Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Mereu sunt Eu cu Tine, Tu cu Mine, Eu cu Eul meu
Dinspre dimineață spre roua ei se scrie o poveste, e despre iubire, despre ce ar trebui să fim într-o lume a normalității, asta pentru a fi noi înșine în fiecare zi. Mă uit în zare, lungă-i așteptarea, așa e scris să fie în fila destinului, se aude ecoul, e îmbrăcat într-o partitură a unei lacrimi în do(r) major.
– Unde-mi este dusă imaginația?
– Pe sânii serii, pe al magicului desen de pe harta trupului senzual.
Întind mâinile să pot atinge dorința și, cu fiecare zi care trece, este mai aproape, tot mai aproape. Cu grijă îi cuprind, în palmele pasiunii, coapsele sculptate în stânca perfecțiunii feminine. Tresar! Mâinile îmi ard, degetele tremură pe conturul rubensian al trupului catifelat, parcă-i un vis povestea de iubire a Eului fericit. Cred in ramura verde a dimineților mele, știu că îmi dau forța de a cutreiera în universul cuvintelor cu tâlc, nealterate, neatinse de umbre triste și atât de frivole. Alături de femeia din cărțile scrise în lumina gândului povestit pe fiecare filă, cred în iubire, sinceritatea o prețuiesc mai presus de orice, modestia stă și ea la loc de cinste în dicționarul scriitorului nonconformist, prejudecățile sunt pentru cei care nu cunosc adevărata trăire, penetranta emoție dată de libertatea de a fi tu însuți, detașat de rânduiala de la colțul uliței, sau din culisele „teatrului” cu măști.
– De unde vin și unde mă îndrept?
– Vin din lumina cărților citite, din experiența vieții, și mă îndrept spre soarele fiecărui răsărit, cu speranța că timpul mă va însoți pe un drum marcat cu indicatorul, drum cu prioritate.
Câtă emoție e în culisele sufletului meu! Pe scena vieții îmi joc rolul, sunt scorpionul născut pentru a fi iubit de femeia unui alt și alt răsărit. Undeva aproape, cândva departe, demult am aflat fericirea în brațele de foc ale unei minuni, femeia-floare. Ea îmi presară calea cu petale din lacrimi, e sensul pe care-l parcurg în dimineți flămânde de dor. O revăd, cum uneori, o podidește plânsul gândindu-se la timpul nărăvaș care e câștigătorul competiției dintre Noi și El.
– Ce fac atunci când văd imaginea purității?
– O protejez cu gândul și cuvântul, o „îmbrac” în metafore.
Deodată, râdem în hohote, se aude și dincolo de hotarul Eului, suntem fericiți pentru fiecare clipă dăruită de Dumnezeu pentru a ne bucura de viață și de iubire. De ceva timp am ancorat la țărmul liniștii, aici e locul pe care mi l-am dorit, e poezia sufletului meu, e femeia pe care am visat-o în anotimpul renașterii. Până mai ieri, un ieri îndepărtat, ce-i drept, am primit de la viață „fragmente din text”, acum am întreaga operă, desăvârșirea ei, complexitatea și esența de a fi actorul principal.
– Ce mi-aș mai putea dori?
– Sănătate și puterea de a scrie ceea ce trăiesc în fiecare zi.
Vorbesc gândurile mele, se adună în libertatea lor, au dreptul de a iubi neîngrădirea, puterea de a trăi într-un dans nedansat într-o sărbătoare ce va veni.
– Se aude melodia iubirii?
– E prezentă în repertoriul destinului, în seara festinului.
Prezent în emoția fiecărei clipe îmi înțeleg dorințele, uneori mă doare neputința, alteori nu pot să fac mai mult, rațiunea e cuprinsă-n fila destinului, într-un răspuns la întrebarea: de ce acum, de ce nu atunci? Cuget în seara ploioasă din Mai, e jocul minții cu sufletul, e pasiunea de a descrie o stare, de a iubi o floare, de a adora o femeie, de a fi libertatea unor picături de ploaie. Sunt melancolic la streașina serii, e locul unde mă aflu acum, acolo e fotoliul din odaia inimii, un loc al sinelui pentru sine. Dincolo de gând e bucuria de a iubi lacrima cerului, cu numele ei, cu pasiunea de a săruta fruntea Eului. Cu gândul plecat ațipesc pe aripa visului, adunam flori de câmp pentru coronița miresei de la propria-mi nuntă. Doamne, câte culori pot fi adunate-n primăvara iubirii trăite-n viața metaforelor sfinte!
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
