TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU – Alexandru Candiano Popescu (1841-1901)

Este inițiatorul Republicii de la Ploiești (1870) și fondator al Partidului Național Liberal (1875). Alexandru Candiano-Popescu, născut la 27 ianuarie 1841, în localitatea Lipia, județul Buzău, a fost o personalitate complexă, vulcanică, controversată și uneori greu de înțeles. După ce a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti la 10 iulie 1857, și-a desfășurat activitatea ca sublocotenent de artilerie până la data de 18 februarie 1867, când a demisionat din armată și a fost trecut în corpul milițienilor. Interesant este, că a participat la 11 februarie 1866 la detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În memoriile sale, denumite sugestiv „Amintiri din viața-mi”, apărută postum în anul 1924, Candiano-Popescu își justifică participarea la demiterea lui Cuza, astfel: „Interesul meu era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult și interesul meu nu se potrivea cu cel obștesc. Mie îmi mergea bine, țării însă ii mergea rău… Cu sufletul încărcat în amărăciune și în mâhnire, am intrat în conspirație împins de cea mai desăvârșită dezinteresare și împlinind cea mai grozavă jertfă pe care un om poate să o împlinească… Ce chin, ce luptă înverșunată s-a petrecut cu mine! Trebuia să mă hotărăsc. Am ales țara!”.

 

 

După ce a demisionat din armată în 1867, a urmat studii juridice in Italia unde a obținut și titlul de doctor, iar spiritul său de frondă, de veșnic contestatar s-a manifestat și în această perioadă, care a determinat trei arestări, ca urmare a acuzației de agitator politic. Una dintre aceste arestări s-a petrecut în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad, iar pentru această perioadă, este de remarcat spiritual său civic exacerbat, care l-a determinat să înființeze gazetele intitulate sugestiv „Perseverența” și „Democrația”. Un loc aparte, definitoriu în bibliografia sa îl ocupă participarea în luna august 1870 la mișcarea antidinastică, cunoscută sub numele de „Republica de la Ploiești”. Mișcarea republicană de la Ploiești a intrat în conștiința românilor, nu atât prin semnificația istorică, cât mai ales prin valoarea comică a descrierii sale de către marele scriitor Ion Luca Caragiale. Mișcarea antidinastică a fost înfrântă, iar Candiano-Popescu împreună cu alţi 40 participanţi a fost pus sub acuzare, fiind însă achitaţi ulterior de către Tribunalul din Târgovişte. Implicarea sa în viața politică a României a continuat și după acest eveniment, astfel încât, la 24 mai 1875 Alexandru Candiano-Popescu, alături de Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A. G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C. G. Pascov şi N. C. Furculescu, şi-a pus semnătura pe un program politic care atesta fondarea Partidului Naţional Liberal.

 

Mobilizat la cerere în 1877, ca ofițer milițian, Candiano-Popescu a participat la Războiul pentru Independenţă, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători din Divizia 4 Infanterie, în celebrul atac pentru cucerirea redutei Griviţa 1. În fruntea subordonaților săi a fost o pildă de curaj și patriotism: „De moarte să nu vă sfiiți, soldați, eu sunt fericit a muri astăzi, căci mă bat pentru țară, pentru lege…”. Citându-l pe ordinul de zi al armatei pentru comportarea eroică avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, aprecia faptul că Alexandru Candiano-Popescu, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii: „Steaua României” în gradul de ofiţer, „Virtutea Militară” de aur, „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenţei” şi „Crucea Sf. Gheorghe (rusească)”.

 

După războiul de independență, Alexandru Candiano-Popescu a fost comandant al unei divizii și al unui corp de armată, dar și prefect al Poliției Bucureștiului (timp de patru luni în 1879). Deși participase la mișcarea antidinastică, Candiano-Popescu a fost între anii 1880-1892, adjutant al regelui Carol I. Trecerea sa din rândul antidinasticilor în cel al celor apropiați regelui Carol I, a fost drastic amendată și comentată de către o mare parte a opiniei publice, printre care și marele poet Mihai Eminescu, care dezaproba în termeni vehemenți numirea sa: „Când un om ce, după propria sa mărturie, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său și care, după știința tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploiești, devine adjutant domnesc, atașat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui Atentat la siguranța statului și a formei de guvernământ e, sub domnia sa, un titlul de recomandare pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale”. Completând și pamfletând, Caragiale, scria în „Boborul”, și lăsa să se înțeleagă că republica lui Candiano-Popescu nu fusese decât un imens caraghioslâc politic, soldat la Ploiești cu chefuri și beții publice. Cu toate acestea, Alexandru Candiano-Popescu a fost avansat în 1894 la gradul de general de brigadă. Personalitate complexă și mai ales controversată, Candiano-Popescu a scris o serie de lucrări, inspirate de participarea la Războiul de Independență, dintre care amintim, volumul de poezii „Când n-am ce face”, dar mai ales lucrările istorice și memorialistice publicate postmortem: „Războiul neatârnării”, „Istorie critică”, „Asaltul și luarea Griviței” – 1913, precum și „Amintiri din viața-mi”-1924. Generalul de brigadă Alexandru Candiano-Popescu a decedat la data de 25 iunie 1901 la Târgoviște.

 

 

CORNEL MĂRCULESCU este doctor în istorie și, desigur, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…