Iubesc viața, nu pot să opresc ce veșnic se învârte, roata vieții își pictează necontenit întinderea. Cu buzele arse de scânteia profundă a focului viu din ființa mea, m-am oprit la izvorul nesecat de întrebări, m-am odihnit pentru a descifra lecția clepsidrei. De ce mă tot curgi bob de nisip, cât te vei mai întrece cu putința mea? Cât îți e scris în actul de identitate al rocii din care ești născut, bob cărunt!
Înainte de a merge spre mâine beau apa izvorului din căușul palmelor cufundate-n viețuire. Îmi potolesc setea cuprinsă-n simfonia din universul în care dragostea este mai presus de lumea materială, este undeva unde puțini oameni pot ajunge. În preaplinul existențial m-am găsit în mine, în puterea de a înțelege iubirea femeii prin scânteia din ochii care ard depărtarea, ochii care deschid fereastra trupului cu mintea sufletului. De mâna timpului meu am legat degetele de catifea ale unei aripi vindecate de puterea divină a dragostei celeste. Surâd la gândul sărbătorii ce va să vină în șuvoiul de lumină din muzica soarelui, partitură scrisă într-un solfegiu al anotimpului alb. În acorduri de pian senzualitatea își află locul și rostul în cea mai desăvârșită coregrafie, e jucată pe scena vieții trăite.
Cine semnează regia, cine sunt actorii? Viața are propriul ei regizor, omul-cuvânt e actor, totul e scris de Rânduitor! Pe șevaletul anotimpului alb sunt pata de culoare din tabloul pictat la răsărit, expus spre vânzare la apusul care se vrea cât mai îndepărtat de la linia orizontului dintre Cer și Pământ, dintre apropiere și depărtare. În imensitatea culorilor, femeia este culoarea inegalabilă, e născută în universul iubirii divine, e creația magică din fecunditatea infinitului creștin. Îi datorez viața, Ea este îngerul care m-a născut și crescut să fiu Eu, Eul ce o divinizează în fiecare eseu. Mulțumesc, inegalabilă metaforă, floare de colț care dăruiește frumusețe muntelui din Eu. Slavă Piscului Sacru din Înalt! Mulțumesc Doamne pentru ceea ce sunt Eu!
Privesc depărtarea și mă așez pe prispa destinului așezat în Palma Cerului. Visez cu ochii larg deschiși la zorile plecate cu mine spre Casa Dorului, un liniștit adăpost al sufletelor izvorâte din trupul stâncii îmblânzite de sărutul purității masculine. Brațele puternice îmbrățișează coapsa desenată de degetele atingerii, sărutul gândului se dezlănțuie peste sânii izvorului de viață, totul devine un indescriptibil incendiu de argint pe piscul dragostei. Se aude tăcerea, se scrie o șoaptă în calendarul pasiunii, se cerne o lacrimă de fericire prin sita genelor, se… duce o zi spre noapte, se duce o luptă între a fi și este, se plânge, se tace…
De ce, de ce așa, de ce șah, de ce nu table? Viața e jocul minții, nu poate fi jucată pe un zar, chiar dacă e șase-șase! Este frig afară, e cald în camera albă din anotimpul alb, e albă noaptea dinaintea sărbătorii de gală, emoția e la ea acasă e undeva în sala de oaspeți delimitată de o scară, scara valorilor dintr-o inegalabilă primăvară. Mulțumesc pentru că m-ai ales, floare de colț, nemuritoare chemare din roua de sărbătoare! A fost decizia ta, culoare ce faci parte din floare!
Zâmbesc în clipa văzută, plâng în secunda tăcută, iubesc în zile infinite, trăiesc să te trăiesc, femeie nevăzută de semnul de întrebare. Este semnul de exclamare? Te îmbrățișez, retorică întrebare!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
