Trăiesc ce-mi imaginez, nu-mi imaginez ce trăiesc, imaginația este propriul personaj al Eului din Eu. Tresar! Mi-a bătut în geam primăvara, în șoaptă mi-a spus să mă bucur de Ea, de renașterea Ei, de fecunditatea din nețărmurita-i viață divină. Am zâmbit și mi-am făcut semnul crucii, așa îi mulțumesc Divinității, Celui de acolo de Sus, Lui din Lumea Credinței, Creatorului. Sunt fericit pentru că exist în azi spre Tine!
Oare cum voi fi în viitorul prezent în imaginația Eului? Voi fi singurătate?
Închid ochii și strig vântul, adierea Lui îmi mângâie obrazul, deschid ochii, iubita mea este parte din Lumea Singurătății, ne este bine în Palatul Iubirii cu ferestrele larg deschise spre zarea totalității albastre.
Cine poate intra în intimitate? Propriile gânduri și ecoul lor din lumea nelumească.
În singurătatea Eului îmi disec fiecare intenție a gândului, o desfac în litere, o recompun în cuvinte, o despart în silabe, o întorc pe toate părțile și nu ajung la nici o concluzie.
Ce pot face, spune-mi voce din univers? Cheamă-ți iubita în singurătate, deschide ușa și poart-o pe brațe în lumea de dincoace de lume, lumea compusă din păcate.
Surâd! La poarta principală a Eului mă așteaptă Ea, ziua logodită cu sinele Ei, o splendidă pereche, o femeie și un bărbat, o nepotolită sete de izvorul singuratic, izvor iubit de stânca pe care o sărută neîncetat. Râd în hohote! Din vârful muntelui răzbate râsul femeii iubite, e fericită în brațele puternice ale scorpionului fidel. Soarele primăverii le inundă trupurile goale, ochii lor aprind focul ce arde pe tăpșanul dragostei, amân2 scriindu-și reala poveste. După perdeaua minții se arată o lumină, e singură în ne singurătate, e atât de puternică încât se vede din lumea largă a imensității.
Oare până unde se întinde ne singurătatea? Habar n-am, răspunde singurătatea!
Filosofez cu mine, răspunsul la întrebare nu vine de la sine, iubesc în sine o femeie, o perlă din imensitate, un chip desenat de sufletul plin de sensibilitate, chip desenat cu creionul minții într-o lume a mea, a eseistului boem. Neîncetat vorbesc cu mine, despre tine femeie din Cerul Sufletului meu, tu ești hrana care-mi dă puterea să renasc în fiecare primăvară, în anotimpul în care mi-ai dat mâna să mă ridic dintr-o lume singură și nesigură, o lume dintr-un urât vis. Apoi mi-ai dăruit din forța ta, m-ai însoțit într-o luptă cruntă cu un „hop” al sănătății, împreună am învins și, pentru asta și pentru atâtea alte „praguri”, mulțumesc! Acum deschid fereastra dinspre strada destinului, a înflorit magnolia albă, e albă precum rochia de mireasă de la nunta florilor din bătătura de la munte, acolo unde-i casa măicuței prea albe.
Sărut mâna, măicuță! Mulțumesc pentru că ai dat viață unei gingașe flori, floarea de piatră, o superbă culoare, un om.
În liniștea zilei, pe fereastra gândului intră chemarea iubitei mele.
Hai, vino aici în șezlongul anotimpului, Valișor!
Din nou surâd! Clipele aleargă nebune, dorul e și mai nebun, e și mai dureros decât ieri, îmi mușc buzele și cer îndurare gândului stingher.
Te rog să ai răbdare, Particulă de Cer!
Se așterne tăcerea în lacrima trăirii, stingheră singurătate, puternică-i chemarea mea. Tresar în secunda venită! E sosită cu iubita timpului meu, este atât de frumoasă! Alerg spre poarta înserării. Brațele se încolăcesc în jurul trupurilor, emoția este impresionantă, buzele se „zdrobesc” într-o spectaculoasă flacără vie, e focul argintiu dintr-o vreme târzie. Se aprinde veioza serii, e atât de vie lumina timpului, este discretă în privire, e părtașă la senzualitatea celor doi „actori” din scena pasiunii magice, o magie a trupurilor care-și cer dreptul la iubire, la libertate.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
