Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii
Candela dragostei luminează fila sufletului pe care scrie sinele destinului
Pășesc atent pe iarba vieții, firul firav e precum ziua în care m-am născut, o parte din fecunditatea maternă, un solfegiu al celui care sunt, o pajiște verde, un licăr dinspre răsărit, acolo, undeva înspre apus. Cuprind cu gândul ceea ce nu mai sunt, tânărul rebel, prea rebel, prea neînfrânt de vântul hoinar prin buzunarele goale. Acum sunt profund în decizii, în drumul parcurs, ieri, acel ieri îndepărtat, eram indecis, poate confuz, nu știam prea bine ce să fac, acum vreau și nu prea mai pot, asta pentru simplul motiv că fila calendarului ține post.
– Așa să fie, oare-i cu rost?
– Poate că da, poate că nu, sensul meu ești tu, clipă din fila scorpionului flămând.
Refuz să mă abandonez într-o gară inexistentă, acolo-i un tren staționat, eu alerg pe drumul de fier al sinelui, știu că voi ajunge în punctul culminant, la iubirea pe care o port în cel mai de preț porthart, e dăruit de tata, omul timpului plecat. Eu trăiesc timpul prezent, îl prețuiesc pentru renașterea mea, pentru iubirea femeii din câmpul cu flori, pentru zilele fără nori, pentru zbor, zborul gândului în lumea cu har, lumea dăruită de Divinitate scorpionului hoinar.
– Cum să-i fiu recunoscător, Cerului?
– Privind spre Înalt cu smerenie, cu rugă spre Tatăl Nostru.
Deschid brațele și cuprind firescul bucuriei, dincolo de Ea se află clipa retrăită în intimitate, fericirea de dincolo de cortina fardată cu aparențele cotidiene.
– Cine știe ce se află dincolo de Sine?
– Nici chiar Sinele, el se știe pe Sine, e o joacă care ține de interior, de însăși taina lui.
Pe vatra cuvântului aprind focul cu metafora credinței, e mai presus de tot, e în mine, în mintea și-n viața mea, e clipa iubirii, însăși desăvârșirea. Pe aripa gândului ajung în șezlongul dragostei pentru femeia cu ochii în lacrimi de fericire, e regina nopții, floarea care-mi mângâie trecerea prin clepsidra culorilor rogvaiv. E sfântă zi, clipele de sărbătoare zburdă prin imaginația Eului, nu le pot struni, e firescul sinelui, e concertul sufletului slobod, o creație a celui care iubește mai presus de reguli și conveniențe.
– Oare, libertatea-i născută sau dobândită prin sine?
– Scorpionul nu știe, rebelul se tot încruntă.
E soare. Pe fila mângâiată de atingerea razei celeste, rescriu amintirea zilei trecute în dreptul unei excepționale revederi. Ce atracție, ce lecție de dragoste, o sărbătoare de pus în ramă! Sunt fericit și surâd, este surâsul de la vârsta părului grizonant, e sincer rodul satisfacției, forța senzualității depășește bariera imaginației, cu puterea gândului m-am descoperit pe stânca maturității.
– Cum m-am aflat, unde m-am căutat, când mi-am găsit Eul din Eu?
– Prin propria-mi sinceritate m-am stabilit în esența sinelui, așa am pătruns în profunzimea de sine.
M-am privit în oglinda interioară și am înțeles că starea bună, psihică și fizică, se datorează autocunoașterii și stimei de sine printr-o exigență cultivată prin analiza corectă a sinelui. În acest fel de autoanaliză am ajuns să fiu corect și sincer, Eu cu mine, cu iubirea pentru femeie, de fapt cu adevărata iubire. În pragul unui bilanț, provizoriu ce-i drept, trăiesc și sunt răsfățatul sorții, sunt iubit de Dumnezeu care mi-a salvat viața dintr-un „examen” extrem de greu. Sunt iubit de regina nopții, Ea este crezul meu, stânca de care mă sprijin mereu. E dimineața cu roua care-mi spală fruntea, e ziua cu mângâierea razei de soare, e seara cu amurgul ei, e noaptea cu visul iubirii, este Ea, speciala-mi stea.
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani și redactor-șef Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
