TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Libertatea de a fi Eu

   Îmi e dor de mâine prin azi, îmi este iubire, îmi este Tot, femeia cu buzele flămânde de fragii cei copți. Pe geamul de la fereastra neapusului, se preumblă o picătură din lacrima iernii ce ar vrea să pătrundă în camera albă care-i ferită de umbră. Privesc înspre departe, dincolo de lumea cuvântului, dincoace de mine, în mine de azi spre mâine.

   Unde-mi e plecată trăirea, cuvântul ce mă scrie? De unde vine și unde merge, nespusul necuvânt ce nu cuvântă? Divinitatea știe, eu sunt aici, în custodia slovei care mă tot scrie! În sinea destinului m-am regăsit fericit, asta după ce, în urmă cu multe sărbători, mi-am întâlnit silaba fiecărui cuvânt din ortografia vieții. Caligrafia consoanelor definitiva povestea metaforei din Eul ales să fie Tu în inelul de argint al iubirii.

   Cine este Tu? Pronumele iubirii, misterul cu Chip de Cer! Există un nume de femeie, există Ea în dicționarul sufletului meu, în cuprinsul din necuprinsul iubirii unui suflet sensibil, Doamna timpului meu. În sensul acelor de ceasornic am devenit Eul din cursorul clipei care mă face să fiu boemul cuvântului din povestea scorpionului rebel.

   Ce m-aș face fără tine, busolă a Cerului Divin? Aș colinda marea fără țărm, muntele fără floarea de colț, stânca fără forma lăsată de Dumnezeu. În foșnetul de liniște al gândului adie vântul care-și cheamă dorul, inegalabilul polen al unei flori de Mai. Din nenăscuta sărbătoare de mâine, verbul iubirii își imaginează mireasa anotimpurilor, e undeva în patul verde al camerei albe.

   Ce pot să fac decât să scriu visul dintr-un târziu? Spune-mi tu, peniță din gând, sete din cuvânt? Pe geana timpului, redus la așteptare, se proiectează lumina Eului dintr-o vreme ce se vrea venită în dansul sorții, într-o nouă Gală a Excelenței din sărbătorea terestră. Cartea-i deschisă la pagina nescrisă, cuvântul din necuvânt se prezintă la ora de filozofie a destinului, metafora e omniprezentă în Aula eseului din Amfiteatrul dragostei.

. Și eu, Eu unde mă aflu, unde să mă știu în lumina unui astru? În fila care se scrie la lumânarea vie a cuvântului ce cheamă glasul iubirii, glas care nu-i sihastru. În tăcerea strigătului de dor răspunde ecoul din vârful muntelui, reverb care-și trăiește setea lângă izvorul alb. Prin mozaicul albiei unui divin pârâu, mirifică pictură în tabloul cu rama din curgerea vieții, se aude susurul melodios al unui cântec de dragoste interpretat de naiul dintre ape.

   În ce gamă e compusă melodia naiului din ape? În gama sol major, splendidă simfonie a notelor muzicale dinspre eternitate. Din Lumina Înaltului Divin se hrănește particula Eului, cuvânt care vindecă sufletul prin Ruga Sfântă a creștinului care trăiește prin Credință. Slavă Ție, Creator, Sfânt Rânduitor de oameni și fapte! Slavă pentru viața de pe mosorul cu măsurata-i ață! Tu, Doamne, Tu Știi, întinderea din propria-mi viață!

   Prin ziua nesfârșită, din redacția sufletului de scorpion fragil, parcurg viața în costum de gală, o invit la dans, o iubesc precum iubesc femeia, magicul vis cu superbi ochi, ochii care-mi luminează chipul rebel, pictura unui sens, Ea devenită „farul” Eului, Ea, impecabilul meu reper.

Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…