În ziua prezisă am primit lumina care mi-a arătat drumul, calea spre acel mâine așteptat de ieri. Sunt atât de liber în Leagănul Sorții, într-o parte și alta a clipei, zâmbet, nostalgie, surâs, melancolie. Mă simt ancorat în profunzimea Eului și mă descopăr în Credința Divină, sunt cu mine în dragostea pentru Creator. În ziua plecată pe aripa ploii am sărutat lacrima trecerii și mi-am rescris dorul pe un pergament al sinelui. Am schițat scenografia din spectacolul devenirii și am înțeles unde sunt în dimineața nedormită.
Dar unde voi fi în ziua nevenită? Posibil într-o lume prezisă.
În nesecatul izvor al cuvântului mi-am potolit setea momentului, simt cum îmi curge prin vene splendoarea glasului cristalin al femeii iubite cu miros de senin.
E atât de pătrunzătoare privirea ei seducătoare!
Senzualitatea ei, cu chip de pasiune, mă trimite în lumea imaginarului, buzele ei îmi sărută trupul, mâinile ei mângâie secunda irepetabilă, jocul atingerilor este precum briza de la țărmul nisipului ce curge prin clepsidra nenumită.
Cum poate fi sărbătorit jocul dragostei, jocul trupurilor seduse de atracția ochilor negri? Prin dans, dansul florii de nufăr pe lacul din Cerul Fericirii.
Îmi plimb ochii pe luciul apei, parcă te văd în oglinda gândului, scrutez depărtarea și te imaginez în brațele mele, scăldată în Sfânta Lacrimă a iubirii. M-am aflat la trecerea peste un pârleaz, nu am zis „hop” până când nu l-am sărit, așa cum făceam în copilărie când rănile se vindecau cu „leacuri băbești”. Trăiesc anotimpul primăverii în splendoarea coloritului divin, cândva am fost ținut de mână și am fost ajutat să trec de pe poteca stearpă pe drumul pavat cu miracolul iubirii magice. Am făcut ochii mari și am văzut ce înseamnă să bei apă pură din ulciorul dragostei. Pe Calea Florilor am mers în vârful picioarelor goale, am pășit atent să nu calc firava Creație a Divinității, necontenit protejez floarea de colț din inima muntelui, simbol al înălțimii din povestea mea. Eu sunt propria-mi poveste, Ea este însăși povestea, idealul unui Eu, însăși Eul din sufletul, trupul și mintea Eului.
Cine sunt de fapt? Sunt Eu, poet, scriitor, jurnalist, dar mai presus de toate sunt rebel, așa cum am tot spus, sunt Eu, pur și simplu, un E și un U, o ecuație sofisticată dintre două litere pe care le scriu în eseu.
Le rescriu în romanul „Libertatea de a fi Eu”, iubitul Ei, al femeii, al libertății, al unui fel de a fi, poate altfel, sau poate știi, știi ca să știi unde ești ca să fii, în eseuri, în poeme, în elegii.
Câte eseuri, câte poeme, câte elegii? Divinitatea știe în câte voi exista ca să fiu.
Voi scrie în noapte și-n zi, voi scrie cât mintea nu va obosi. Deschid fereastra gândului, o las așa până mâine, mâine o voi închide în sufletul meu, am să fac asta până când voi ajunge în Palma Existenței nepustie. Răsfoiesc paginile dintr-un ieri ne(uitat), ochii minții stau ațintiți către răsăritul din grădina vieții, ne(trecută), ne(umbrită) de cununa destinului, cunună primită din Cer într-o dimineață din zodia scorpionului. Pas cu pas, mi-am urmat rostul și menirea omului sensibil. Călăuzit de puterea divină am ales bob cu bob din bogăția fertilă a iubirii, am așezat-o în sertarul neuitării din biblioteca de la „mansarda” sculptată cu dalta fină a artistului, sculptor cufundat în profunzimea fiecărui detaliu. Din camera de oaspeți se aude chemarea iubitei sortite să mă știe al Ei, să mă știe o sinceră bucurie.
Hai, hai vino, te aștept printre cuvinte, rebel de fel, un special rebel! Voi veni, metaforă din lacrimi, femeie din val, iubită din soartă, superb ideal!
În liniștea șoaptei se aude refrenul unei melodii. Trupurile se regăsesc în ritmul inimilor, începe sărbătoarea sufletelor, jocul senzualității se derulează precum o peliculă a filmului care are ca subiect povestea mea, a ta, a noastră…
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
