Rama tabloului pictat de destin este din zâmbet și din cuvânt divin. E sărbătoare în suflet de scorpion, nesomn și așteptate, visare și trăiri neîntâmplate, totul e scris Acolo Sus, în destinul divin din neuitare. Cursorul vieții se plimbă pe Calea Luminii, nu se odihnește pe banca indeciziei, El aleargă neîncetat pe culoarul care îi este destinat.
Pe unde am ajuns, cât a mai rămas? Răspunsul e Sus, în Înalt.
Fereastra-i întredeschisă, de dincolo de Ea necuprinsul, dincoace de Ea, Eu, particula universului creștin.
Ce rost am în caruselul luminii? Să aprind lumina, să o păstrez în suflet, să o dăruiesc cu iubire celor dragi.
M-a trezit din somn raza soarelui blând care-și despletea frumusețea dimineții pe fruntea mea. Ce splendoare, ce inegalabilă visare! Am zâmbit și zâmbetul meu a plecat către iubirea mea, lumină a vieții, sărbătoare. Într-o clipă, nerătăcită în libertatea ei, buzele visului au uitat unde sunt și sărutul a aprins focul mistuitor al iubirii neegale. Nimic nu-mi stătea în cale, nici chiar ușa închisă de vânt în fața mea, ce-i drept, nezâmbitoare întâmplare. Râdeai în hohote, iubita mea! Ce sărbătoare! Zboară timpul, ceasul se amuză cu noi, noi oftăm când El râde, noi plângem și El tot râde, El ne tot curge…
De ce nu ai răbdare cu Noi? Aștept răspunsul la întrebare!
Nu îi pasă timpului, nici nouă nu ne mai pasă! Ne sărutăm cu sete, setea ne cere iertare, noi o iertăm și mergem mai departe într-o altă așteptare.
Cine știe când, cine știe? Întrebări retorice, aceeași așteptare.
Pornesc spre nesosire, ascult o melodie, melodia unei lacrimi, melodia din lacrima ploii care s-a pornit din senin, seninul unei zile fericite la un pahar cu vin.
Eu, Eul unde este în cuvânt? La izvorul unei lacrimi de fericire, acolo sus la floarea de colț, superb legământ.
Ce aer curat, ce peisaj, câtă frumusețe poate fi într-un cuvânt! Pe drumul de întoarcere ascult povestea gândului, e dus, e dus la munte, acolo și-a lăsat sufletul, trupul e gol fără stânca sculptată de dor. Opresc mașina, caut metafora și nu o găsesc, în liniște o tot caut, cred că am lăsat-o acolo sus, în muntele iubirii.
Oare am îmbătrânit, am început să uit, să mă uit în depărtare? E doar un moment, un scurt răgaz dintr-o minunată așteptare.
Mă adun și pornesc spre reședința cuvântului, destinația e undeva pe harta destinului, este înconjurată de speranță. Ajuns cu bine, totul mi se pare un vis, parcă nu sunt Eu, pronume personal, Eul rebel din bobul de nisip al clepsidrei care mă tot curge… Aș pleca în „Libertatea de a fi Eu”, într-un capitol nou, numai cu tine metaforă, numai cu tine! E zi de sărbătoare, cântecul Ei străbate sufletul cuvântului, frumusețea primăverii renaște odată cu mine, Eu sunt altul după ce am trecut puntea dintre apus spre răsărit. Ce superbă-i lumina! Mintea mi-a vindecat trupul, femeia venită din lumină m-a luat de mână și mă conduce spre lumină.
Ce poate fi mai minunat, spune tu, Lumină?
Respiră Lumina, Eu am ales drumul, e luminat de gândul bun, de cuvântul creștin, de iubire, de Divinitate, de omul bun. E ora de rugă, ruga Eului cu mâinile-n triunghi, clipa gândului sfânt, a unui Eu trecător pe acest Sfânt Pământ. Deschid fereastra, îmi deschid și sufletul, deschid caietul și scriu, îmi scriu iubirea pentru o femeie de vis, un suflet cald, o imagine a scriitorului boem, o muză a scorpionului misterios.
Cum să-i mulțumesc, spune-mi Doamne? Cu iubire și respect!
Asta dăruiesc în fiecare secundă celestă, în clipa care-i aparține, în tot și-n toate, Ea este din zori și până-n noapte, în somn este vis, în nesomn e realitate. A mai trecut o sărbătoare, o să mai vină un vis, Eu voi fi Tu, iubire nemuritoare.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
