Trăiesc îmbrățișarea iubirii cu mâinile din lacrimi de fericire. Zâmbesc! Parcurg timpul în verticalitatea Lui, în călătoria cuvântului mă însoțește penița sufletului și călimara cu cerneală din rucsacul roșu aprins, aprins de flacăra dragostei nețărmurite pentru metafora scorpionului boem. În coregrafia dorului se rescrie partitura sentimentului de pe scena dragostei visate. Sunt puține cuvintele care pot defini rama tabloului care-i pictat într-o impecabilă caligrafie a anotimpurilor din calendarul destinului.
Ar fi putut fi altcumva? Cred că nu, asta pentru că destinul e scris în certificatul de naștere al fiecărei note muzicale de pe portativul fiecărui Eu.
În Ziua Sfântă, soarele pătrunde prin fereastra deschisă spre visare, o impresionantă peliculă a unui film din viața unui scorpion îndrăgostit de o floare.
Ce nume are floarea, ce culoare, ce…? Secretul se află în petalele care zâmbesc în dimineața razei de soare.
În cuvântul Eului, ales al boemului Eu, m-am aflat fiu al iubirii, sunt reflexia acelei femei care dăruindu-se metaforei se dăruiește pe sine, se dăruiește ortografiei unei lacrimi de fericire. Frumusețea iubirii nu se înlocuiește cu absolut nimic, strălucirea materială este estompată și anulată de flacăra privirii din profunzimea ochilor, ochi care nu pot fi convertiți în nelumină.
Iubirea poate fi amăgire, dezamăgire? Iubirea poate fi clonată, poate fi artificială?
Iubirea nu poate fi „înșelată” cu neiubirea, ea nu poate sta la aceeași masă cu personajul negativ din piesa de teatru a existenței. Originalul iubirii nu poate fi înlocuit cu o copie, un „profesionist” al adevărului nu poate fi jucat de un „amator” care nu trăiește în lumea reală a sufletului plin de sensibilitate, de sentimente simțite, nu imaginate. Cuvântul se știe pe sine, neiubirea rătăcește în necuvintele negăsite în alfabet, totul este un dans nedansat, o nelume ce nu-și găsește perechea în jocul de-a joaca.
Tu unde ești, cititor din sfere lumești? Eu te știu undeva în jocul iubirii pământești, în idealul unor idei sufletești.
Dinspre Cer spre Pământ se cerne Bunătatea Celui Sfânt, dinspre Pământ spre Cer se înalță ruga păcătosului, o rugă pentru iertarea unui rebel.
Doamne, iartă-mă!
Pe prispa vieții scriu și rescriu, iubesc să iubesc omul de cuvânt, cuvântul unui om, bucuria dăruită aproapelui, omului-om. Deschid ușa metaforei, zâmbește în pragul zorilor, nici nu știe cum să-i mai mulțumească Divinității pentru bucuria cerească, pentru fericirea pământească, pentru încă o zi trăită în hora luminii.
Plecăciune, Sfânt Creator, Sfântă Divinitate, Plecăciune pentru Sfânta Zi din iarna brodată pe haina timpului parcurs în viață.
Prin dimineața născută, cu zâmbet de iubire, m-am găsit în brațele destinului, mâinile din lacrimi de fericire îmi mângâiau tâmpla sensului dinspre azi spre mâine. Undeva departe chipul de scorpion rebel este purtat în gândul unei șoapte, o șoaptă de iubire de la o poartă, poarta sărutului de femeie, femeie-floare, cântec de dor, neuitare.
Mulțumesc, mulțumesc dirijor din universul florilor de Mai, de mai sus de Cetate, de acolo de la munte, departe-i gândul din mine, atât de aproape-i iubirea de catifea!
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani…
Facebook
WhatsApp
TikTok
