Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii
Femeie cu chip de floare, te voi păstra mereu în ruga mea, sfântă-mi alinare
Privesc peste înălțimea cuvântului și-ți scriu despre iubire, femeie cu chip de metaforă, albastră trăire. Te strig și-mi răspunde ecoul, te chem și-mi aud gândul, vocea-mi e șoaptă, tăcerea e lacrimă, Eu sunt plecat în lumea mea, în lumea dreaptă.
– De ce plânge ploaia, de ce suspină norul?
– De dor, de plecarea grăbită a surâsului cuprins în nerăbdare.
Pe fila nescrisă în cuprins e nespusă liniște, necuvântul își așteaptă rolul în poveste, nimeni nu-i prezent la masa tăcerii, totu-i pregătit pentru sărbătoarea existenței. Curios din fire, scorpionul își citește horoscopul și notează, pe pagina prescrisă de Divinitate, amănunte din jocul creat de soartă. Cobor ușor în mintea mea și încerc să înțeleg de unde vine sensibilitatea, aflu răspunsul și mă cufund în profunzimea sinelui.
– Ce găsesc dincolo de sine?
– Alte și alte întrebări fără răspunsuri, alte dificile stări.
Plouă și m-am ascuns sub streașina necunoscutului veșmânt, am descifrat rebusul celui care sunt, acum cunosc parola de intrare în camera de oaspeți a destinului. De-a lungul timpului am plătit tribut cunoașterii și am învățat să prețuiesc puterea învățăturii de a descuia ușile ferecate ale vieții. Comunicarea m-a ajutat să ajung pe culmile înțelegerii, să pot fi ceea ce sunt, libertatea verbului a fi, conjugare și sens. Desprins dintr-o lume care nu-mi aparținea am pătruns în seiful metaforelor și am ajuns să mă logodesc cu forma lor, să ajung însăși Eu, sinele fiecărui eseu.
– Mă poți ierta că le iubesc, iubita mea, semn divin, dar ceresc?
– Mă tot gândesc, am să-ți răspund printr-un gest omenesc, poet atât de firesc.
Trece vremea și o dată cu ea și Eul, Eu alerg prea grăbit cu mine, cu sinele prin clipa fericirii, cu un înger păzitor. Are un nume special, e o perlă din oceanul iubirii, o nestemată a visului, o notă muzicală de pe portativul clipei, o clipă cât o viață, o viață cât o clipă.
– Ai vrea să-i știi numele?
– E încrustat pe chipul meu, e în fiecare bătaie din ritmul inimii nebune de dor.
Dacă mă privești în ochi vei citi prenumele ei, e format din muguri și petale, din iubire și răspuns la fiecare întrebare. Prezent în catalogul sărbătorilor mă împac cu mine, mă cheamă dorul și n-am ce-i face, legea firii este scrisă pe un act de identitate. Nu mă pot preface că nu văd date de naștere, că nu înțeleg că-s trecător într-un calendar scris de Divinitate. Sunt realist, viața e o șansă, un loz câștigător, în fond și la urma urmei, o speranță cu care ne hrănim în fiecare zi, că plouă cu soare sau e nor alb de zăpadă, că-i întristare.
– Ce pot să fac mai mult, spune-mi Doamne?
– Să crezi în Cel de Sus, să nu trăiești în vrajbă.
Sunt liniștit sufletește, iubesc să fiu Eu, plin de bunătate, să respect semenii dăruindu-le căldura sufletului meu blajin. Așa sunt acum, scorpion iertător, asta pentru că timpul este atât de bun cu mine. Nu sunt pesimist, dar, adeseori, îmi spun că nu vreau să mă mai cert cu nimeni, asta pentru că s-ar putea să nu mai am timp pentru împăcare. Sunt o fire veselă, dar realistă. Trăiesc și iubesc clipa, mai presus de orice…
– Nu-i așa că am motive să zâmbesc?
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani și redactor-șef Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
