Iubirea dă sens consensului, neiubirea este contrasensul sinelui cu sensul binelui. Întorc fila unei secunde din solfegiul timpului și mă găsesc în renăscutul scorpion din anotimpul iubirii. Sufletul meu este madrigalul primăverii, verdele crud, splendoarea renașterii din mugur de fluier, însăși nota muzicală a unui cântec de dor, dorul din doi într-o unică partitură.
Ce simt în privirea din vis? Un incendiu de argint în odaia din paradis!
Deschid ochii și retrăiesc sărutul de pe trupul ce arde fără încetare, Ea este visul, Eu sunt „nebunul” de pe tabla de șah a vieții, uit că exist, nu uit să fiu bărbat în pat cu visul. Feerie. Lumină. Iubire. Pasiunea nu are limite, trupurile se contopesc în cel mai frumos balet, o impresionantă scenografie, un adevărat regal, o pură bucurie. Nici nu știu dacă sunt Eu, parcă aș fi sau… mi se pare, totu-i o peliculă dintr-un film de ieri, de la o sărbătoare.
Oare, Eu sunt în filmare? Oare, este un joc, e jocul de șah?
Pictez visul din dansul trupurilor, reproduc prin culoare jarul ochilor, rescriu cu cerneala inimii metafora sărutului de pe degetul logodnei, acolo-i superba perlă a inelului de argint, o bijuterie a sensului dat de iubire. O lacrimă izvorăște din ochii negri, se preumblă pe ridurile de forma copacului vieții și se hârjonesc pe obraz, ziua în amiaza mare. Nu-i pasă de vânt, nu-i pasă de soare, nu-i pasă că este văzută de lumea-lume, în piața mare a existenței impunătoare. Ce frumoasă a fost ceremonia lacrimii…! Poate părea ciudat dar, Ea, lacrima, este fericită, pe chipul său se citește bucuria, mesajul e scris cu roșu pe alb, e adevărata iubire din puritatea celui mai nobil sentiment, este un țel al vieții în care trăiește scorpionul rebel.
De ce sunt așa, în lumea care uită să iubească? Pur și simplu, prefer să rămân Eu.
Pentru mine, femeia reprezintă definiția iubirii, Ea este totul meu, imagine și esență, imaginație și senzualitate, suflet și trup, pasiune, orizont, răsărit și răspuns la toate întrebările existențiale. În sinea Eului m-am împlinit ca mesager al cuvântului, în preajma femeii m-am cizelat prin terapia iubirii, așa am devenit Eu, boem și sensibil, nesofisticat, nemisterios.
Înspre ce mă îndrept, unde ajung prin imaginație, prin culoare și cuvânt? Într-o lume ideală, ireală pe pământ!
Îmi proiectez ideile în desenul minții și merg pe firul lor până când ajung la idealuri, le scriu în Cartea Visurilor și-mi răspund la fiecare întrebare, de ce, cum, când.
De ce iubesc femeia? Ea este cuvânt, notă muzicală, solfegiu, partitură, sărbătoare, gala de excelență a celui mai special spectacol, nașterea. Cum o iubesc? Așa cum iubesc poezia, în totalitate. Când o venerez? Când este mândră de fecunditatea ei.
În zorii dimineții îmi adun gândurile și le trimit spre Divinitate, Îi mulțumesc pentru sănătate, trăiesc să divinizez femeia, trăiesc să pot fi Eu, nimic nu este mai frumos decât să poți dărui dragoste și prețuire pentru Ea, ființa divină care dăruiește viață. Zâmbesc pe treapta maturității, îmi port rucsacul spre destinație, pașii spre destin, încet și sigur parcurg scara celestă a timpului trăit, cobor să pot urca la înălțimea idealului, acolo în frumusețea culorilor unde-i primăvara iubirii.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
