Dinspre azi spre mâine, iubirea-i pentru totdeauna, este darul divin al unei inegalabile femei
Sedus de coregrafia destinului, ziua-i precum chipul de femeie, în orice direcție aș merge, alături de Ea, mi-am aflat sensul. Plouă. Prin Sita Cerului dansează picăturile de ploaie, mărgăritare ale sufletelor de pe buzele nespuselor dorințe.
Ce mi-aș dori mereu din ortografia cuvintelor? Întotdeauna verbul care se ține de cuvânt, așa cum îl trăiesc Eu, alături de superba-mi elegie. De ce zâmbesc, de ce sunt fericit? Pur și simplu, simplu și pur. Iubesc înălțimea de pe stânca ce ocrotește floarea de colț. E mult, e puțin, e vis, e magie? Doamne, păzește rara-mi floare din permanentul gând!
Nu mai plouă în pagina zilei, e soare în paragraful iubirii, e frumoasă fotografia destinului de la Gala Divinității. În templul dragostei se adună imagini trăite în scenografia realității, o splendidă regie a sufletelor ce și-au desfătat trupurile cu cel mai frumos vals, valsul inimilor sensibile, un tablou de artă, arta de a face dragoste pe cea mai frumoasă scenă, scena vieții. Uluitoare secvențe se transpun în file de poveste, un film viu, o scenografie la fel de vie, cuvinte dintr-o poezie, o lume într-o altă lume, o trăire a unui ideal, ideal al unor idei visate și rescrise într-o magică elegie. E însăși gândul care-și vorbește și știe, știe ce știe, știe ce să știe într-o iubire ce curge în fiecare eseu, curge în sine precum lacrima care izvorăște din emoție, din bucurie, din mine pentru tine, femeie-poezie.
Unde sunt acum, unde-mi sunt plecate gândurile, cine pot fi în Ele, cine sunt în Eu? Posibil să știu, poate să fiu Eul din Eu, sau Eu din Eul rebel, sau poate incurabilul boem.
În mintea iubirii mele am găsit iubirea minții, o parte din ce mi-am dorit din totdeauna, un întreg din întregul vieții, o excepțională pagină de fericire, un cântec al sufletului de pe portativul visului unic, inseparabil, neegal, inconfundabil nume și prenume.
Cum să-ți mulțumesc, Doamne? Ruga mea, Tatăl Nostru, oare-i de ajuns?
Închid ochii, deschid gândul la pagina impară, nici nu știu ce să fac, să râd, să plâng sau să tac în șoaptă, să vorbesc în sinea mea, să mă iert în existența-mi pasageră din Universul Creștin? Surâd, surâsul mă ajută să merg mai departe, să-mi umplu rucsacul cu spirit, să-l port în lumea zâmbetului, să-l știu cu mine în lumea mea, pe drumul meu spre mine. Totul ți se datorează, femeie din mine, din mintea mea, din sufletul meu, din nemurire. Tu ești în tot ce scriu, în vis, în devenire, în Eu, în rama tabloului ce te are în pictura din propria-mi trăire. Scriu și tot scriu, nici nu știu ce aș putea să fiu fără cuvânt, fără iubire, cred că aș fi fost o salcie, coroana incompletă care-și plânge ramurile, aș fi fost ceva ce nu poate fi în firea scorpionului, poate nici chiar semnul de mirare. Voi pleca la plimbare, voi lua metafora cu mine, o port la rever, o știu într-o floare, o am în răspunsul de la fiecare întrebare.
Care ar putea fi o altă bucurie? O altă zi dăruită de Rânduitor, o zi pe care să o trăiesc într-o indescriptibilă armonie, să nu-mi pot găsi cuvintele să o transcriu în propria-mi elegie.
Mă opresc la margine de drum și-mi privesc magica iubire, o întreb despre direcția destinației mele, pentru o clipă uit unde sunt, sunt unde uit că sunt și, cu glasul pierdut, o pierd din privire.
Acesta-i drumul spre Chindie? E tot înainte, mesager al sufletului și trupului meu, inegalabilă bucurie!
Plec. Cu pași adăugați în parcursul destinului, rescriu o altă pagină din sufletul dragostei, a iubirii boemului pentru femeia visului real din „Libertatea de a fi Eu”, însăși partitura de pian a sinelui, a Eului din roman.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
