Cineva, undeva, cândva, la bătaia în Poarta Destinului, mi-a deschis femeia cu suflet din iubire, m-a invitat în viața Ei și, gândindu-mă profund, am intrat în adevărata-mi trăire Zâmbesc, asta fac în treacăt prin timpul hoinar, mă dăruiesc Lui, mă rog Lui, sunt cuvântul Lui. Sunt un trecător, sunt asemenea zilei în zborul ei către neîntoarcere. În palma serilor fugare, pe care mi le dăruiește Divinitatea, am găsit trăirea pentru rămasul nopților, simple și superbe atingeri ale visului, ramuri din copacul vieții.
Oare sunt filosofia unei iubiri din roata timpului? Sunt o seamă de cuvinte din libertatea de a fi?
Pentru puțin timp se opresc cuvintele, spun noapte bună ecoului din timpul de azi, de care-i va fi dor într-un mâine. Surâde secunda, nu-i pasă de minutul care rămâne, poate că așa vrea să fie, să fie un sărut din seara care nu se mai întoarce niciodată. Este magică clipa sărbătorilor, așa cum ești Tu pentru mine, floare de nufăr, nemurire.
Unde ești să te știu, unicitate? În frumusețea unei flori, într-o bucurie!
Privesc depărtarea, departe de roua buzelor trăiește însăși roua, în fiecare dimineață se așază lin pe frumusețea trupului tău alb, mireasa mea. Buzele setoase aleargă pentru a continua dorința ta, a mea, a florilor din albumul imaculat al sentimentelor, din vremea iubirii întregului numit, Noi. Dincolo de Noi este frumusețea exterioară a culorilor, ea este completă numai cu frumusețea ta, floarea mea imperială.
Cum am trecut peste iarna timpului? Cu iubirea ta, femeie din vis, cu sentimentele tale am fost trezit la viață, sfânt izvor al fericirii.
Alături de mireasa timpului meu am devenit adevăr în dragoste, realitate în iubire, trăire în mine, Eu. În liniștea serii implor Divinitatea pentru sănătatea trupului. Sufletul mi-a fost vindecat de suflet, l-am găsit așezat undeva între minte și decizie, între vis și realitate, undeva unde Eul s-a definit în Eu. A trecut ceva timp, entuziasmul s-a adăpostit în liniștea echilibrului, cândva rebel, mult prea rebel în lumea cuvântului.
Oare așa trebuia să fie, spune-mi gând al sufletului, imagine vie? Scorpion sensibil, cumpăna vieții a decis să scrii eseul trăirii, mai presus de poezia visului.
Tresar. La marginea serii o lacrimă pictează tabloul iubirii, tablou așezat pe șevaletul anotimpurilor, vremuri care trec spre vremuri care vin, Eu care trec la braț cu femeia pe care destinul mi-a dăruit-o. E atât de gingașă, e atât de sensibilă, Ea este brațul de care mă sprijin pentru a putea să merg în profunzimea eseului, în propria-mi poveste scrisă cu penița iubirii înmuiată în cerneala roșie din inima mea! Sunt fericit cu iubita devenirii mele, lângă Ea am învățat să fiu Eu, imperfectul din ortografia existenței, însăși existența, un cuvânt printre necuvinte, o vedere a realității din nevederea visului.
Cum am reușit? Simplu. Am deschis ochii și am văzut lumina, mi-am deschis mintea și am văzut adevărul. Care adevăr? În viața trăită, nu visată, nu poți avea tot ce visezi, visul vine și pleacă, te uită și te lasă în lumea ta, lumea visată.
Deschid fereastra dinspre interiorul sufletului meu, de acolo răzbate o chemare, este chemarea Ei, a iubitei mele, o femeie cu privirea blajină, o minune cu suflet bun, adevărul cu care merg pe același drum.
Te voi mângâia mereu, frumoasă floare de colț de pe stânca muntelui meu!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
