Între arcuș și vioară se nasc notele muzicale ale valsului cu nume de scorpion. Pe strune nedormite o lacrimă își cântă dorul, își trăiește libertatea în dimineața dăruită de Cel de Sus. Zorile surâd pe Prispa Destinului, au toate motivele din lume să facă asta, iubesc și sunt iubite de un înger cu suflet de Cer. În cuprinderea pasiunii se naște dorința de a face dragoste, de a se dărui necondiționat sufletului geamăn din oglinda existențialității.
Care-i cifrul de la cutia cu valori a crezului în perechea unui Eu? 12111952.
Se face liniște în Eul devenit libertate, cuvântul se joacă cu sine, metafora e cuprinsă-n trăire, e sărbătoare în Curtea Cerului, ploaia a încetat să cadă pe clapele unui pian de la streașina destinului.
Iubito, auzi șoapta tăcerii, liniștea adierii vântului în copacul vieții? Desigur, poet al inimii, cifră iubită de calendar!
Privesc ramura verde din superbul copac, amândoi suntem acolo, suntem prezenți în fiecare act al piesei de teatru pe care o jucăm pe scena vieții trăite, noi suntem dincoace de pragul cortinei din soare, superbe raze de iubire din curcubeul unicei vieți, prea repede trecătoare.
Sunt nostalgic, ce să fac? Să mă prefac că nu mă doare timpul care fuge în depărtare?
Nu pot să par altfel decât ceea ce simt, nu pot să fiu decât așa, pur și simplu Eul melancolic din Eu. Plouă torențial.
Știi unde sunt, iubita mea metaforă? În parcarea din fața redacției. Ce fac în mașină? Scriu, rescriu tot ceea ce trăiesc, ce iubesc.
Ascult muzică și scriu, plouă atât de tare încât nu mă încumet să cobor din mașină. E bucuros scorpionul, se amestecă lacrimile fericirii cu cele ale ploii divine, ruga mea cu aceea a pământului fertil. Întind mâna și ating șuvițele înspicate din fotografia de mâine, e înrămată cu anotimpurile iubirii, o port în dreptul inimii de poet. Ce senzație fantastică! Închid ochii și revăd filmul dragostei sufletești, este mai presus de dragostea trupească, e magie, magia născută din adevărata trăire. Deschid ochii și te chem în verbul iubirii, răspunzi cu tandrețe, ajungi în brațele infinitului nostru, buzele se joacă în ritmul inimilor, totul este scris în „Libertatea de a fi Eu”.
Reverență, metaforă din petale de gând! Sunt numai a ta, misterios scorpion!
Plouă și scriu, scriu și plouă. O clipă cred că te aud, ploaie cu soare, cuvânt din necuvânt, dar e vocea mea care fredonează melodia sufletelor noastre. Se înserează, iubita mea, umărul te așteaptă să-ți odihnești frumusețea chipului tău.
Voi sosi, odorul meu, așteaptă-mă în pragul ușii neîncuiate cu lacăt și zale.
Aprind lumina, camera albă se înveselește când apari tu, poveste nemuritoare. Câteva clipe ne privim uluiți, uităm ușa deschisă, strigăm de bucurie, suntem în culmea fericirii, o „nebunie” totală. Hainele „pleacă” în lumea lor, noi în lumea noastră, totul este un superb spectacol al dragostei, senzualitate și seducție, o superbă gală a artei de a trăi pasiunea iubirii.
Cum ar putea fi definit un asemenea moment? Pur și simplu, Opera de artă a trăirii.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
