În ruga spre Înalt îmi odihnesc mintea prin Credință. Ajutat de culorile vieții pictez visele pe pergamentul sufletului, dăruiesc tabloul Perlei Coroanei care-i prezentă la gala logodnei dintre arcuș și vioară. În mine verbul iubirii a învățat știința ascultării celei pe care o iubesc, Eul a înțeles lecția privirii Ei.
Ce poate fi mai minunat? Nimic, absolut nimic din alfabetul dragostei!
În curcubeul anotimpului alb trăiesc iubirea alături de cea mai sensibilă femeie, ea poartă inelul argintiu dintr-un timp grizonant. Am cernut troienele timpului, le-am păstrat în pânza destinului, sunt brodate pe reverul împlinirii cu mâna Sfântă a Bunului Dumnezeu.
Ce aș fi fost fără El? O aripă fără pereche, un chip fără brațe, jarul din vatra răspântiei fără urmă de adiere de vânt, un ne(foc) înăbușit de cenușă.
Îmi așez umărul pe iarba verde din grădina prezentului trăit cu intensitate, cu împlinire lăuntrică într-o alchimie ce transcende dincolo de energia metafizică.
De ce acum, de ce nu în altă vreme? De ce te întrebi, scorpion neliniștit? Toate vin după socotelile calculate cu rost, nu la întâmplare, în Cancelaria de lucru a Tatălui Ceresc.
Îmi odihnesc sufletul în Leagănul Credinței, Divinitatea îmi dăruiește liniștea sufletească de care am atâta nevoie. În echilibrul scorpionului iubirea este rețeta divină, este forța care duce mai departe zâmbetul și bucuria din trupul unui om. Se lasă liniștea peste gândurile de pe umerii serilor, undeva departe buzele setoase așteaptă cu răbdare dorul izvorului alb. Susurul apei desăvârșește simfonia dragostei dirijată de Sfintele cuvinte ale Sufletului Creștin. Dincolo de puterea Eului se află credința în gând, forța de a învinge necredința în reușita mentală a ideii născute din dorință.
Ce face rebelul din mine să poată reuși în viață? Privesc atent ce se întâmplă în jurul meu. De ce El poate reuși și, Eu nu?
Bunul Dumnezeu mi-a dăruit enorm, pretutindeni este în inima mea. Mi-a dat viață, mi-a salvat viața, mi-a dat putere și forță, mi-a dat totul ca să fiu cu… minte.
Slavă Ție, Sfânt Părinte!
Privesc Cerul, și-a deschis poarta și cerne prin sita Lui, cerne picurii care dau viață verde. Întind mâinile și-n căușul palmelor adun lacrimile Cerului cu care-mi spăl păcatele de pe drumul marcat cu bornele iertării. Într-un capitol din cartea nescrisă îmi voi aduna răspunsurile la întrebările nepuse de spusele destinului rebel. În culcușul brațelor iubitei mele, sădesc sâmburele liniștei celeste, înrourată sărbătoare într-un verde crud dintr-un curcubeu al splendorilor din fapte.
Eternă mulțumire, frumoasă fecunditate, lângă tine sunt sămânța unui cuvânt care rodește pentru eternitate! Reverență, lector din roua fiecărei metafore, împreună parcurgem pașii din roată, roata vieții dintr-o unică soartă!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
