Am îmbrățișat o nouă zi, în jocul culorilor trăiește iubirea, se bucură cu fiecare stea care are un nume, femeia. Picături de rouă, inele din zâmbet pentru lacrima fericirii din cerul meu de… vreme, cândva am alergat spre ziua sortită și am dat de Ea, am aflat-o în zare, am găsit-o înțelegând cât de mult înseamnă nemărginirea.
Oare frumusețea iubirii se poate vedea într-o coregrafie? Dacă-i venită din labirintul inimii are un loc rezervat în loja oficială din Aula Eului.
Mă uit spre Înalt, înalț o rugă pentru bunătatea Lui, a Bunului Dumnezeu care-mi lasă timpul în camera albă, mă ajută să pot să-mi scriu fericirea, e o definiție a rebelului dintr-un punct al universului creștin. Dau să mă ridic, mă ridic să dau Slavă Divinității, mă cuprinde dorul de dor, credința în speranță, speranța în mâine, mâine în sine, în sine o poveste a unui scorpion bonom, în sine un om.
Cum sunt azi? Sunt atât de mâine!
Mi-am uitat privirea pe secvența descătușării dintr-o clipă fugară, fugitivă-i secunda logodită-n primăvară cu idealul dintre a fi și este, e o poveste reală a unui Eu cu Tu, o dragoste care, pentru unii, pare ireală. Nu aș putea să scriu dacă ar fi altfel, dacă ar fi doar un vis care se termină într-o dimineață, doar un ideal într-o simplă imaginație din mintea poetului, numai o filozofică povață.
Tu știi iubire, Tu ești de față, de față cu iubirea, cu fericirea unei lacrimi ce-mi alunecă pe față! Da, cuvânt, tu ești începutul și sfârșitul din cartea vieții, din „Libertatea de a fi Eu”.
Se cerne o clipă, trece prin Sita Destinului, trec și eu, la braț, cu gândurile din curcubeul părului tău, comoara mea din fapte, din mersul pe sensul dat de Divinitate. Deschid fereastra dinspre sinele unui eseu, Eu sunt împăcat cu mine, cu notele muzicale ale unui cântec aflat în sufletul meu, o melodie parcursă în pași de vals, pași care acum se odihnesc la marginea unui ring de dans, sunt nerăbdători să danseze tangoul iubirii dintr-un magic ceas.
Dansezi, frumoasa mea secundă, clipă dintr-un anotimp așteptat? Neîncetat să ne fie dansul, cuvânt adorat!
Mă opresc pe banca metaforei scrise pe coperta existenței, îmi odihnesc gândul minții, se așterne liniștea peste dorul meu, mă doare dorul și mă strigă din depărtare, îi răspund, poate mă aude și-mi trimite un cuvânt și puncte, puncte…
Unde ești, întinde-mi mâna, Eu sunt la jumătatea unui punct de pe o punte? Alerg spre tine, cuvânt fragil dintr-un dialog al unui mugur cu o frunză!
E atâta tăcere în preajma mea, doar vântul adie și mângâie surâsul meu, echilibrul este păstrat în seiful din camera de oaspeți a unei expoziții de artă, arta de a iubi pasional, de a fi ceea ce ești, un sentimental, însăși sentimentul atât de necesar pentru a merge mai departe, tot mai departe spre îndepărtatul hotar. Din când în când surâsul se transformă-n zâmbet, zâmbetul în fericire, fericirea de a iubi o femeie, acea fericire care-i mai presus de lume, mai presus de mine, mai presus de a fi. Așa cred Eu că este bine, Eu sunt Eu și așa voi rămâne până la capătul lumii, o lume a mea, o lume ca mine.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
