E singură seara, singură este și lacrima ei, nesingure sunt trupurile care s-au descătușat în spectacolul iubirii. Într-o impecabilă regie, muzica sufletelor a răsunat în amfiteatrul festinului din cel mai profund sentiment, dragostea Eului.
Cine-i dirijorul? Destinul, decizia este în Cartea Sfântă, în fila scrisă de Cel de Sus.
În netăcere deschid fereastra dinspre patul iubirii și strig vântul, îmi răspunde adierea lui, e o mângâiere în pași de vals. Femeia timpului se odihnește pe brațul meu drept, e lumina care-mi arată drumul spre mine, spre sinele sensibilității, spre dimineața nesomnului din reședința albă.
Ce aș putea să fac mai mult? Răspunde-mi ne răspuns!
Aștept în ecoul minții sărutul buzelor arse de neapropierea clipei, secundă plecată să-și îndeplinească o misiune impusă de reguli. Revederea va fi sete, revărsare a șuvoiului de lumină din ochii avizi de scânteia care aprinde focul pasiunii. E așa de bine în lumea neștiută de lume! Orele se multiplică și se transformă-n pagini de roman, într-un magic eseu, într-o pictură pe o pânză de suflet. Trăiesc o sărbătoare și-n curgerea ei rămâne o culoare, rămâne chipul superbei viori din dimineața iubirii care sărută sufletul. Ascult melodia trăirii și pe acordurile ei scriu viața unei flori, bucuria ei, taina care rodește în frumusețe.
Cum aș fi fără iubire? O zi trecută, o amintire!
E liniște în weekend, resimt respirația iubirii pe Vârful Omu, trăiesc logodna argintie dintre floarea de colț și metafora ornamentată cu o coroniță din inima muntelui. Pe retina pergamentului din suflet se brodează săgeți de iubire, foc de artificii din sufletele care ard fără să se stingă. Două trupuri pe un singur sens, două suflete pe același drum, un popas într-o viață nemăsurată de cuvânt. Închid ochii și revăd magice secvențe din sărbătoarea devenită emblemă a emoției care poartă un singur nume, împlinire.
Cum să definesc starea? Imperială „nebunie”, nici imaginația nu o poate defini.
Rememorez clipele în care am uitat cine sunt, încerc să mă identific în caruselul trăirilor și mă găsesc unul dintre cei mai iubiți bărbați ai destinului. Sunt norocos, viața mi-a zâmbit și mi-a dăruit momente impresionante, o cunună din mărgăritare, o splendidă recompensă a existenței. Sărbătoarea trăită nu are egal, egalul poate fi doar imaginat, el nu poate fi cunoscut decât de Ea și El, personajele unui bestseller pe care-l scriem pe coala propriilor suflete.
Ce capitol urmează? Eu nu știu, Bunul Dumnezeu știe, totul este acolo Sus, e rescris într-o Carte pe care El o scrie.
Eul trăiește fiecare secvență, este ca și când ar fi ultima filă din Carte, simt fericirea pe fruntea sorții și o recunosc bucurându-se pe scena vieții. Aplauzele se aud din înalt de munte, acolo am fost în ziua trecută, am lăsat o lacrimă pe stânca dragostei, nu cred că s-a uscat, se multiplică prin chemarea șoptită a rebelului neuitat într-o lume tăcută.
Care-i gândul care mă ascultă? Dorința dorului de ducă, dor din tăcerea mută!
A plouat pe strada apusului, e soare pe calea răsăritului, e fericire la munte, acolo-i femeia cu părul evantai, cu ochii care ard de dor, cu trupul de jar, cu suflet de înger, cu… minte și har.
Nu-i așa că nu trăiesc în zadar?
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
