În ropot de aplauze, iubirea câștigă trofeul libertății Eului din Eu. Zâmbesc soarelui care-mi inundă chipul, mă înveselește cu o rază de soare și-mi acoperă fruntea cu lumina Lui. Sfântă binecuvântare! Soare și iubire, o nouă zi dăruită de Divinitate, trăită de Eul boem, undeva în lumea Lui, o lume a cuvântului într-un Colț de Liniște, altundeva decât în lumea grijilor venite din eter.
De ce sunt așa? Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste o grea cumpănă și am înțeles ce trebuie înțeles. Care-i înțelesul din întrebare? Simplu, spun acum, după o profundă cugetare. Viața trebuie trăită, nu șoptită la masa tăcerii din camera de oaspeți, la o masă rotundă așezată undeva la întâmplare.
Ce simplu e să înțelegi rostul! Câtă simplitate poate fi atunci când există iubirea! Am devenit simplu, o bucurie, un zâmbet, un vers dintr-o poezie, un titlu de roman, am devenit „Libertatea de a fi Eu”, când boem, când rebel, când nu știu cum, habar n-am cum sunt, dar sunt Eu, fără virgulă, numai cu punct. Nu mai sunt sofisticat, am devenit rebusul descifrat, o parolă aflată la lumina lumânării din cerdacul casei de la pod, un pod peste care am trecut fiind ținut de mână de femeia unui început dintr-o lună magică, undeva pe un drum recunoscut, viața la modul absolut. Ce minune, ce cunună pe fruntea vieții, superbă Lună, luna florilor de Mai, culoare din Rai! Și au trecut anii, superbi ani, o lecție de viață, o viață din calendar, file rescrise în ne zadar, iubesc profund, mă bucur pentru că Divinitatea m-a înzestrat cu har, harul de a rescrie culoarea vieții, undeva pe un perete, peretele cuvântului pe care stă un calendar, calendarul Lui, al Sufletului. Pe un taler al balanței am așezat viața trăită, pe celălalt taler iubirea și, am privit trecerea Eului.
Ce am constatat? Suspans. Un profund oftat! Ce repede trece viața! Iubirea și viața sunt prezente, Eu sunt prezent, voi rămâne aici, învelit de buzele tale, femeie de vis. Până când? Cel Sfânt știe, Eu sunt păcătos, rebel, nonconformist, posibil de neuitat!
Sunt muritor, cuvântul și iubirea sunt nemuritoare, mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru clipele în care mă lasă să fiu mângâiat de femeia iubită și de raza de soare, așa trăiesc o nouă sărbătoare. Scriu și zâmbesc, zâmbesc și-mi scriu simțirea, iubirea pentru frumos, pentru frumoasa mea, femeia imaginată în tabloul pictat de sufletul meu boem. Cuprind în necuprinderea gândului meu dorința de a trăi, de a bucura, de a ști că pot fi sens în consensul cuvântului cu metafora.
Unde aș vrea să fiu acum? Pe stânca unde-i floarea de colț! Ce răspuns primesc? O lacrimă dintr-un Colț de Cer!
Oftez! E un oftat cu o nuanță de dor, cu o culoare dintr-o iubire pictată pe tabloul fericirii de pe șevaletul primăverii. Închid ochii și-mi deschid imaginația, întind mâna și ating clapele unui pian, pe nevăzute repet o melodie, e cântecul iubirii compus de poezia dragostei. Tresar. Aud o bătaie-n geam, mă trezesc din somn și privesc cum raza de soare se ascunde după un dor și, ce dor, e îmbrăcat în costumul de gală al celui mai frumos anotimp, anotimpul renașterii. Ușor, ușor mă ridic din patul alb, nu înainte de a săruta femeia cu chip de vis, iubirea cu chip de adevăr, dragostea cu chip de viață.
Zi binecuvântată, femeie-metaforă, floare de munte, floare de apă!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
