kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Jurnalul sinelui despre sine

Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii

 

Fericirea are egal cu Ea însăși, Sinele cu Sine, Eul cu Eu

   Și a fost o zi, o sărbătoare de notat, o lecție de dragoste care dăinuie în timp, o filosofie complexă. Iubirea este gesticulația sufletului pentru trup, punctuația minții pentru sine, un spectacol al vieții. Ferestrele cerului s-au deschis către anotimpul verde, fluturi de dor își urmează zborul în Poiana Sărutului de la poalele muntelui, o punte între Răsăritul primului te iubesc și Apusul de bun rămas al splendidei zile aniversare. Acompaniată de muzica sufletelor îngemănate, de polenul din matca trăirilor, Poarta Sărutului deschide drumul către pasiunea îmbrățișării, către durerea dorului, și tot ea, închide o altă pagină din jurnalul pasiunii. Iubirea e o știință, o ramură a ei, este precum ramura copacului vieții.

– Care-i secretul falnicului copac?

– Credința în Creator, puterea Lui asupra destinului.

    În seva creației se află harul și cunoașterea, puterea de a înțelege tainele lumii și forța divină. În trecerea mea am ținut cont de sfaturi, am încercat să descifrez substraturile pildelor și am înțeles esența existenței. Iubesc tot ceea ce mă înconjoară, așa mi-am înțeles rostul, am coborât în mine și m-am descoperit așa cum sunt, spiritual și neconflictual. Așa am aflat iubirea, era atât de aproape de mine și eu am căutat-o într-o lume care nu-mi aparținea. Și a sosit într-un Mai plin de speranțe, vise și flori. Acum, Ea e însăși sensul anotimpului, lumea mea verde, polenul dragostei, inima sinelui.

– De unde vine, unde este perla coroanei?

– De undeva de la munte, e într-o colivie cu ușa deschisă, din când în când își ia zborul spre îmbrățișarea infinitului, spre cerul unui refugiu al destinului.

   Într-un ieri mi-am uitat sărutul pe buzele-i roșii, în curând voi alerga să-l îmbrac într-un buchet din trandafiri galbeni și gerbere portocalii. E o minune dintr-un vis, e însăși visul trăit într-o zi cât o viață. Și a fost o sărbătoare, vor mai fi și altele într-o nesosită zi, dincolo de azi e mâine și voi mulțumi Divinității pentru bucuria de a fi, același verde viu. În sinea mea sunt împlinit, m-am logodit cu metafora, martor îmi este cuvântul, simplitatea Eului și forța gândului. Dinspre Înalt îmi sosesc ideile, ele renasc și se multiplică în pagini de jurnal, în filele cuprinse-n albumul trăirii celeste. Desenul minții se proiectează pe irisul luminii, așa se naște imaginația, chipul femeii din brațele serilor, din lumea florilor de munte. Așa am renăscut lângă floarea de colț, magică-i trăirea, imperială-i regina nopții, nemuritoare-i iubirea. Sunt fericit, viața-i precum o filosofie de weekend, o clipă într-un orizont infinit, o particulă de nisip în oceanul existenței terestre.

– Și Eu, eu cine sunt pe țărmul jurnalului?

– Un călător într-o barcă cu vise și idealuri promise.

   În șoapta cuvântului aud numele femeii din visul nenăscut, începe cu… E liniște profundă în alfabetul dragostei, fiecare literă așteaptă să fie chemată în rebusul cunoașterii, totul e mister, iubirea-i o taină. Taina scorpionului rebel, enigma sinelui, Ea și El, un singur Eu, o iubire prezentă în file de poveste, un potpuriu al melodiei din inimile care bat la fel, au un ritm aparte, inconfundabil, așa cum este propria lor lume. Pe portativul primăverii mi-am aflat nota muzicală pentru care simt cântecul devenit șlagăr în viața-mi reală.

– Reverență, dirijor al melodiei stelare!

 

Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani și redactor-șef Impact…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media