Motto: două inimi pe un catarg al rațiunii
Continuă spectacolul de gală al dragostei țesute la războiul sufletelor împletite din fire de respect și prețuire. Se plămădește jurnalul existenței prin credință, o rugă a Sinelui pentru dragostea cuvântului, un izvor în Sine, o curgere a unui râu născut din lacrimi neșoptite în trăire.
– Ar putea să fie altfel, atunci când există iubirea?
– Niciodată nu s-ar fi născut coregrafia celei mai frumoase opere de artă, dacă n-ar fi fost pasiunea și rațiunea de a fi sinele dinspre sine.
Scriu necontenit jurnalul eului, filă cu filă este trăirea-mi, nimic nu este întâmplător, totul este destin, picătură cu picătură, noapte cu zi. De nenumărate ori m-am căutat în ploaia din anotimpuri și, de ceva timp, m-am găsit în lacrima unei magice primăveri, așa mi-am aflat rostul sub un petic de cer.
– Eu sunt o întrebare sau sunt un răspuns al iubirii?
– E atâta tăcere în liniște și-n înserare.
Lângă femeia-floare am renăscut și am devenit verdea-i chemare, o introspecție a Sinelui în Sine, o parte a sufletului pe care am descoperit-o prin profunzimea iubirii, prin magia ei, prin Eul dăruit sensului, prin simplitatea din mine. Îmi e atât de dor de ceea ce este Ea, metafora din poveste, de aici din jurnalul timpului scris cu penița hrănită de elixirul inimii, de puterea minții sedusă de bucuria de a trăi. De curând am revăzut-o, este pictura din salonul expozițional al vieții, i-am sărutat umărul și mâna, i-am atins degetele care păreau petale de dor, mângâieri irezistibile, chemări.
– Primăvară, te rog să-mi dai parola culorilor…!
– Cel de Sus o știe, așa cum tot El știe cifrul de la seiful unde-i Cartea destinului tău, scorpion boem.
Uneori parcă-i un vis, mă uit în zare, reconstruiesc ieri cu azi și devin mâine, un dor și mai mare, o pasiune care se multiplică cu fiecare clipă, n-am ce-i face, nu am forța de a schimba direcția roții care se învârte în sensul acelor de ceasornic. Nu pot decât să mă mulțumesc cu ceea ce-mi dăruiește Bunul Dumnezeu în sfânta-mi libertate.
– Oare ce sunt în propria-mi libertate?
– Sunt Eu, înțelesul cu mine, cu sinele creat de Dumnezeu.
După o cumpănă a vieții, una destul de înclinată spre a fost, am renăscut în leagănul iertării și am înțeles rostul meu, acela al iubirii profunde, al credinței nemărginite în Divinitate, al fragilității Eului din Eu. Am devenit mai bun, bucuria trăirii o împart cu clipa, cu femeia care-mi mângâie răsăritul, cu speranța zorilor, cu roua florilor, cu sinele din mine. Pe covorul verde, din grădina cuvântului, îmi odihnesc așteptările, uneori sunt îndepărtate, alteori sunt atât de apropiate încât mă întreb dacă mi-ar ajunge timpul să le scriu în jurnalul trăirii din anotimpuri.
– Cum sunt în sine?
– Un cuvânt după virgulă, trăiesc înainte de punct, o mirare, un jurământ.
La prima sărbătoare a jurnalului, de la hotarul nemărginirii, te invit la dans, un vals al privirilor care ard în decorul grizonant dintr-o iubire imperială. Sunt fericit în hora florilor, a culorilor dintr-un început de roman, o poveste dintr-o splendidă imagine a dragostei, de Acolo, din Înalt, din ruga înspre Divinitate.
– Oare-i har, oare-s șoapte, oare-i sinele, oare-i cunoaștere?
Vali NIȚU este un cunoscut jurnalist, poet, eseist, cu foarte multe volume publicate în ultimii ani și redactor-șef Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
