Eu sunt unul dintre cercurile concentrice ale copacului vieții, Tu ești ramura fecundă din Eul său. Mă caut și mă tot caut, mă găsesc și mă tot găsesc în mine, în Eul pe care-l aflu cu fiecare zi care trece în galop.
Și, și cum este scorpionul, în afară de rebel? Este atât de fragil, e cunoscut de la sine.
Se luminează de ziuă, noaptea a plecat în lumea ei, rămân Zorile și Eu, un binom, rouă și cuvânt, unică elegie, Cuvântul Sfânt. E atâta liniște în nespusele gânduri încât se aude tăcerea dintre rânduri, șiruri de cuvinte se adună în banca de date a memoriei, se sfătuiesc ce să răspundă la întrebarea vieții, simplă poveste, trăire profundă.
Cât vei mai fi în dansul din secundă? Ceasul știe, El poate să răspundă.
Vocile din tribună au tăcut, liniștea sufletelor e profundă, vorbește mintea poetului în vers, totul este o poezie, al vieții test. Poezia muzicii, cea mai frumoasă nuntire a culorilor, adevărata renaștere a Eului din Eul fecund al Universului Celest. Îmi plimb timpul prin grădina existenței, mă îmbăt cu parfumul primăvăratic al iubirii fără bariere, fără limite, o iubire cu rost pentru rost, cu sens pentru sens.
Cum să nu-i fiu recunoscător Celui de Sus? Cum să nu fac o reverență în fața femeii din vis? Cum să nu-mi trăiesc trăirea?
Se apropie ora dansului, dansul trupurilor flămânde de dragoste, de jocul creionat al imaginației minții, de o clipă cât o viață, femeie și bărbat, dorință și nepăcat. Valsul este magic, orchestra inimilor se întrece pe sine, totul pare neverosimil, pare un spectacol de pe scena ficțiunii, dar totu-i trăire, o compatibilitate a două trupuri ce s-au găsit în sufletul universului. În ritmul respirației se naște pasiunea din primăvara așteptată pe un peron, Peronul Destinului, e așezat undeva pe partea stângă a chipului verde, undeva la reverul brodat cu regina nopții.
În ce gară coboară scorpionul libertății? În gara sinelui din Eu, pe un peron destinat cuvântului refren, într-un special eseu.
Se face seară pe culmea muntelui, liniștea cuprinde ceasul înserării, brațele minții se îmbrățișează cu trupul stâncii, totul devine o poveste, o legendă a iubirii, un bestseller al dragostei pictate pe pânza destinului, o superbă pictură cu ramă de foc și jar. Aprind veioza de pe noptiera prezentului și la lumina gândului rescriu gândul, îl rescriu cu penița sufletului, cu cerneala minții, cu pasiunea bărbatului care iubește cuvântul, femeia și punctul. Pun punct și o iau de la capăt, scriu și rescriu, râd, sunt fericit în lumea imaginației, iubesc metafora și o premiez la gala de excelență a visului nenăscut. E atât de elegantă femeia născută în paradisul florilor de munte! În rochie lungă, albă, parcă-i mireasa din poveste, e lumea întreagă pe chipul ei, e lumina din ochii timpului care își trăiește trăirea. Îi deschid ușa și se prinde de gâtul meu precum o liană din Grădina Universului. E verde și-n îmbrățișarea ei se adună toată energia pozitivă a secundelor dorite de ceasul legendar al existenței.
Pe unde ai umblat de nu te-am aflat la vremea mugurilor din falnicul copac? M-am uitat pe o bancă de pe Aleea Sorții, undeva într-un sătuc cu un străvechi parc.
Se cerne lacrima, se cerne prin Sita Sorții, picuri din Ea se opresc pe geana dragostei, penița își adapă esența în puritatea Ei și scrie, tot scrie un scenariu de film din neegala poezie. În curând voi îmbrățișa visul și împreună vom zâmbi într-o noapte spre o nouă zi, o magică trăire dăruită de Divinitate.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
