În mâna destinului se odihnește zborul sinelui. Printre acorduri divine primăvara salută privirea virgină a florilor îmbrăcate cu roua zorilor. Prin ochii cerului degetele iubitei mele mângâie fruntea ridicată spre Înalt, se apropie în vârful picioarelor și-ntr-o splendidă atingere pictează ziua în verde-lumină, în lumină-viață, în viață prin dansul sinelui.
Unde să te păstrez, sfântă lumină? Nici Eu, nici secretara gândurilor mele nu-mi poate spune!
Din adânc de călimară, cerneala sufletului îmbrățișează tocul inimii, împreună scriu clipa, cea mai frumoasă esență a trăirii, iubirea pentru cel mai drag sens, sensul vieții. În primăvara emoției sunt fericit pentru că fac parte din familia iubirii, unică-i trăirea, în sensibilitatea ei m-am regăsit prin gingășia mărțișorului de la pieptul femeii, divină fecunditate. Într-o splendidă zi a revederii am respirat parfumul cu esență de dragoste, i-am mulțumit Divinității pentru ceea ce-mi dăruiește, sănătate și iubire.
Unde vreau să fiu, unde voi fi într-un mâine? Rânduitorul știe, știe ce face cu mine!
În lumea mea, lumea cuvântului trăit, îmi este tare dor de mine, dor de nebunia clipei de maturitate, îmi e dor de deciziile sufletului, de mintea ce-mi ascultă dorința, îmi e dor de Val! Nici nu știu cum să mă definesc, poate că așa a vrut Cel de Sus, poate că Eu nu mai sunt Eu, poate că o cumpănă a vieții a înclinat spre Valni, poate că așa a trebuit să fie, poate că…
Poate că ce, poate cum, sau…? Atâtea puncte și un singur semn de întrebare.
Destinul a făcut să am lângă mine o floare, o superbă floare, în splendoarea ei își trăiește iubirea alături de Val, Ea este mireasa florilor din dansul de pe luciul apei, mireasa din muntele iubirii, acolo unde trăiește floarea de colț, Ea este floarea anotimpului meu, adevăratul sens. O voi strânge în brațe și voi pleca cu Ea pretutindeni, nimic și nimeni nu poate să despartă rădăcina de trunchi, culoarea de frumos, decât…
Ce voi face în regia minții mele? La început de primăvară voi scrie cea mai pasională coregrafie, voi săruta floarea timpului meu.
Surâd și promit! În dimensiunea universului se aude un cântec din repertoriul scorpionului boem, este o partitură a sufletului care-și cântă dorul, iubirea și rolul de pe acest Sfânt Pământ. Într-un acompaniament select, femeia este vioara fiecărui concert, Ea este cea dintâi, Eu sunt acolo lângă ea, pas lângă pas, același sens pe drumul fără de popas. Îmi e dor de luntrea noastră, iubita mea, zâmbet din fereastră, floare din Înalt, splendoare aleasă pe râul care ne curge.
Te aud, mă auzi, frumoasă-i sărbătoarea noastră!
A plecat gândul înspre aduceri aminte, buzele sunt uscate de sete, setea e din ce în ce mai puternică, dorința este pe stânca cea mai frumoasă, e undeva acolo unde scorpionul se desfată privind cu ochii minții cea mai spectaculoasă operă de artă a naturii. Din când în când se aude o chemare, e chemarea trupurilor care se doresc în „Libertatea de a fi Eu”, acolo și aici desăvârșindu-se în cea mai splendidă realitate, o sărbătoare care se va repeta până la sfârșitul vieții.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
