TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Libertatea de a fi Eu

   La reverul primăverii am prins broderia celei mai minunate rame a tabloului iubirii, inegalabilă magie a două inimi gemene De aripile vieții mi-am legat speranța în clipe multiplicate, le-am adunat într-o viață pe care o trăiesc de față cu iubirea femeii, împreună dăruim sensul existenței.

   Ce aș fi fără busola inimii, fără a iubi? O caravană într-un deșert pustiu, o adiere de vânt peste copacul desfrunzit într-un târziu.

   În prevestita înserare a vieții am devenit parte din visul unei metafore frumoase, o floare dintre florile pământului, splendidă regină a nopții ce-i udată cu lacrima Cerului Sfânt. Nici nu știu cum să-i mulțumesc ei, Ei, minunii din Calea Luminii, lumina din calea Eului, un fericit Eu. Dinspre cine spre ce, dinspre suflet spre idealul dragostei, am realizat că iubirea mi-a vindecat sufletul și trupul, că mintea mea este un echilibru între am fost și sunt, sunt cuvântul profund. Privesc, cu atenție, întinderea brațelor spre Cer, semnul lor este solemn, imaginea este plină de sens, slăvesc Înălțimea prin rugă, ascult ruga și Slăvesc Divinitatea.

   Doamne, îți dau Slavă! Femeie, îți dau viața mea, pentru grija dăruită sufletului fragil!

   E atâta liniște în ființa mea, lupta s-a sfârșit, a câștigat Eul din lumea Eului, echilibrul din  trăirea mea. Femeia de pe prispa luminii a făcut să fiu Eu, un cuvânt la locul lui, o seamă de cuvinte într-un capitol care se va încheia într-o zi însorită, într-o carte uitată pe o bancă într-o gară, într-o seară, într-o mirare din înserare.

   Ce spui idee urmată de un semn de exclamare? Vezi, e frumos afară, ți-am răspuns, s-a înserat, bunăoară, privește spre vară. Ce răspuns putea veni la o asemenea întrebare? Tăcere. E ora de culcare.

   În noaptea albă nesomnul mi-a dat târcoale, m-a tot întrebat, de una de alta, până când am plecat într-o călătorie spre mireasa mea. Frumoasă, blândă, minunată! În dansul Ei mi-am regăsit tinerețea, clipele noastre de sărbătoare, jocul trupurilor goale, catifelate, unduitoare salcie de la marginea lacului pe care plutește Ea, floarea de nufăr nemuritoare în povestea mea. Deslușesc o voce, e chemarea Ei, chemarea dimineții somnoroase din nedormita noapte a dragostei, dragoste a trupurilor flămânde, neuitate în monotonia zilelor care sunt așa ca să fie la număr, undeva pe un calendar sau pe un colț de hârtie. Se sting felinarele de pe strada dragă mie, dimineața deschide un ochi și se răsfață în orașul de la Chindie, e soare pe geamul ferestrei dinspre vița de vie, verde bucurie. Îmi privesc degetele și adun, scad, înmulțesc și împart timpul cu mine, El îl împarte cu sine, Eu rămân în urma Lui, asta pentru că El este întotdeauna înaintea mea, nu se lasă depășit și dominat.

   Ce pot să fac, spune tu străvechiul meu ceas? Să mergi în tandem, călător pătimaș!

   Filosofez, filosofie de weekend, un sfârșit de săptămână apropiat de mine, o iubire cu mine, însăși iubirea, femeia sinelui, a gândului, a sufletului și trupului din călătoria destinului. Încerc să mă ridic din mine, reușesc într-un târziu devenit mâine, e bine și așa, viața merge mai departe, mai departe voi fi și Eu, în lumea Eului din Eul meu. Îmi e sete de setea din ape, îmi e tot mai sete de buzele tale uscate, uscate de buzele mele „vinovate”!

   Te aștept neîncetat să dansăm viața, femeie a refrenului cântat la naiul din ape! Sosesc să te îmbrățișez, scorpion născut să iubească cuvântul, metafora și timpul.

Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…