Dincoace de privirea ochilor este Lumina Credinței, însăși Calea Luminii. Am deschis ochii dimineții pe veranda cu flori de gheață, focul dorului din privire a dezghețat una dintre săgețile albe de uimire. Unde ești ca să fiu, Arc Celest, femeie-iubire? Sunt în mintea ta să-ți luminez sufletul, imperiul din iubire!
Surâsul dorinței se odihnește pe secundarul timpului ce aleargă în lumea pasiunii trupești. În solfegiul iernii terestre îmbrățișarea notelor muzicale desăvârșește cea mai frumoasă partitură a existenței umane. Clapele pianului sunt atinse de sensibilitatea degetelor de catifea, melodia interpretată este un imn al inegalabilei iubiri, iubirea destinului scris de Divinitate. Tresar. La poarta deschisă spre exterior, se adună cuvintele interiorului meu, cuvinte devenite fel de fel de întrebări, întrebări care așteaptă răspunsuri, de fel din suflet rebel. Unde sunt, cum sunt cu mine, cum mă știu, cum mă iert, cum…? Nu sunt cum necum, eu sunt boemul rebel din fiecare cuvânt.
Respir prin cuvânt, prin iubire, prin ceea ce sunt Eu, Eul din mulțime, mulțimea din Eu, considerat împlinire, consider Eu. Oare contează ce zic Eu? Contează ce simt, Eu simt Eul din Eu, îl percep în mers, în sens, în eseu.
Zâmbesc! Surâde și soarele pe strada mea, stradă cu nume, cu prenume, ca mine, ca tine, ca acela din cercul meu, cercul iubirii de semeni, de Dumnezeu. Întind mâna și prind gândul, e plecat cu dor spre femeia de la izvor, de la izvorul din munte, din stânca șlefuită de cuvânt, de dorință. Atingerea este magică, degetele minții se strâng într-un buchet de crizanteme rogvaiv, buzele trupului sunt uscate de sete, senzualitatea este zbor, zborul este sens și trăire, totul este viață, neegalul egalului din povestea de iubire. Unde ești nemurire? Ce întrebare, ce așteptare, ce răspuns, ce…!
Ce frumos e afară, o rază de soare mângâie „soarele” din viața mea, femeia cu ochii lumină, cu lumină în ochii ce mă conduc spre fericire, spre camera albă dinspre iubire. Deschid fereastra înspre acolo, înspre acolo unde este femeia cu chip de înger, solfegiu cu chip de bucurie, melodie cu chip de șlagăr, elegie. Bucuria cuvântului se întipărește pe fila din „Libertatea de a fi Eu”, un bestseller al sufletului gravat pe trupul de scorpion. În pagina libertății s-a născut adevărata iubire, o iubire fără prejudecăți, fără interese meschine, cu reguli care nu se schimbă în timpul jocului de șah de pe tabla vieții. Cum să nu fiu Eu în jocul minții? Spune tu, regină!
Desenez pe coala vieții un peisaj, e colorat în curcubeul cerului, undeva o bancă, banca destinului de pe coperta trăirii, o soartă descrisă cu metafore, o cale a luminii din lumea noastră. Care lume? Lumea Luminii…!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
