Și a fost o sărbătoare, și a fost de vis, și a fost și să tot fie, un alt capitol dintr-o carte care se scrie. Zile și chipuri senine, o trecere prin caruselul timpului, Eu, sărutul uitat pe buzele unui înger cu chip de femeie, Ea, autograful de pe o filă a unui moment îndepărtat, se știe. S-a făcut seară și Ea pleacă, cu fiecare secundă care trece se rupe câte un bob din mărgăritarul ochilor mei.
Cum aș putea să opresc timpul pe care-l străbat? Nici ruga spre cer nu poate opri ceea ce curge necontenit în amintire, e bun plecat.
În liniștea camerei albe persistă parfumul iubitei, întind mâna după degetele ei subțiri, buzele mele sunt uscate de setea pasiunii, trupul meu se contopește cu imaginea senzualității, totul este o secvență din spectacolul iubirii. Privirea din ochiul luminii se oprește pe sânii serii, două opere de artă ale naturii, o superbă pictură cu rama din coapsele flămânde de dragoste.
De ce trebuie să plece ziua? De ce să nu fie împreună cu seara? Pentru ce să fie întrebare când poate fi numai răspuns?
În patul imaculat două trupuri într-o soartă, unică și echilibrată poartă, poartă deschisă pentru două suflete într-un destin, lacrimă pe umărul serii ce ne trăiește, noi îi suntem sinele, noi înșine în tabloul cu rama din a fost și este, totul este și va fi în poveste.
Oare aș putea să fac mai mult pentru cuvânt? Spune tu, metaforă, răspunde-mi semn de întrebare!
Rescriu trăirea clipelor care nu se mai întorc, ele rămân în amintirea scorpionului rebel, vor merge cu mine dincolo de suflet, acolo în paginile dintr-o altă carte, dintr-un roman de dragoste, dintr-o iubire născută la margine de șoapte, splendidă iubire prin fapte. A fost o altă întâlnire a sufletului cu trupul, a Eului cu Eu, a iubirii cu iubirea, a mea cu mine, a sinelui cu sine, a neînvinsului din fire, din fire țesute din cuvinte divine.
Rugă spre Tine, Divinitate! Tu îmi arăți drumul drept, Tu mă ierți pentru faptele necugetate.
Deschid ochii și îmbrățișez lumina, e atât de frumoasă femeia destinului, este elegantă, e plină de umor, este Ea, iubita cuvântului din cel mai frumos decor, decorul vieții din pridvor. S-a făcut noapte, somnul ne desparte între vis și realitate, ne uită pe perne separate de destin. Undeva aproape se odihnește nota muzicală, Ea creează armonia celei mai frumoase partituri din simfonia anotimpurilor.
Cum ajung la Ea? Deschid fereastra gândului și strig dorința. Hai, hai vino, mai devreme ce-mi șopteai? Te iubesc, bărbatul meu cu dulce grai!
E liniște pe alba pernă a visului, somnul mi-a furat lacrima fericirii și a așezat-o pe inelul logodnei din vreme. M-a trezit din somn mângâierea iubirii, sărutul ei, îmbrățișarea razei de soare dintr-o nouă zi dăruită de Creator, de Bunul Dumnezeu în eternitate.
Bună dimineața, femeie născută din Cerul plin de magie! Să-mi fii bine venită în vis și-n elegie! Doamne, trăiește-ne povestea în Împărăția Vieții!
E vremea cuvântului ce-și ia la revedere de la metaforă, Calea Luminii este deschisă de ochii care-și conduc pașii pe drumul dinspre cea mai profundă sărbătoare a sinelui.
Mulțumesc pentru bucurie! Reverență, superbă iubită, vers din poezie.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
