Din fântâna sufletului fragil se aude chemarea trupului verde, este zâmbet, ne suspin în apa limpede a Credinței. Prin depărtarea sinelui mă caut în sine și mă aflu undeva prin partitura primăverii, o notă muzicală în gama sol major, prezență vie pe buzele interpretului dintr-un spectacol de gală. Nespuse dorințe inundă ochii în aproapele gând, sunt atât de mâine în visul care a născut iubirea prezentă la serbarea culorilor din mugurii deschiși spre fericire. Prin ne devremele vârstei citesc în profunzimea sincerității fiecare capitol al Eului. Mă judec imparțial și-mi predau o lecție de filozofie, așa cum făceam la orele tinereții, într-o impecabilă armonie.
Se simte nostalgia în cuvântul meu? Oare, mă doare trecerea timpului hoinar? Spune-mi, te rog, răsărit din calendar? Hai, vino, vino ca un dar clipă celestă, chiar și arar!
Zâmbesc! E zâmbetul meu din Parcul Chindiei, sunt Eu, optimistul de la chindie, însăși bucuria de a trăi fiecare secundă din universul care mă știe, mă știe scorpion rebel cu bună dispoziție, nonconformist cu o porție de „nebunie”. E netăcere în gândul meu, dorințe mari, neputințe prescrise în rețeta etapei în care este Eul, totul este în dansul minții care se bucură de prezent.
Cum să nu mă entuziasmez dacă sunt iubit? Spune-mi tu, rază de soare de la răsărit!
Privesc ilustrata destinului, îmi este dragă, în centrul ei stă iubirea, zâmbește de pe scaunul trăirii, nici o umbră nu poate acoperi curcubeul din Cerul Dragostei, locul de unde Divinitatea ne ocrotește în nopți și-n zile. În dragostea Eului, ales de superba femeie, am înțeles cât de important este să fii întregul unui întreg din perechea iubirii.
Ce pot să fac, spune-mi metaforă din elegie? Scrie și tot rescrie…!
Scriu pe marginea zorilor, rescriu frumusețea zorilor, Ele îmi trimit un semn discret, o lacrimă din roua profundă a dimineților încă netrăite de nuanța florilor, sunt acolo pe prispa ce odihnește trupul sensibil al poetului boem. Lumina leneșă se ascunde după șezlongul bătrân, amintire de la tatăl meu plecat să se odihnească pe banca din paradisul anotimpurilor nemuritoare. Din colțul ochilor negri se furișează o lacrimă, e profundă, alunecă pe un șirag de gânduri, curând se va opri pentru a se usca la setea buzelor crăpate de dor, de mult dor. Îmi ridic privirea spre Cer și-n ruga mea mulțumesc Celui de Sus pentru încă o zi, zi pe care o trăiesc în brațele iubirii. E atât de frumoasă iubirea!
Cum să-i mulțumesc? Oare e îndeajuns să o trăiesc și să o scriu? Spune-mi, Tu înger din Cerul Iubirii, spune-mi Tu, Înalt!
Are sens drumul trăirii, are rostul lui, mi-am încredințat gândul cuvântului, sufletul și trupul aparține iubirii, Credinței în Rânduitor. Sunt împăcat cu mine, cu tot ceea ce am sculptat în stânca vieții. Iubesc femeia din muntele înțelepciunii, de acolo de la izvorul bunătății, Ea este platoșa mea, este barca de salvare a unui fulg de păpădie din câmpia vieții. Senzuală și zglobie, înzestrată cu umor, colorează tabloul binomului femeie-bărbat, tablou cu rama unui cuplu inseparabil, născut pe un drum presărat cu flori, udat cu lacrimi de fericire.
Reverență, suflet de floare, culoare!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
