TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Libertatea de a fi Eu

Mi-am logodit viața cu iubirea, fără iubire aș fi bătrân în poala necuvântului. Deschid fereastra dinspre Răsărit. Aerul proaspăt al dimineții îmi atinge fruntea brăzdată de valurile zgomotoase, de superbe valuri din fluxul și refluxul timpului care nu iartă, nu stă la masa negocierilor. El este stăpânul său, măsoară, taie, adaugă în tâmpla viețuirii hotare trasate cu meticulozitate, precum cele ale artistului renascentist, Michelangelo Buonarroti sau ale sculptorului Rembrandt Bugatti, dar tot El, stăpânul timp, dăruiește clipa trăită cu intensitate în camera de oaspeți a Eului ne bătrân.

   Unde mă lași să fiu, puternic stăpân al Universului străbun? În lumea cuvântului, scorpion boem și bun.

   Chem vântul să-mi poarte cu adierea-i primăvăratică dorul de Ea, de enigmatica femeie din inima muntelui. Privesc timpul, cu mâinile goale încerc să-l țin pe loc, dar El se învârte amețitor într-un carusel ce nu poate fi controlat. Adeseori îmi întreb sinele despre trecerea Eului, nu pot să răspund la unele întrebări incrustate în coaja nucului din bătătura unui apus.

   Oare din câți îmbătrânesc, câți rămân tineri în ramura secularului nuc? Rămâne cu sufletul tânăr cel ales dintr-un mugur răsădit cu migală, mugurul iubirii dintr-o aripă a unui magic cuvânt, credința!

   Privesc Cerul, o lacrimă a Lui îmi atinge fruntea, pe obraz o altă lacrimă se oprește pe calea săpată de timp, e lacrima bucuriei care se joacă cu trecerea mea, o trecere fugară prin alfabetul vieții. Sunt undeva la o literă pe care o iubesc, sunt la o răscruce din catalogul ce răspunde prezent. În liniște, cu zâmbetul pe buze, strig dorul, îmi răspunde, este sigur pe El, este sigur pe mine, știe că-l știu din povestea de iubire, din eseul cu chip de scorpion fierbinte, din impecabila-i trăire cu a Sa știre.

   Unde să te păstrez, Sfânta mea dragoste? În lada de zestre a nemuririi, acolo-i romanul iubirii.

   Dinspre fântâna sufletului se aude un oftat, e greu de oprit la bariera dintre răsărit și răsăritul apusului, este o stare care nu poate fi explicată la tabla prezentului. Creatorul știe parola de la ceasul timpului, ceas cu un secundar grăbit, grăbit nevoie mare.

   De ce este alergat de secundă, minutul din ora terestră? Întrebarea-i retorică în universul unui trecător, grăbit, se pare!

   Eu sunt o carte deschisă care rămâne prin cuvântul tipărit într-o bibliotecă de pe un perete al existenței. Sunt cuvântul care începe cu „i”, e urmat de „u”, în apropiere este „b”, se repetă „i”, apoi „r”, și „e”, E tot ce-mi doresc, iubire.

   Cum să te scriu iubire în calendare, cu ortografia sufletului, într-o caligrafie a minții sau pe un portativ al dragostei celeste? Spune-mi tu, eroină din poveste! Grea alegere, scriitor din Cetate, de lângă Turnul Chindiei, departe-i atât de aproape!

   A început să plouă pe strada cuvântului, a lăcrimat și dorul, este atât de sensibil Eul din Eu, seamănă cu floarea de la reverul primăverii de… vreme, floarea din sufletul meu. Stau pe prispa casei albe, undeva lângă aleea pe care a pășit iubita mea, femeia anilor mei, un înger ce știe să păstreze clipa vie a timpului hoinar, timp care se odihnește pe șezlongul îngălbenit de vreme. Din timp în timp privesc fotografiile din albumul visului, fiecare are o poveste, o snoavă, o întâmplare vie în cartea care se scrie cu mâna minții, veșnic eseu, imaginată trăire vie. Se duce ziua, se… duce viața în grabă, nedusă e speranța și iubirea, nedus sunt Eu, nedusă ești Tu, floare de-nu-mă-uita.

   Reverență, femeie, ești o superbă melodie, o simfonie a primăverii, o bucurie! Te îmbrățișez, metaforă din eseul de la cununie!

 

Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…