E târziu în noapte, scriu la lumina lunii să-mi vindec trecerea fugară spre zorile de zi venite-n primăvară. În roua dimineții, blândă și verde metaforă, sosește învingător dorul. Întorc privirea, presimt atingerea mâinilor catifelate, tresar și aud o întrebare, în șoaptă.
E adevărat ce trăiesc sau e o farsă? Totu-i o faptă, o poveste reală, un drum pe o hartă.
Zâmbesc, așa cum fac de fiecare dată! Sunt fericit pentru tot ce am, o nouă zi cu iubire, divină artă. Revăd și retrăiesc bucuria sinelui, Eu sunt ceea ce gândesc, admir iubirea femeii sensibile, iubesc senzualitatea Ei, sinceritatea și feminitatea, duetul suflet-trup, nu mai presus de inteligența Ei. Iubesc o femeie deșteaptă, sunt sofisticat, nu sunt duplicitar, dar așa sunt Eu, nu pot să fiu o frunză-n vânt, Eu sunt copacul verde cu rădăcini înfipte puternic în pământ, sunt în lumea verde atâta timp cât Divinitatea mă lasă în Universul Sfânt.
E bine aici, știe Bunul Dumnezeu!
Îmi îndrept privirea spre umărul drept, acolo-și odihnește liniștea iubita mea. E atât de frumoasă, o privește scorpionul, o sărută gândul! Îi mângâi părul curcubeu, zâmbește, visează o lume frumoasă și bună, Ea și Eu, o casă albă, un alt eseu. O divinizez, nu, nu e mult, este ceea ce merită un trup fragil, o femeie cu suflet de copil, un înger păzitor pentru un scorpion, sau, așa cum zice Ea, odor. O privesc, nu mă satur să o privesc, o admir după atâția ani, asta simt să fac în tăcere, așa înțeleg Eu iubirea profundă, fără vuvuzele, fără zgomot, e propria-mi părere.
Dormi, înger dintr-o lume fără nori…!
Zâmbește, probabil visează o clipă din logodna florilor de Mai, o sărbătoare a culorilor din părul ei bălai. Ce imagine, superbă-i fotografia unei femei fericite! Știu că așa este, o iubesc și o scriu în propria-mi poveste. Ea este acolo, este aici, este pretutindeni, Ea rămâne focul viu din poveste. Sună telefonul și o trezește dintr-un vis împlinit pe o margine de viață, undeva la vest de o fereastră.
Cum a fost călătoria din vis?
Surâde, surâd și Eu, buzele se zdrobesc într-un sărut pasional, sufletele vibrează în dorințe, trupurile trăiesc arta dragostei într-o coregrafie inimaginabilă. Ard clipele, nu le putem stinge cu forța minții, așa că le dăm libertatea de a fi Ele, flăcări nemuritoare. O femeie și un bărbat, un singur foc, o permanentă vâlvătaie. Buzele ard, setea este și mai sete, curg apele pe stânca sculptată în muntele iubirii, impresionantă-i imaginea din culmea iubirii, culme a fericirii.
Privește-mă, frunte din vis, privește-mă! Deschide ochii mari, trup de clepsidră!
Foc și scântei, jar și priviri, un foc de artificii pe cerul senin al dragostei celeste. Trupurile dansează, nu obosesc în mersul spre suflete, ele știu să se dăruiască într-o unică culoare, în verde viu. Se duc orele, se duce viața, cu folos pentru enigmaticul scorpion și pentru o magică și enigmatică zodie, misterul stă ascuns în călimara inimii, într-o zi penița îi va scrie numele pe pânza sufletului.
E mult, e puțin, e drept, e nedrept? Răspunsul vă aparține, enigmatici și profunzi lectori, minunați oameni înțelepți…
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
