lui Vladislav al II-lea Basarab. Din cauza stricăciunilor pricinuite în timp, biserica a fost renovată în anul 1654 de către doamna Bălașa, soția domnitorului Constantin Șerban Basarab, al cărei mormânt se găsește în interiorul bisericii, fiind acoperit de o piatră artistic încrustată și pe care este scris în slavonă, următoarele: „Într-acestu mormântu zace acoperit trupul prea luminatei Doamnei Bălașii, Doamna și soția cea iubită a prea luminatului Domnu Io constantin Șerban Voevod Domnul Țărei Românești, a moștenului Domn, căria 27 ani umplând cu soția lui și în domnie 3 ani. Fost-au și mănăstirii Jitianului Ziditoare și a multe moaște ale sfinților împodobitoare, săracilor miluitoare, credinței drepte râvnitoare și lucrure scumpe pururea lucrătoare și a toată sărăcimea, (a) oameni pătimași, ca o destoinică ajutătoare, cu mare plâns și jale de a ei oameni și de toți viața ei o au sfârșit, trecând de vârsta ei 45 a(n)i întâmplându-să la pogribania ei fericitul părinte Macarie Patriarhul ot Antehofia, ot văția mira 7165 ot văplăstenia je 1656 misit a Martie 12”, după care urmează inscripția slavonă tradusă de Nicolae Iorga : „Bălașa Doamna (doarme) somnul din care se va trezi iarăși, căci, sfârșitul celor buni…e somn și nu moarte, în anul 1657”.
Tot doamna Bălașa, după ce a renovat biserica, a zidit și chiliile ce se găsesc în curtea bisericii și pe al căror perete se află o piatră pe care stă scris în slavonă, următoarele: „Aceste chilii făcutu-le-au Doamna Bălașa a lui Io Constantin Basarab Voevod la sfântu Dumnezeescu hramrea pe doamna Paraschiva, ca să fie dumnealor pomană și părinților dumnealor, Io Șerban Voevodi gospojda eg. Elina, i jupân Necolachi biv Stolnic i jupânița eg Elina, ca să fie de odihnă creștinilor care cad în nevoie, cei ce scap la sfânta biserică să fie pomeană în veac . S-a scris în luna iunie, 5 zile, anul 71 54 (1656)”. Așa cum reiese din această inscripție-pisanie, chiliile au fost construite de Doamna Bălașa cu scopul de a fi loc de adăpost și de odihnă pentru bolnavii care vin să-și caute sănătatea trupească și sufletească la biserică, și nu pentru locuința preotului, așa cum a servit o lungă perioadă de timp.
După ce orașul Târgoviște a avut de suferit în anul 1712 datorită unui incendiu puternic care a cuprins „ulița cea mare” ajungând la Curtea Domnească, distrugând o serie de case alăturate și implicit și Biserica Sfânta Vineri, din care se mai distingeau doar zidurile părăsite, în anul 1756, boierul Șerban Fussea, împreună cu fiul său, Negoiță, au reușit să o refacă, însă, acesta, nelăsând niciun venit din care să se poată întreține, în scurt timp biserica a ajuns din nou o ruină. Totuși, pe piatra mormântului acestui boier care se găsea în biserică, se putea distinge următoarea inscripție: „Din-tru acest oraș de neam fiind, aicea m-am născut, am viețuit, bine m-am chivernisit, fii și fete am dobândit, reușind toate ce am agonisitu, nimic am a moșteni fără aceste 3 coți pe pă(m)ntu acestui mormânt întunecat. Întru acesta îngropat e robul lui Dumnezeu Șerban Fussea cu soția mea Stanca și cu fiii mei Constantin, Ion …lăsând în urmă moștenire feciori și fete și gineri spre a ne pomenire și la toată lumea fac rugăciune ca să-mi dea toți iertăciune veacinică. 7210 (1702)”.
Între anii 1803-1804, un arhiereu, Dionisie Lupu (viitorul mitropolit între anii 1819-1823), a mai făcut unele reparații bisericii, cumpărându-i și un clopot mare și făcând în ea „meremet”. Însă, din nefericire, după moartea lui Dionisie Lupu, rămânând din nou fără îngrijitor, biserica a intrat din nou într-o stare de degradare, încât era pe punctul de a fi scoasă din rândul bisericilor din orașul Târgoviste. Totuși, în anul 1850, Paharnicul Nicolae Brătescu, bunicul scriitorului Ion Alexandru Brătescu Voinești, împreună cu soția sa Luxandra, „îndrumați – afirmă el – de înalta providență, am hotărât să nu lăsăm acest sfânt lăcaș să se desființeze pentru trei pricini:
– că au fost între ctitori și strămoșii soției mele (Șerban Fussea a fost strămoșul Luxandrei);
– fiindcă la acest sfânt lăcaș avem îngropați pe părinții și fiii noștri;
– ca să nu se piardă din acest oraș slava acestei sfinte (Cuvioasa Parasciva) care necontenit, prin rugăciunile sale către Cerescul Ziditor, totdeauna au adus bunilor credincioși ușurare de patimi trupești”.
