Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii
Iubirea-mi este crez, viața îmi e credință, în rest totu-i cancan, un banal decor, o simplă butaforie, putință sau neputință…
Zâmbesc trăindu-mi primăvara pe coapsa pernei, visul virgin îi vorbește dragostei, e un miracol pe tâmpla zilelor, iubirea-i mai presus de cuvântul care o definește, este verbul dinspre seducție înspre sedus. Privesc femeia, Ea-mi este metafora din ortografia senzualității, este precum floarea de nufăr alb, puritate a sinelui, umărul alb care o așteaptă. Ea este primul meu cuvânt, egalul sinelui, o vreau și o tot vreau, o am aici în lumina privirii, în caligrafia trupurilor din valsul dragostei, din elegie.
– Ce suntem, cine suntem?
– Noi 2 suntem brățara vieții din cuvinte.
Scrutez universul, revăd o fotografie, Eu sunt creația Ei, a femeii mister. Pe umărul iubirii privesc evantaiul șuvițelor rebele dinspre mâine și văd lumina iubirii, viața poetului rebel, o indescifrabilă enigmă. Caligrafia trupurilor e precum un tablou cu rama din iubire, 2 muguri pe un ram, unicul ram din copacul viețuirii. Pășesc pe aleea parcului cu amintiri, pașii au rămas încrustați în timp, râsul e la fel de cristalin, e în tandem cu foșnetul frunzelor din copacul milenar, e martor al îmbrățișărilor pornite din dorul respirației unei noi primăveri.
– Oare cum suntem?
– Atunci și acum, aceeași pasiune incendiară, aceeași dorință acerbă, aceeași trăire neirosită, două suflete îngemănate pe arcul unei iubiri fără virgulă.
În diminețile semănate cu dor și udate cu lacrimi din rouă am înțeles că scopul meu, iubirea, este pe podiumul câștigătorilor, Eu ridic trofeul pentru fotografia clipei. Cândva am pornit, din nou, de la capăt pe drumul desenat de destin, am sosit, într-un târziu, la pagina 60+ și, deodată, pe nepusă masă, întâlnesc visul, regina nopții, floarea de la reverul adevăratei iubiri.
– Cum am reacționat în acel moment?
– Am fugit, m-am ascuns în propria-mi cochilie și am analizat fiecare cuvânt din vocabularul sinelui.
Au trecut zile, au trecut și nopți, am trecut și Eu pe lângă Mine și mi-am spus că nu trebuie să mai fiu netot. În totul meu am înțeles că ea-i tot… și așa a fost, o spune jurnalul meu. Așa am sosit la stânca imperială, acolo pe muntele dragostei, de acolo izvorăște pasiunea, acolo focul arde necontenit pe tăpșanul cu jarul clipei. Flăcări vii, umbre și lumini șerpuiesc în patul alb, creierul e regizorul pasiunii neimaginate de cei 2, inimile le țin isonul, sărbătoarea e câștigătoare, chipurile au pe frunți coroana din lauri, întregul e complet, precum într-un vis. Am adunat vise, le-am scris pe suflet și acum le rescriu pe coala imaculată a sincerității, în jurnalul unui scorpion, într-o pagină cu dor, într-un capitol al trăirii fiecărei clipe, în adnotarea de pe frunza dimineții.
– Cum scriu pe verdele vieții?
– Cu puterea minții, cu forța cuvântului, cu zâmbetul Eului.
Plec să mă pot întoarce în mine, acolo-mi este iubirea, femeia cu chip de floare, un întreg dintr-un întreg, o perfectă balanță a destinului, însuși destinul, copia fidelă a Sinelui, povestea vieții trăite într-o realitate nefardată, într-o împlinire.
– Oare pot să-i mulțumesc Divinității, așa cum se cuvine?
– Cu liniștea de sine, cu ruga-mi spre Înalt reușesc să fie bine.
Sunt cu sufletul împăcat și mă îndrept spre Eul care mă știe, iubirea e acolo în lumea cuvântului care se știe din jurnalul femeii de la Chindie.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani și redactor-șef Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
