Mă rog Rânduitorului într-un alt eseu al Credinței, iubesc trăirea zilelor spre seri, a nopților spre diminețile dăruite de Sfânta Divinitate. În enigma destinului fidel, stăpân absolut al dreptului la visare, descifrez și rescriu sensul pe care Bunul Dumnezeu mi l-a dat, boem să fiu o viață-ntreagă, o veșnică lumânare cu chip de scorpion. O seară urcă prin mine, coboară și se apropie de lumina timpului, o aprinde pentru a vedea trupul femeii din ceasul cu rădăcinile-n mine.
Se aude bătaia din fereastra cuvintelor? Tresar! Îmi e teamă să strâng prea tare trupul de catifea în brațele cuvintelor! Femeie din neuitare, te sărut cu imensitatea dorului din Palmele Cerului, mă opresc o secundă în minutul tău pentru a săruta urmele pașilor găsiți într-o metaforă, o imperială floare, floarea de colț. Privesc înspre Înalt, spre Bunul Dumnezeu, mă rog și-mi cer iertare pentru greșeala gândului din negând! În desenul rebelului din mine m-am surprins cu mintea uitată pe umerii flămânzi de culorile vii, de nuanțele dintr-un tablou sentimental așezat pe șevaletul pasiunii.
Iertare, te-am înșelat iubita mea, cu o poezie din creierul nopții goale! Ce pot să fac decât să-mi cer iertare? I-am dăruit un autograf, cu lacrima dorului cuprinsă-n cerneala visului de iarnă, atât am făcut, mireasă din anotimpuri, dintr-o irepetabilă viață neegală. M-am oprit o secundă lângă versul nescris, am privit metafora în ochii timpului și am sădit sâmburele iubirii într-un eseu cu foșnet de liniște. În veșmântul memoriei, din cartea vieții, am găsit iubirea la fila sortită de Mesagerul Timpului, e Acolo, e Aici, e în Toate.
Unde e plecat scorpionul boem? După dorul de mâine să-l găsească de azi, mâine să fie precum azi, dor nebun în oglinda zilei. Cascadă de dor e nemărginirea dragostei, valul vieții e Val, e însăși Eul trecător care iubește viața dăruită de Creator. În mâna destinului se odihnește zborul, și-ntr-o splendidă imagine Eu îmbrățișez o nouă zi, Lumina dăruită de Divinitate. În fiecare secundă mă strigă iubirea Scorpionului din mine, mă cheamă drumul de la capătul potecilor, liniștea pașilor fierbinți spre banca de date a destinului.
Unde ai ajuns pe drumul minții, scriitor rebel? În efemera trăire a fulgilor de nea, în cel mai frumos dans al trecerii peste puntea iernilor-ierni, nume și prenume în catalogul vieții. În nespusul gând se aude chemarea Eului neuitat în Eu, e șoaptă și cânt, e suflet și trup, e cuvânt și necuvânt, e de fapt chemarea rebelul din Universul profund.
Se aude vuiet de vânt, șoaptă de Izvor Sfânt? Liniște! Se hrănește cuvântul cu suflet, necuvântul cu trup, tăcerea cu netăcere, iubirea cu iubire pentru Rostul Sfânt. Atent la ritmul vieții m-am lăsat în grija destinului, El, atent cu mine, m-a condus la Ea, la Sortita Minunii, un înger cu chip de femeie, o rază de lumină din Lumina Creștină. Dincoace de trup stă păcatul, dincolo de El găsim sufletul, ne căutăm printre atâția alții și ne găsim în noi, mai presus de lume, de nevoi.
Pe unde sunt în Cuvânt? În sensul Lui, în înțelesul Lui, în Lumea Lui…!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