Pentru aceasta – continuă Paharnicul Brătescu – am început cu dela noi toată lucrarea, dărâmând mai întâiu prostul înveliș și nerămânând decât patru ziduri și acelea scurte din cauza pământului ce crescuse în jurul lor. Le-am înălțat jur împrejur de patru palme, i s-au făcut amvon cu clopotniță, din temelie, s-au învelit, s-au tencuit pe afară și pe din-năutru, s-au deosebit curtea și s-au închis cu zid de jur împrejur, făcându-i-se și poarta. Ușa bisericii s-au făcut de piatră, s-au pardosit cu lispezi de piatră peste tot, ferestrele s-au mărit și s-au mutat din locul lor, s-au făcut tâmpla, jețul domnesc, amvonul avanghelicesc, iconostasul, icoanele împărătești, toate din nou lucrate și poleite; s-au zugrăvit peste tot de isnoavă adăugându-i-se și două hramuri: Sf. Niculae și Izvorul Tămăduirii; s-au făcut argintăria, candele, potir cu toate ale sale, cădelniță, toate de argint bun; sfeșnice, jețuri, odăjdii și, cu un cuvânt, toate cele de trebuință și pe lângă acestea i s-au lăsat și un venit statornic, ca să poată pe viitor să se țină cu doi preoți, doi cântăreți, un paracliser și cheltuiala bisericii, care venit se va vedea în testamentul nostru, ce, în viață fiind, l-am făcut și de cine are să se îngrijească după sfârșitul vieții noastre. Lucrarea bisericii s-a început la leat 1850, iunie și s-a isprăvit la 1852, Martie 25”. Pentru toate aceste îmbunătățiri făcute bisericii, Paharnicul Nicolae Brătescu este trecut printtre ctitorii ei.
Se pare că, mici reparații asupra bisericii au mai fost aduse de către preotul paroh Emil Popescu-Gâștești, cu sprijinul unor donații ale credincioșilor din oraș, dar mai ales de smeritul Econom Stavrofor Nicolae Grigore Aramă (1863-1941), preot paroh al Bisericii Sfânta Vineri timp de 59 de ani (1882-1941), în timpul căruia au fost învelite turlele cu zinc, a fost înnoită tâmplăria și țoclul, și a fost cumpărat un clopot pentru a le înlocui pe cele furate în timpul ocupației germane din primul război mondial, astfel încât, Biserica Sfânta Vineri a păstrat foarte mult timp amprenta lăsată de către acest ultim ctitor Nicolae Brătescu.
Biserica Sfânta Vineri atrage atenția prin multitudinea de morminte existe în interiorul acesteia, dintre care unele s-au pierdut datorită vicisitudinilor la care a fost supus de-a lungul timpului sfântul locaș de cult. Astfel, lângă mormântul Doamnei Bălașa, se găsește un altul pe a cărei piatră, minunat lucrată, era scris: „Sub această piatră odihnește Coconița Stanca, fiica luminatului Constantin Brâncoveanu, beizadea, nepoată răposatului domnului Constantin Basarab Voievod, în mai 7 leat 7216 (1708)”.
În partea dreaptă, mai spre ușă, existau alte două pietre funerare, care astăzi, din nefericire nu se mai găsesc. Pe prima piatră, care era situată în dreapta, scria „sub această înfrumusețată piatră (se) află odihnind oasele răposatei Safti cu doi fii ai ei și anume Ion și Ștefan, fiica răposatului Postelnic Ion Dalbul, ce au ținut în căsătorie pe Niculae Voinescul bir post la Târgoviște, fiind vârstă de 22 de ani, când a răposat, lăsând soțului său și părinților multă întristare. Cu mare cinste s-a astruncat într-acest sfânt lăcaș, la anul 1787, sept. 10, fiind Domn Io Niculae Mavrogheni și fiind Mitropolit Grigorie a Ungro Vlahiei, Esarhul a toate laturile și păstor fiind turmei lui Christos”.
În schimb, pe piatra din stânga, erau scrise următoarele: „Aci, sub această piatră odihnesc oasele răposatului robului lui Dumnezeu, Jupân Ion Cupețu ot Târgoviște. Noembrie 12, leat 7294 (1786)”. Ultima piatră, pe partea stângă, lângă ușă, are următoarea inscripție: „Sub această piatră odihnește Voichița, fata Predii Căpit. Bosian, soția lui Mihalache Cornescul, răposând la în zilele luminatei domnii lui Constantin Basarab, la luna lui iulie, 20, leat 7217 (1709)”.
De asemenea, în curtea bisericii există un adevărat cimitir în care se găsesc o serie de monumente funerare cu o certă valoare pentru istoria orașului Târgoviște: amintim aici, pe cea a lui Nicolae Fussea 1854; Nicolae Brătescu 1858, cu o inscripție în versuri; Mihail Drăghiceanu 1861, „fost profesor la cele dintâi școale românești”; Matilda Grecescu 1883, logodnica poetului Alexandru Vlahuță, căreia acesta i-a dedicat versurile „Dormi în pace”; precum și Maria Brătescu, fiica ctitorului Nicolae Brătescu, decedată la 27 iunie 1882, la doar 18 ani.
Facebook
WhatsApp
TikTok
