Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii
Pentru nesosita revedere scrie-mi cu penița pe frunza verde din netăcere
Cu buzele arse de focul dorului rostesc o chemare, e ruga sufletului pentru roua dimineților nenăscute în așteptare.
– De ce nu reușesc să-i fiu gândului alinare?
– Pentru că forța minții nu poate rupe bariera dinspre trecut înspre neuitare.
Plouă-n privirea pierdută-n zarea devenită reședință, acolo-i „bobița” de rouă, puritatea din lacrima cerului, idealul iubirii, scânteia clipei, însăși fericirea. Pășesc atent pe marginea visului, nu vreau să-l trezesc din propria-i imaginație. Uneori, Eu sunt visul Sinelui, sunt împlinit în filele destinului, fiecare pagină e scrisă cu credință, mi-am găsit rostul în cuvânt și-n iubirea lui, în îmbrățișarea femeii cu suflet blajin, în iubirea ei pentru rebelul flămând de dragoste. Ea, femeia cu ochii de foc, este ziua mea, e fiecare clipă din serile albastre, din nopțile albe, Ea-i speranța de a fi Eul ce scrie povestea din inima cuvântului.
– Cine-mi ești, preludiu al elegiei dinspre dimineți?
– Esența creației magice, divina iubire.
Adeseori mă pierd în mine, uit cine sunt și pornesc înspre sine, mă redescopăr, sunt surprins de ideile care năvălesc precum râul de munte pe care am făcut rafting. Ce nebunie! Îmi amintesc câtă adrenalină, cât curaj, aproape inconștient am intrat într-un joc extrem de periculos, dar ăsta-i scorpionul, imprevizibil și, mai mult decât rebel. Am făcut și parasailing, dar ce nu am făcut. Ce bine că nu mi-am refuzat nimic, asta pentru că, momentul de sănătate peste care am trecut, nu mi-ar mai fi permis asemenea jocuri extreme. Acum zâmbesc și scriu în jurnalul meu o parte din sinele nonconformistului de serviciu, al unui altfel de Eu, un același chip, o altă fire, un alt rezultat al trecătorului din mine. Și frumoasele „nebunii” au continuat cu botezul în apa Iordanului într-un februarie îndepărtat. Nu a contat frigul, important e că am făcut-o și Bunul Dumnezeu m-a ajutat, de-a lungul timpului, să trec peste câteva punți…
– Ce ziceți de scorpionul neastâmpărat?
– Acum aș face la fel, nu aș schimba nimic din ceea ce viața mi-a dăruit. Din fiecare lucru pe care l-am făcut am avut de învățat. Am căzut, m-am ridicat, am suferit sau am fost fericit, totul este un dat, dat de Cel de Sus. Pe geana înserării mele îmi revendic dorințele și-mi evaluez putințele, totul este, deocamdată, într-un echilibru, balanța nu râde de mine, se amuză în sine, Eu îi surâd complice, nu știu ce ar putea înțelege dintr-o privire. Curios, din fire, îmi fac socotelile și adunarea dă bine, poate mâine va fi altfel, dar acum trăiesc clipa și-i mulțumesc Creatorului pentru fericire.
– Se citește pe mine, prin mine, bucuria prezentului?
– Martor îmi e Rânduitorul căruia îi mulțumesc, în genunchi, pentru împlinire.
Pe șevaletul propriului destin am așezat pânza pe care voi picta tabloul îmbrățișărilor dintre cuvânt și metaforă, cu mare grijă am ales culorile, sunt vii, cu atenție colorez ochii de un negru profund, sprâncenele sunt arcuite spre fruntea care privește culmea bucuriei, eseul este așezat în rama iubirii, așa simt că trăiesc.
– Ce mi-aș mai putea dori?
– Să fie soare pe strada sinelui, să fie viața o continuă sărbătoare.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani și redactor-șef Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
