TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU – Biserica dintre ape de la Rebegești

Biserica cu hramul „Sf. Nicolae” Rebegeşti, actualmente Crețulești, din satul Mănăstirea, comuna Crevedia, județul Dâmbovița, cunoscută si ca „biserica dintre ape”, este un monument istoric situat pe digul care separă lacurile Zmeul si Buftea care a fost ridicat în 1669 de marele logofăt Radu Crețulescu, proprietar al satului si fratele său Pădure Postelnicul. Așa cum reiese din pisania lăcaşului de cult aflată pe peretele exterior aflăm că „această sfântă si dumnezeiască biserică ziditu-s-a din temelia ei de noi robii lui Dumnezeu Radu vel logofătul si Pădure Postelnicul, feciorii lui Stan Logofătul din Crețuleşti. În lauda celui de minuni făcător si arhiereu Sf. Nicolae de la Mira, sfârşindu-se zugrăvitul cu totul la noiembrie din 1 leat godina 1669 ca să fie de pomană nouă si părinților noştri pentru iertarea familiilor de păcate “. 

Acest tip de construcție moldovenească se răspândește și în Tara Românească începând din anul 1646 când Vasile Lupu zidește la Târgoviște Mănăstirea Stelea. De altfel, ca arhitectură, biserica din Rebegești se aseamănă cu cea de la Săcuieni, cu Sf. Nicolae din Târgoviște, dar și cu bisericile Sfinții Arhangheli și Sfinții Împărați din Târgoviște, toate fiind ctitorite cam în aceeași epocă.

Pictura interioară păstrează elemente ale celei bizantine dar se observă si influențe ale perioadei dintre renaștere si baroc. Astfel, se pot deosebi două perioade ale picturii. Prima, veche, bine păstrată mai ales în naos cu figuri viu colorate caracteristice secolelor XVII-XVIII, iar cea de-a doua reprezentată în pronaos, unde figurile ctitorilor sunt redate la dimensiuni mari,  pictura având o calitate inferioară. În fresce sunt reprezentați Pădure Postelnicul si jupânița lui Dochița si fiii Pană, Mateiaş precum si Radu Logofătul cu jupânița si fiul Pârvu.

Ca o particularitate arhitectonică, lăcașul de cult reprezintă una dintre primele biserici din România care a fost supraînălțată cu 3,5 m fără a fi afectată construcția, pentru a nu fi inundată de apele lacului din apropiere. Această supraînălţare a avut loc după ce Administraţia Uzinelor Comunale ale oraşului Bucureşti (U.C.B.) au avut iniţiativa de a sistematiza lacurile care înconjurau nordul capitalei, hotărându-se creşterea rezervei de apă a lacului Buftea prin construirea unui baraj de pământ de 5 m înălţime, iar apele lacului au crescut cu 3,5 m,  având ca rezultat inundarea subsolului bisericii. În acest context, Comisia Monumentelor Istorice a respins ideea de reconstruire a acesteia în altă parte protestând prin preşedintele ei, istoricul Nicolae Iorga care semnala valoarea deosebită a bisericii şi a picturii murale, singura soluţie fiind înălţarea subsolului bisericii pentru a creşte nivelul podelelor cu 3,5 m (4,5m)

Lucrările dificile de supraînălțare s-au derulat între lunile iunie-octombrie 1935, sub coordonarea lui Emil Prager (1888-1985), Tiberiu Eremia (1875-1978), Nicolae Caranfil (1893-1978), după un proiect al inginerului Pavel Dorin (1900-1979). Detalii despre realizarea acestei lucrări au apărut în revista franceză „Science et Industrie”, ediția „Travaux” din 1938, unde inginerul Emil Prager descrie cum biserica se prezenta ca un bloc de zidărie având 17,10 m lungime pe 6,70 m lărgime si 7,10 înălțime, greutatea totală a bisericii fiind de 750 tone, iar presiunea transmisă asupra terenului fundației fiind de 1,20 kg/cm2. În prima etapă s-a realizat o centură de 1,10 m lățime si 0,80 m înălțime din beton armat care să înconjoare zidăria exterioară a bisericii, urmată de lărgirea fundației vechi cu 2,10 m prin executarea a două grinzi una interioară si alta exterioară. A doua etapă a însumat operațiunea de supraînălțare a subsolului bisericii cu 3,50 m si izolarea acestuia cu un strat bituminos, noua podea fiind din beton armat. Operaţiunea de supraînălţare a subsolului bisericii a constat din : montarea unor schele în 18 puncte; manevrarea acestora cu ajutorul unor leviere de oţel de 2,50 m lungime de către trei bărbaţi, iar o strângere de şurub reprezenta 14 mm; înlocuirea schelelor cu dale din beton armat de 140 mm şi zidirea golurilor dintre grinzi; atingerea înălţimii de 3,50 m şi izolarea subsolului cu un strat bituminos, noua podea fiind din beton armat.

Astfel, prin supraînălțarea în 1935 a Bisericii din Rebegești, s-a putut recupera un ansamblul de pictură murală de o deosebită valoarea artistică şi documentară.