Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii
Eu m-am născut în zodia scorpionului, o trăiesc în ritmul inimii sensibile și romantice
Și a fost o zi… și ca tot ce-i trecător se scrie într-o poveste, într-o filă din jurnalul timpului meu. Emoție. Tandrețe. Zâmbete și trăire, o continuă îmbrățișare a trandafirilor roșii și galbeni, o descătușare a trupurilor într-un dans al sufletelor renăscute într-o lume a iubirii. În camera albă parfumul inconfundabil vibrează așteptarea, tic-tacul ceasului anunță pașii care urcă pe scara timpului, aproape totul se transformă-n basm, o neimaginabilă regie a dragostei, o pasiune care trece dincolo de limita înțelesului real. Puterea gândului și forța minții fac jocul, un joc real, o impresionantă coregrafie, nu sunt cuvinte pentru a exprima bucuria din priviri, fantezia din trăire. Parcă-i ireal, parcă-i poezie, e ceva ce ține de magie, posibil așa să fie, e de undeva dintr-o regie care nu-și cunoaște regizorul, e o parte din lumină, un fascicol dintr-o lume neștiută, dintr-o elegie. Vis și realitate, o scenografie a iubirii, un act artistic al sufletului, o impresionantă desfășurare a imaginației pe o scenă albă, undeva unde-i liniște, doar respirația sacadată se aude pe ea însăși, acolo unde numai gândul își șoptește neegalul te iubesc.
– Ce poți spune, tăcere din tăciunii de pe tăpșanul dragostei?
– Voi aprinde necontenit focul cu privirea din ochii plini cu iubire…!
Jar și flacără, tăciunii ard într-o poveste unică dintr-o lume cam tristă, o lume pe care Eu o trăiesc cu infinită pasiune. Oftez. De ce? Habar n-am sau poate că știu, vreau mai mult dar ceasul nu mă lasă. De vină sunt bateriile sau…? Se face liniște în așteptarea răspunsului, uneori tăcerea-i un răspuns, răspunsul e tăcere. Aud o chemare, e neuitarea.
– Cum aș putea să uit trăirile nemăsurate?
– Nu se pot șterge din memorie, nici aici, nici acolo, nici dincolo de…
Cu sufletul strâns am adunat în rucsacul roșu fărâme din mine într-un incomplet întreg, am plecat în mersul vieții, Ea înaintea mea, Eu în urma Ei, lacrimă și zâmbet, povestea continua. Pe marginea timpului jurnalul mă aștepta, era nesătul de a ști cum sunt și i-am răspuns: sunt bine, sunt fericit, atât cât să pot scrie, iubesc femeia, sensibilă păpădie. Pentru o clipă m-am oprit din mers, mă suna speranța, Ea era atât de aproape, Eu eram acolo în chemarea ei, un refren al vieții, un catren. De dincolo de mine eram tot Eu, de dincolo de Eu era Ea, unica-mi iubire, mulțumesc Ție, Doamne, Bunul meu Dumnezeu! Cuprins de nostalgie încep să râd, să prețuiesc ceea ce am, să protejez ceea ce sunt, să-mi scriu jurnalul pe care Creatorul mi l-a deschis în Cartea Destinului. În mersul mașinii ascult muzică, parcă aud vocea ei, așa e când iubești melodia sufletului, când respiri refrenul ei, când te hrănești cu gândul la Ea.
– Ce e trăirea propriu-zisă?
– E acel ceva în care emoția să te cheme la raport, să te întrebe: care-i menirea ta?
Cu capul neplecat să poți răspunde: viața e sens, sensul e Ea, femeia, rodul, fecunditatea, rostul. Ajuns în redacția Impact, fredonez pentru mine refrenul fericirii, în vârful picioarelor mă retrag în camera albă, îmi spun rugăciunea și adorm cu zâmbetul pe buze. Visez la ziua de mâine, îi mulțumesc Rânduitorului pentru că-mi dăruiește supremul zilei, viața. Pe fereastra zorilor o rază de soare îmi mângâie obrazul și zâmbesc mulțumindu-i Cerului pentru că sunt sănătos și fericit. Continui să râd cu iubita Eului, să mă bucur de Sinele dinspre Sine, să înțeleg că sunt ales să fiu norocos, că harul de la Dumnezeu îmi este dat să scriu jurnalul scorpionului născut să iubească și să fie iubit.
– Ce ar putea să fie mai presus de iubire?
– Bunul Dumnezeu și atât…!
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
