Frumusețea iubirii nu are termen de comparație, fructul ei are gustul împlinirii. E vremea celui mai devreme gând, gândul ce pleacă spre brațele neîmbrățișate de setea năvalnică a râului care izvorăște din lacrima muntelui, din dragostea Lui, munte cu nume de poet. În dorința nescrisă, de penița emoției, se aude vocea iubirii venite tiptil pe geana zorilor. E glasul unei lacrimi din Cerul Divin, un semn venit să mângâie depărtarea, puntea dinspre Cartea Destinului și Destin.
Ce pot să fac decât să scriu? Ce pot să fac decât să fiu, fiul cuvântului pe care-l scriu?
Tăcere în pagina amintirilor. Gândul pleacă spre tata plecat într-o altă lume, mama e aici lângă mine, în îmbrățișare, în sfatul ce-mi luminează calea spre o lume mai bună, o lume ca lumea străbună. O boabă de cleștar se prelinge pe ridul copacului din Grădina Divinității, se oprește undeva la o răscruce a sorții și se îndreaptă spre alt capitol din „Libertatea de a fi Eu”. E o curgere printr-un destin scris într-o carte, o poveste de viață, de iubire, de întâmplări și fapte, e undeva într-un suflet cu chip de scorpion, într-un trup cu zile dăruite de Bunul Dumnezeu.
Slavă Ție, Rânduitor, Sfântul meu Creator!
În acompaniamentul unui oftat îmi adun visele în note muzicale, ideile într-un portativ, idealurile într-un concert aniversar, o ceremonie a rebelului incurabil, plin de sensibilitate, chip emoțional. Se cerne o rază dintr-un zâmbet prin ortografia sitei destinului parcurs în pas grăbit.
De ce atâta grabă?
Înțelegem târziu graba, târziu o băgăm în seamă, ea nici acum nu ne observă și este indiferentă la parcursul rămas. Despărțim în silabe fiecare cuvânt prezent în întrebare și răspunsul se lasă așteptat. Am trecut, uneori, pe lângă viață, ea ne-a lăsat, noi am lăsat-o și ne-am trezit într-un târziu popas.
Ce poți face, răspunde-mi secundă din minutul unui ceas? Tăcere, tic-tac, viața trebuie trăită în ora fiecărui ceas. E puțin, e mult, e tot ce ne-a rămas!
Închid ochii, pleoapele sunt obosite, mintea e deschisă de suflet, privirea e luminată de chipul femeii din visul devenit realitate. Ea mă așteaptă în timpul rămas, Eu o aștept în același timp, e timpul comun existenței creștine. Dincolo de cuvânt există metafora, e prezența vie din ființa mea, e o umbrelă a Cerului, pază a omului din elegie, a unui chip de sub pălăria universului care mă știe rebel pentru vecie. În priviri nespuse se descifrează povestea enigmatică a necuvintelor din taina sufletelor gemene, dintr-o lume misterioasă, o definiție a pasiunii, o imagine a senzualității din eseul vieții. Dincoace de coregrafie e un spectacol inimaginabil, un balet al trupurilor, o regie a destinului, un timp al iubirii din târziul prezent la Gala premiilor celeste. Trupurile îmbrăcate-n catifeaua fină a universului se prind în dansul imaginației, coapsele strălucesc în lumina ochilor care aprind jarul focului magic.
Unde ești ca să fiu, flacără vie din incendiul argintiu? În sete, în setea râului de munte, suflet zglobiu.
E liniște, e atâta liniște în mintea mea, îmi trăiesc iubirea și o rescriu în pagina imaculată a sensibilității, în imensitatea sufletului boem, în cel mai frumos capitol din drumul vieții. Bunul Dumnezeu știe ce face cu mine, Eu știu ce fac în permanență cu iubirea mea, o dăruiesc femeii, Ei, minunea mea, Perla Coroanei.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
