TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Libertatea de a fi Eu

   Mi-am prins mâinile de umerii răsăritului și mi-am sprijinit fruntea pe orizontul iubirii.  Într-un colț de pământ îmi e dor de iubita mea, recitesc o definiție a iubirii, sunt la fereastra Ei, îmi repovestește înțelesul idealului pregătit de zbor. Mie mi-au crescut aripi lângă brațele care mă răsfață, Ei i-a renăscut zâmbetul.

   Ești lumina mea, înțelegi, dimineață a primăverii? Înțeleg, înțeleg cuvânt al eseului.

   În decorul gândului este infinitul dorului dinspre aripa pereche, e scânteia din ochii orizontului ce are un nume, floare de colț. Așezat confortabil, zâmbesc în scaunul timpului, desenez harta palmelor pe sufletul topit în elegie, elegia florii, o splendidă și magică fecunditate. Îmi odihnesc privirea pe culoarea petalelor din visul devenit realitate, recit un poem pentru eternitate, pentru iubirea de aproape. În cotlonul sensibilității mi-am descoperit cele mai frumoase sentimente, acum le dăruiesc unui înger cu chip de femeie, o ființă care mă poartă necontenit în buzunarul magic de la piept.

   Aș putea oare să descifrez codul frumuseții feminine? Oare-i zâmbetul iubirii, iubirea, fecunditatea, împlinirea?

   Sunt atâtea coduri, Ea este unică, un neegal exercițiu al demnității, o neestimată comoară, Ea dă viață și sens, rost și speranță, unic demers.

   Unde ești, superbă Doamnă? Sunt pretutindeni, poet dintr-o lume aparte, sunt la logodna solfegiului cu o notă muzicală, undeva într-o lume unde melodia iubirii este interpretată la harpă, într-o divină seară.

   Ce splendidă sărbătoare, ce spectacol în luna florilor! Din zare răsare o rază de soare, e bucurie la hora miresei, irepetabilă clipă, totul e un vis, o adiere de vânt, Eu sunt o ramură din copacul vieții, Tu ești seva care-l hrănește, Eu sunt o virgulă, Tu ești un punct. Doamne, Îți dau Slavă pentru că sunt aici, sunt în numele unui cuvânt, sunt însăși cuvântul, ruga, credința în Tine, biruința. E vremea rugăciunii, mintea mea e plecată Acolo spre Divinitate, sufletul îmi este curat precum Lacrima Cerului. Dacă greșesc, Iartă-mă Doamne! În clipa Eului ales călător pornesc spre farul care-mi luminează trăirea, este acolo și aici, e pretutindeni, îmi însoțește gândul, cuvântul, legământul. Ea este Eu, Eu sunt ca să-i fiu forța de a merge mai departe, tot mai departe într-o lume a noastră, o lume a iubirii și a devotamentului pentru lacrima ce se prelinge pe obrazul așteptării creștine. Mă cheamă și o aud, mă iubește și o divinizez, mă știe și o știu în brațele iubirii, în propria noastră poveste.

   Ce aș putea să-i mai cer Domnului? Sincer? Numai sănătate, în rest totu-i bine, Eu sunt Eul care scrie un alt eseu, o altă poezie.

   Afară plouă, plouă cu dor și îmi e sete, sete de sărutul uitat pe buzele roșii ale femeii cu ochi de lumină, cu parul înspicat în curcubeu. E atâta lumină în sufletul meu, suflet hoinar în Eul boem, în sensibilitatea Eului liber, fericit și enigmatic scorpion, neobosit cuvânt dintr-un Petic de Cer. Se face seară, se aprind luminile pe Strada Speranței, stradă fără număr, fără lacăt la poartă, fără bariere într-o dragoste curată. În patul alb iubirea e la locul ei, sufletele se hrănesc cu sentimente, trupurile se descătușează într-un dans al lor, o lecție a dragostei și senzualității într-o zi aniversară, ziua unei superbe femei. Ce vis frumos, ce realitate imperială, totul se petrece undeva într-un regat al Eului plecat cu Eu într-o poveste a mea, a ta, a noastră…

Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…