Zâmbetul este poza timpului meu, iubirea este fotografia trăirii pentru Perla Coroanei, pentru femeia minunată dintr-un Colț de Cer În anotimpul alb, prin blânda rază de soare, pătrunde în suflet muza visului apropiat din depărtare. Necontenit o admir într-un fluviu de lumină, ador femeia din libertatea cuvântului, minunea dintr-o ploaie de stele. Discret îi privesc mâinile și-i admir brățările destinului, regăsesc bucuria frumosului, descopăr, cu fiecare clipă care trece, prețiosul semn din inegalabila atingere. Iubita mea este metafora din palma cerului, Eu sunt cuvântul din alfabetul dragostei, amândoi suntem în cercul timpului, suntem secunda celestă a minutelor ce vin și trec.
Unde te-am aflat, femeie cu părul de vis! În șoaptă. Te-am tot căutat în trecerea prin ușa speranței și mi-a deschis inima sa. M-a întrebat dacă sunt pregătit să iubesc femeia cu Suflet de Cer și i-am răspuns fără să stau pe gânduri. Iată-mă, am sosit de mulți ani, port în deget inelul argintiu din iubire, cu sfințenie și plăcere.
Tu ești femeia din vis, iubirea noastră trăiește în simplitate cu puritatea iubirii în suflet și-n trup. Tu și Eu suntem în albul și-n verdele vieții, suntem însăși esența esenței. Surâde gândul așezat pe banca nostalgiei, e uimit de frumusețea femeii îmbrăcată-n ie, El, undeva pe malul Lacului de la Chindie, Ea, altundeva, la podul de piatră dintr-o stâncă arămie. Îmi e dor de noi, frumoasă armonie, arc peste timp în Ciclul Eului, Tu îmi ești în fiecare vers din elegie, în culoare, în pictura unei lacrimi pe geamul dinspre ochiul ferestrei, o superbă privire argintie.
Hai, hai vino în amfiteatrul din Parcul Chindiei, din vremea când alergam prin florile de păpădie! Îți amintești de coronița cu flori de câmp?
Doamne! Ce fericire! Ce bucurie! Ce lacrimi!
Ce ar putea să fie mai emoționant decât o clipă din realitatea sufletelor care se iubesc în tăcerea de la chindie? Egalul nu are egal decât cu sine, este de fapt sinele existenței trăite, însăși clipa iubirii într-o armonie impecabilă, o implacabilă trecere prin viața dăruită de Creator. Slavă Ție, Divinitate! Reverență, superbă femeie, prețuire pentru eternitate!
E atâta emoție în iubire, e sensibilitate în adâncul sufletului fragil, e ceva ce nu poate fi definit prin cuvânt, poate metafora ar ști desenul chipului profund. Nici nu aș putea să fiu altfel, Eul este o imagine a unui Eu neschimbabil, o radiografie a scorpionului născut să iubească femeia, o floare, un cânt, un izvor ce potolește setea călătorului înspre râul plecat spre mare.
Aș ști să fiu altceva, altcumva decât îmi este scris în cuprinsul cărții definitorii dintr-un început al primei picături de la izvorul vieții? Nu. Nimic nu e întâmplare, totu-i un drum, un plan, o mutare pe tabla de șah a universului.
Noi jucăm personajele din spectacolul cu public, un public care aplaudă, în picioare, începutul piesei regizate de unicul destin. La final se lasă cortina peste zâmbetul zilei, locul este luat de seara care-și pregătește patul alb pentru vise. În visul meu, visul bărbatului bonom s-a născut iubirea, Ea este cea mai frumoasă îmbrățișare a dăruirii, un imens cadou pe care viața mi l-a dat. Am grijă de comoara primită, e tot ce mi-am mai dorit de la viață, un capitol scris cu cerneala inimii. Bunul Dumnezeu mi-a redat sănătatea sub protecția Lui, Eu îi mulțumesc prin Rugă, prin ceea ce simt și sunt, silaba din cuvânt.
Slavă, Doamne! Datorită Ție, Eu sunt Eul de pe Sfântul Pământ!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
