Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii
Am renăscut din lacrimă pentru a fi în magia ei, într-o metaforă cu chip de femeie
Se îngână noaptea cu dimineața și-n ziua nesosită gândurile sunt învăluite în dependența dorinței, e o luptă cu un rezultat incert, e însăși viața, idealul ei. Inestimabile trăiri îmi rezervă zorile, știu că nu se poate mai mult, lumina îmi sărută fruntea, ochii scrutează apropierea depărtării și totul devine un eseu din jurnalul cuprinderii, un vis împlinit.
– De ce zâmbește cerul fiecărei flori din Raiul Culorilor?
– Le arată iubirea, simbolul vieții, nemurirea.
Prezent la spectacolul universului înțeleg rostul și sensul existenței decise de Divinitate, rolul încredințat de Creator în rânduiala terestră. Totul este matematic, nimic nu-i întâmplător, Eu nu sunt o întâmplare. Viața și clepsidra, trăirea și boabele de nisip, nimic nu e lăsat în voia sorții, totul este o lecție, un examen al celui născut să ducă, pentru o bucată de drum, ștafeta continuității.
– Cine sunt pe tabla de șah a vieții?
– Unul dintre jucători, unul pasionat de scris, scorpionul pasional în dragostea pentru femeia inteligentă.
Pentru o clipă mă opresc pe aripa nevenitelor zori și mă retrag într-o amintire de demult. M-am rătăcit pe cărările întortocheate ale iubirii, am plâns, am râs și m-am ascuns în mine, crezând că voi scăpa de Sinele din Sine.
– Ce am aflat?
– Că nu poți fugi de tine.
Din nou oftez, nu e un rol, sunt însăși Eu, o punte dintre ieri și mâine, un pumn de nisip dintr-o curgere nocturnă. Tresar și zâmbesc, vocea iubirii îmi strigă numele, îmi amintesc cine sunt, acum când am dat de tine, femeie dintr-un punct cardinal care-și odihnește capul pe mine. Ce păr frumos, ce trăire! Parfumul ei îmi amintește mirosul tinereții, îmbrățișarea ei îmi dă speranța și temeinicia vieții.
– Ce este temeinicia?
– Pentru mine, Ea și Eu, unică adunare, un +, un rezultat minunat, o înmulțire, un semn x, o superbă și pură iubire, nimic nu-i o întâmplare.
Pe coala răsăritului pictez speranțe și dorințe, colorez dorul de a fi Eul puternic de azi, pasul de lângă pas, iubirea de lângă iubirea timpului rămas. Mi se strânge sufletul gândindu-mă la rămas, îl vreau îndepărtat, undeva departe la țărmul nenumit, la calendarul nenumerotat. Pe un portativ necântat îmi imaginez un ritm alert, o întâlnire cu nota bene a iubirii trăite, neapărat cu Ea, cu femeia dintr-un colț de cer, din inima mea. E atât de senină, are trupul rubensian, e cochetă ramura mea, împodobește copacul de peste ani. Îmi apără trupul și-mi umple sufletul care-mi ține mintea trează în nopțile târzii. Reverență, parte din tulpina mea! Prezent în prezența ei îmi bucur Eul, trăiesc clipa, mă uit în Eu și mă găsesc în cercul iubirii pentru femeia cu chip de înger.
– Ce am de făcut în noaptea dinspre zori?
– Să-i scriu și să iubesc arcul de cerc, parte a cercului divin, femeia timpului celest.
Soarele-mi mângâie trecerea, scrisul meu rămâne într-o pagină de jurnal, un autograf pe cadranul ceasului sortit să mă însoțească pretutindeni, să-mi fie tovarăș de drum într-o lume a iubirii pentru femeia cu ochii negri și buze senzuale, întotdeauna împreună sub același petic de cer…
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
