TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Libertatea de a fi Eu

Eu sunt Tu, noi suntem Eul, darul de la Dumnezeu, eseul înserării din lumescul Eului

Într-un anotimp predestinat mi-am regăsit busola în inima Eului, am răspuns prezent când s-a strigat catalogul, atunci îmi odihneam trupul pe scaunul unui spirit de scorpion, acum îmi scriu clipa fericită în cartea de onoare a vieții logodite cu ruga către Bunul Rânduitor. Privesc către mâine și depărtarea cheamă apropierea într-un copac al universului, în rădăcina lui. Necontenit am căutat fericirea în brațele femeii și, împreună cu Ea, am reușit să o găsim în seva existenței.

 

Unde ne este locul? În noi înșine!

 

E atât de frumos idealul nostru, ne uităm privirea pe chipul celuilalt, ne vedem, nu numai că ne privim, vedem în noi iubirea și divinizându-ne am înțeles rostul trăirii. Dragostea mea, iubindu-te am înțeles necuprinsul din culoare, sărutându-ți buzele am simțit setea, lângă tine am atâtea de știut. Femeie din Univers, te port în căușul palmelor, tu ești aceea care dăruiești trup din trupul tău, ești mamă, iubită, ești viață. Tu, iubita mea, ești împlinirea din noi înșine, imaginația minții în desenul sufletului, fructul pasiunii, imperialul cuvânt, cuvântul.

 

Doamne, trăiește-o veșnic!

 

Îmi este atât de dor de trupul fierbinte al verii, de buzele arse de soarele ochilor blajini, de degetele care mângâie luciul apei pe care plutește superba floare de nufăr, îmi e cântec poemul de pe obrazul scăldat de bobul purității. Dragostea este născută din trupul divinei stânci, stânca demnității.

 

Rămâi acolo unde ești, voi veni în grabă, minunea mea din idealul unei povești, povestea de dragoste din romanul scris pe pânza sufletului boem. Te trăiesc necontenit, chip rebel de poet, suflet sensibil și boem!

 

În redacția timpului meu îmi șoptește melancolia, îmi spune cât de dragă-mi este poezia inimii, cum m-am logodit cu metafora, ce pot să fac pentru femeia iubită, ce pot să fac pentru a fi cuvânt și vers într-o altă elegie. Întind brațele să te pot cuprinde în coregrafia degetelor, nimic nu poate sta în Calea Luminii din privirea care-ți pictează tabloul senzualității, femeie din culori și nuanțe.

 

Păstrează-mă în curcubeul evantaiului, splendidă rază de soare! Te voi purta în buzunarul timpului de la piept, minune din tăcerea șoaptei din înserare.

 

S-a deschis palma dimineții și în linia vieții ți-am văzut chipul, zâmbeai în brațele luminii, erai atât de frumoasă, buzele tale chemau pasiunea, trupul tău își dorea o noapte de dragoste în fața șemineului din tabloul unei ierni al poveștii noastre. Se apropie sărbătoarea senzualității, trupurile ard de nerăbdare, dorința se înlănțuie în sărutul pătimaș al unor clipe irepetabile, timp al iubirii veșnice.

 

Oprește-mă în visele tale, sensibilă floare! Păstrează-mă în roua de pe superbele petale! Te voi înveli cu Lacrima Destinului, scorpionul meu trimis de Cer.

 

 

Iubita mea, chipul scorpionului trăiește-n speranță, între somn și nesomn prețuindu-ți iubirea, scriindu-ți, altcumva decât cu cerneală, opresc gândul de azi pentru popasul de mâine. Floare de nufăr, te scriu incendiu de argint, te rescriu în serile ce stau să vină, amândoi privim în aceeași direcție, așa înțelegem să fim un singular fericit, o splendidă rază de lumină. Noi nu avem ochii legați, noi facem din cuvânt, cuvântul, încercăm să facem din lume, oameni. Te văd pretutindeni, văd în fața mea nisipul, marea, iubirea, universul trăirilor, trecerea, pașii noștri. Noi suntem mereu un alt început, o nouă zi prin săptămână, mâna degetelor pereche, atingerea, iubirea, dorința, noi suntem propriile noastre mâini.

 

Care-i acum ora exactă a vieții din gama sol major? Bunul Dumnezeu o știe, o scrie în solfegiul dintr-un divin repertoriu știut numai de El.

 

Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…