În lumina dimineților, speranța, în trăirea fiecărei zile, iubita mea! În ciclul Eului cu scris omenesc, cerneala sufletului hrănește penița dornică de viață, este explozia mugurilor de pe ramura celei mai frumoase tulpini a iubirii perene dintr-o imperială trăire. Viața-i, precum un recipient. În jur, adeseori, gheața, în interior, iubirea care topește timpul, tonul rece, ceața. Viața, floare de colț, floare de cactus, fiecare cu frumusețea sa. Înălțimea muntelui protejează floarea timpului meu, fiecare spin își apără fructul iubirii unui cactus, culoarea trăiește în propria-i călătorie, acolo sus în Turnul Chindiei.
Unde-mi alergi viață? Spre cea mai frumoasă nuanță din curcubeul culorilor.
În oglinda luminii femeia iubită mă pictează într-un incendiu de argint pe trupul ei, un punct din linia vieții, o pată de culoare pe ecranul inimii, unică dragoste în slova eternității. E ziua unei alte netăceri, nedepărtatei primăveri, o splendidă revedere care mă cheamă în desenul ochilor, o lumină peste care s-a așternut pânza de păianjen a izvorului de sensibilitate, neodihna minții. Lângă femeia iubirii s-a desprimăvărat gândirea mea, a devenit mugur, a înflorit într-un colț de suflet, a devenit Eu, rebelul boem din verdele vieții.
Se vede în petala cuvântului? Se simte în zâmbetul scorpionului rebel?
E atât de frumoasă misiunea mea! Dăruiesc tot frumosul pe care l-am adunat în seiful sufletului, mă uit la mine și mă revăd în oglinda adolescentină, parcă nu sunt Eu, Eul trecut peste puntea renașterii regăsite în iubire. Am îndreptat mâna spre iertare și Bunul Dumnezeu mi-a întins brațul vieții, m-am prins de imensitatea dragostei pentru trăire și necontenit rescriu bucuria fiecărei noi zile. Nu pot exista fără iubire, nu pot trăi fără rugă, nu pot fi împlinit fără iubire, fără iubirea femeii din pasul lângă pas, din lumina care nu mă lasă în umbră.
Încotro merg, spre ce mă îndrept, unde vreau să ajung, unde? Spre lumea mea, lumea cuvintelor, cuvinte care se țin de cuvânt în lumea metaforei care mă însoțește pretutindeni, în fiecare gând, pe cuvânt!
Uneori îmi e atâta dor încât respir cu greu, buzele se usucă de setea dorințelor, sufletul se topește în jurul focului, trimite săgeți cu arcul privirii înspre senzualitatea trupurilor descătușate într-o pasiune interminabilă. Îmbrățișarea se continuă în așternutul alb al visului din povestea nopții dorite de evantaiul degetelor sărutate de regizorul celei mai frumoase secvențe din spectacolul dragostei, din arta trupurilor devenite actori ai creației profunde.
Oare sensul existenței mele este cuprins în libertatea Eului din Eu? Poate că da, poate că Eu exist pentru a dărui din mine, a dărui o parte a cuvântului, a sufletului, a trupului verde, din fire.
Mă cheamă cuvântul, îmi cere să-l scriu în pagina vieții, în capitolul iubirii, în sămânța fecundității din mintea boemului rămas în propoziția dragostei nemuritoare.
Te îmbrățișez metaforă, te admir, superbă floare! Te divinizez, puritate, culoare!
E timpul iubirii, e vremea pentru rugă. Iubesc visul, trăiesc viața, Înalț Rugă spre Divinitate. Sunt fiul cuvântului, gândul dinspre Rugă înspre Creator.
Slavă dau Ție, Rânduitor în Tot, în Toate! Respect și dăruire, frumoasa mea femeie, nețărmurită iubire!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
