Cred în ceea ce simt, iubirea îmi este crez, femeia este miezul fecund al scorpionului de a fi rebel. Cuprins în filosofia existenței mă regăsesc în cuvântul care m-a născut în zodia scorpionului, Eul îndrăgostit de metaforă. Curios din fire, pasionat de cunoaștere, parcurg filele popasului din viață iubind esența fiecărei note muzicale de pe portativul universului uman.
Cine sunt Eu să vreau să știu? Sunt particula care compune întregul, înțelegerea sensului dintre virgulă și punct. Sunt ideea unui ideal, chipul din imaginea unui întreg dinaintea punctului final.
În dimineața cerului senin, Cer Sfânt, îmi odihnesc mintea în formula iubirii, e cunoscută de cei care știu a iubi verbul, a scrie numele lui cu litere din lacrimi revărsate din Cerul Sufletului. În alfabetul sensibilității mă regăsesc la litera numelui meu, surâd, fericirea mi se citește pe chip, o port în suflet și asta mă ajută să ofer zâmbet, să dăruiesc iubire femeii pe care o divinizez, ființei căreia îi ofer puritatea totului meu. În popasul terestru mi-am stabilit reședința în Poala Credinței, domiciliul în Camera de Oaspeți a Cerului.
Smerenie Sfântului din Înalt, pentru bunătatea Lui! Rugă, Sfânt Creator! Pioșenie, Sfânt Rânduitor!
Pe drumul destinat am găsit busola, m-am regăsit pe harta destinului, undeva la poalele stâncii sculptate în muntele dragostei pentru eternitate. În (de)venirea cuvântului din necuvânt am devenit Eu, gândul sinelui, propria-mi poveste de viață. Din pântecul fecundității, am deschis fereastra spre lumina dumnezeiască, am tras ivărul de la poarta cu multe lacăte…, cheile erau prinse pe inelul destinului. Cu temeinicia și meticulozitatea scorpionului am descoperit cheia potrivită pentru fiecare poartă, într-o permanentă descifrare am înțeles sensul verbului ,,a fi”, a fi cuvânt, a fi om, a fi de ajutor celui în suferință, a fi Eu: liber, rebel, boem, poet, scriitor, jurnalist, dar mai presus de toate a fi om, cu iubirile mele, cu suferințele mele, cu dorințele firești, rugându-mă cu privirea spre cer să trăiesc și să scriu la masa din pridvorul argintiu, pentru voi, lectorii mei. Plouă! În filozofia picăturilor de ploaie se aud ropote de aplauze de la spectacolul sărutului de dincoace de fereastra dorului.
Mă întreb adeseori, cum aș fi fără cuvânt, dacă aș fi plecat în necuvânt? Probabil aș fi fost o lecție a tăcerii de dincolo de zâmbet.
Se face seară, se face că nu mă vede în șezlongul alb din anotimpul alb, din camera noastră, la fel de albă. Timpul e cu mine, seara mă îmbrățișează, precum o face iubita mea. Eu sunt prezent cu brațele în jurul trupului ei, senzualitatea e artă, o splendidă coregrafie a dragostei născută din elegie.
Unde sunt „plecat” în clipele celeste? Într-o lume ce poartă un superb nume, pasiune.
Cobor ușor, ușor cobor pe albul covor cu enigme de dor. Ochii mei zâmbitori se retrag sub pleoapa gândului și mulțumesc Divinității pentru o imagine a frumosului vis.
Reverență, floare de colț, respect gândului transmis prin cuvânt de inegalabilul meu cititor! La bună vedere, cuvânt nemuritor!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
